Calvarul de la Pungești Partea 1 (Corporaţiile în luptă cu cetățenii)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Se spune că cîndva demult acest pămînt a fost un colț de rai, despre el ne cîntă baladele noastre folclorice, despre el citim din scrierile vechi, despre acesta ne-au povestit buneii noștri.

Un colț de rai pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să-l îngrijim, să-l iubim.

Dar asta era parcă într-o altă lume, o lume unde nu se scriau programe de lucru anuale, unde nu erau directive de sus și nu veneau fonduri prin programe cadru 7, 8 … 35. Cu toate acestea lumea trăia parcă mai bine, așa cum era fără fonduri și proiecte de la UE, acu citim în ziare că se trăia rău iar astăzi mergem din zi în zi mai bine, oare unde e binele acesta? Poate și se trăia mai sărac mai greu dar oamenii erau mai adevărați, mai plini de viață și nu le socotea nimeni ce PIB pe cap de locuitor avem și pe cîte generații înainte avem luate credite.

Astăzi avem alte vremuri, unii ar spune că e o altă realitate astăzi și trebuie să trăim conform acestor realități, nu sînt deacord cu o astfel de abordare, vremurile și condițiile și le creează omul și legile lumești tot omul le scrie oricît de prostești nu ar fi astea dar doar de om și conștiința sa depinde dacă acceptă să trăiască după anumite reguli și să rabde orice nelegiuire sau se va ridica să facă ceva să schimbe din nedreptate. Există legi și reguli de bază care formează axa centrală și pilonul legislației, un fel de temelie pe care să se construiască alte legi și reguli derivate. Această temelie este legea lui Dumnezeu, cele 10 porunci și pildele legiuitoare ale lui Hristos.

Oamenii au adăugat și în permanență adaogă la aceste legi noi reguli derivate și legate de una sau mai multe legi de bază. Astfel se dezvoltă o construcție întreagă de legi, reguli, regulițe etc, ca un copac cu foarte multe ramuri. Dar uneori aceste ramuri cresc greșit și se întîmplă că vin chiar contra tulpinii de bază din care a crescut, atunci aceste ramuri îs rele, nocive pentru întreaga construcție și în mod sigur dăunătoare pentru om, și parcă te uiți că totul ar fi avut o logică dar iată că a fost o mică abatere la început apoi alte abateri mai tîrziu și așa una peste alta din niște abateri mici la care nu prea s-a atras atenția a apărut ceva cu adevărat urît și dăunător. Asemenea reguli și asemenea ramuri trebuie eliminate, rupte și aruncate, că de nu o facem noi, acestea se vor pretinde a fi noile reguli și vor cerca să ia locul tulpinii de bază, și întreaga plantă va fi una greșită. Așa am impresia că se întîmplă și cu statele noastre.

De săptămîni bune de zile deja vuiește o țară întreagă despre o tragedie, despre un calvar prin care este impus să treacă un sat, un pămînt, un popor. Calvar care vine conform legii și este apărat de cei care ar trebui să rupă ramura cea uscată care a crescut pe tulpina legilor.

O corporație întreagă este contra unui popor, contra unui plai mioritic.

Se întîmplă o grozăvenie la Pungești în România, un asemenea scenariu nu venea în cap nici celui mai pervers autor de filme de groază. Statul, prin jandarmerie, a făcut alianță cu corporația Chevron din SUA și luptă contra poporului, contra cetățenilor care îl plătesc. Acest stat care nici pe departe nu este țara ci se comportă ca un mecanism bine pus la punct de corupți și sisteme de opresiune a mobilizat jandarmii și scutierii contra unui mare pericol care îl vede acolo: Cetățenii, oameni bătrîni, copii, preoți, învățători oricine care este acolo este dușman și va fi bătut cu bîtele otrăvit cu apele de șist de la Chevron, numiți instigatori și alte chestii urîte de tot.

Oamenii s-au ridicat contra exploatării gazelor de șist în România, contra acestei crime care va otrăvi pămînturile și apele potabile pe sute de ani înainte, care va face o nouă dependență mult mai dramatică decît cea energetică; dependența datorată otrăvirii și implicit lipsei apei potabile într-o regiune sau o țară întreagă.

Exploatarea gazelor de șist prevede folosirea metodei de fracturare a rocilor (Fracking) și înjecție în forările acelea a mii și sute de mii de tone de apă (potabilă!) la care i se adaogă un șir întreg de substanțe chimice persistente în timp și foarte otrăvitoare care vor dislocui gazele din straturile de șist. Substanțele chimice sînt necesare pentru a menține rocile fracturate după exploziile din forări. Se vor scoate din circuit mii de tone de apă și mai mult ca atît această apă va fi otrăvită de-a binelea, mai pe scurt pentru fiecare metru cub de gaz scos se va otrăvi și se va trimite în pămînt un metru cub de apă. Proporția este simplă 1 la 1, iar cînd se va termina gazul nu vom avea nici gaz nici apă potabilă ci fîntîni otrăvite de infiltrările de apă contaminată.

Și ce oare ne va da această exploatare a gazelor de șist? Pentru cît gaz se merită a otrăvi pămîntul și apele fîntînilor? La început credeam în inteligența funcționarilor de stat și că la urma urmei un „patriot” așa mare precum Băsescu sau „intelectual” așa bun ca Ponta sau „strateg” ca Antonescu vor spune un NU hotărît și Stop otrăvirii oamenilor. Dar nu a fost, precum nu a fost nici cu Roșia Montană nici cu vinderea pe bucăți a pădurilor țării.

Omul este lăsat singur, singur în fața tehnicii și giganților al de Chevron, mai mult ca atît, jandarmeria bate oamenii de la mic la mare în apropiere de acel Pungești. Oricine care nu este deacord, oricine care protestează este luat cu dubita, bătut și speriat. Ei nu știu un lucru cei care bat în oameni, cei care pun garduri contra oamenilor că omul este viu atîta timp cît are viață în el, atîta timp doar cît are o părere fără să fie plătit pentru ea, atîta timp doar are viață cît nu are indiferență față de cea ce se întîmplă și dacă are măcar pic de inteligență omul este în stare de o construcție logică a acțiunilor sale pentru a opri nedreptatea, pentru a putea apoi dormi cu conștiința împăcată. Oamenii de acolo demonstrează în fiecare zi că sînt vii, că au părere, că nu sînt animale pe care le înconjuri cu un gard. Oamenii ceea de acolo primesc cu bîta în cap de la apărătorii statului în uniforme pentru noi toți, pentru cei de la Brașov, pentru cei de la Oradea, pentru cei de la Iași și de la București. ESTE BÎTA PE CARE TREBUIA SĂ O PRIMIM NOI ÎN CAP, PE SPINAREA ȘI COASTELE NOASTRE AR TREBUI SĂ RĂMÎNĂ URME DE BÎTĂ ȘI BOCANC DE JANDARM. Ei, acolo apără acest pămînt, îl apără contra celor de la Chevron care vor să mai frăierească un sistem de stat prost, apără contra jandarmilor care slujesc statului și au fost puși de stat să bată în cei care le plătesc banii de salariu, oamenii ceea apără și contra jurnaliujilor care îi iau în derîdere sau numesc promotori ai intereselor străine. Stimați jurnaliugi (sau cîini turbați vorba cuiva), mai priviți o dată în ochii lor, ale celor care cu mîna goală,în frig și vînt stau de-și apără pămîntul și apa din care beți și voi(dați o căutare pe google), vedeți la ei interese străine?! Rușine să vă fie!

Este tragedia întregii țări pătrunsă pînă în măduva oaselor de liberalism în cea mai cruntă formă, liberalism care permite să faci orice pentru bani, să vinți țară, popor, să calci pe trecut și să otrăvești viitor.

http://ro.stiri.yahoo.com/remus-cernea-la-punge%C5%9Fti-oamenii-sunt-umili%C5%A3i-%C5%9Fi-074600253.html

http://gandeste.org/general/echipa-tvr-bruscata-de-trupele-de-ocupa%C8%9Bie-ale-jandarmeriei-romane-la-punge%C8%99ti/35832

http://www.nasul.tv/2013/12/08/fotografii-zguduitoare-pungesti-romania-7-decembrie-2013/

Mă întreb acu de ce tac acei mari patri(h)oți care nu sînt plătiți și nu este evident că fac partizanat politic pe aici al de Liulea?, de ce tace Băse cînd poporul este bătut? De ce nu scrie Costea Tanas în hîrtia sa igienică (Timpul) despre această tragedie. De ce tace PROstTV-ul? Care pretinde a fi atît de patriot. De ce tac roiurile de blo(h)gheri care laudă puterea și tot ce face ea? Treaba e simplă toți aceștia sînt niște falsuri, pe care nici în cot nu-i doare de problemele adevărate ale țării, stăpînii lor de o anumită apartenență etnică care în mod sigur nu țin de poporul nostru (nu voi spune care etnie că mor numi antisemit ceea ce eu nu sînt) au interese limitate și acești oameni face doar ce li se poruncește, de mai mult ei nu-s în stare. Iată și la noi vor exploata gazele de șist, la sudul Moldovei, la Comrat, la Cahul acolo dacă vom avea verticalitate se va lupta poate statul Moldovenesc cu poporul său.

http://unimedia.info/stiri/britanicii-vor-explora-gaze-si-petrol-de-sist-in-republica-moldova-66780.html

Se vor ridica oare oamenii ca la Pungești?

Pungesti3 Pungestii3

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Născut în Ţara Moldovei. Activ, hotărît, interesat de fenomenul politic în Moldova şi în lume. Am un acutizat simţ al dreptăţii şi vred că libertatea şi adevărul trebuie să domine peste tot. Creştin ortodox precum toţi înaintaşii mari care au ap...

Ultimele articole