A reveni sau a nu reveni în ţară?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Un coleg de-al meu, coleg de şcoală generală, a revenit în Moldovioară. Un loc pe care îl iubesc şi de care mi-e dor, dar unde nu m-aş mai reîntoarce. Voi ştiţi părerea mea. Am spus-o şi o repet: plecaţi din ţară. Plecaţi cât sunteţi tineri. Plecaţi cât puteţi să vă faceţi rădăcini în alte părţi. Plecaţi pentru că numai aşa o să vă puteţi ajuta rudele rămase. Chiar dacă o să vă fie greu, gândiţi-vă la copiii voştri. Vor trăi în lumi civilizate. Nu vor avea parte de drumuri pline de gropi, de beţivi, de mulţi oameni necivilizaţi, de mită în şcoli, de şpagă în spitale, de multă corupţie şi alte nebunii moldoveneşti… Dar în acest articol nu este vorba despre ce cred eu.

Colegul despre care vă povesteam a plecat la Sankt Petersburg după clasa a 11-a. A stat 10 ani în superbul oraş rusesc. A măturat curţi, a cărat cu cârca, a muncit pe rupte. Deşi nu are BAC-ul, a reuşit până la urmă să se angajeze într-o agenţie imobiliară. Îmi spune, bunul meu coleg, că a ajuns într-o poziţie bună. Nu-şi mai omora spatele. Era un fel de şefuleţ. Trai pe vătrai. Fiind economicos din fire: nu bea, nu fumează, a reuşit să pună ceva deoparte. Dar în loc să stea cu familia pe care şi-o întemeiase într-un oraş frumos, curat, civilizat, într-o bună zi s-a întors acasă. Şi nu s-a întors în Chişinău sau în alt loc mai de “Doamne ajută!”, unde moldovenii încearcă să fugă de evul mediu din provincie. Colegul a revenit chiar în satul de baştină. Pitorescul, iubitul, dar desfundatul şi sărăcăciosul meu sat: în Cuizăuca, raionul Rezina, Republica Moldova. Aici a început să investească bănuţii agonisiţi într-o fermă de vaci pe care o construieşte de la zero. Are şi o livadă. Acum să punem un punct gros romantismului poveştii.

Se scrie prin presa de la Chişinău că statul moldovenesc îi încurajează pe moldovenii care se întorc în ţară. Asta se întâmplă doar pe hârtie. Fondurile guvernamentale pe care trebuia să le primească pentru vacile ce urmau să fie cumpărate de prin Belgia s-au terminat. Aşa că va trebui fie să aştepte anul viitor, fie să facă un credit. Cum bănuţii făcuţi în Rusia sunt pe terminte, fratele colegului meu s-a dus din nou “la Piter”, cum se zice prin Moldova. În schimb, el a rămas să lupte – cu birocraţia, de pildă. Mi-a povestit că trebuie să stea mai tot timpul cu nasul în hârtii. Şi atunci când să muncesc, mă întreabă retoric? Iar hârtiile costă. Doar pentru o ştampilă pusă de un funcţionar de la un ghişeu amărât a trebuit să plătească aproape o mie de lei. Omul respectiv nu a făcut decât să scoată ştampilă şi s-o aplice. Deși ferma încă nu este funcţională, are deja controale peste controale, verificări peste verificări. Nu are timp nici să respire.

Și nu sunt singurele probleme de care s-a lovit. V-aţi fi gândit oare că în Moldova săracă, din care forţa de muncă fuge cu picioarele pe spate, omul nostru nu-și găseşte angajaţi? De fapt, aceștia există. Dar stau prin cârciumi. Trece colegul cu tractorul prin centrul satului, opreşte lângă o cârciumă, să ia nişte oameni la încărcat fân. Respectivii inși stau cu o bere în faţă, se scarpină după ceafă şi îi zic să revină când se mai domoleşte căldura. Păi, bine, bre, căldura se domoleşte prin octombrie, le spune colegul. Nicio şansă. Se pare că moldovenii rămaşi, în special tinerii de pe la sate, s-au dezobişnuit să muncească. Preferă să stea prin baruri şi să practice sportul naţional mult-iubit: ridicatul paharului cu vin sau vodcă. Iar când moldovenii se plictisesc de acest sport pentru care avem și recunoaștere mondială – îşi găsesc altceva de făcut. De pildă, fură. Din livada colegului despre care vă vorbesc, proaspăt plantată, au fost furaţi sute de puieţi. Au fost scoşi cu tot cu rădăcină. Dacă se opreau la furtul puieţilor colegul meu ar fi spus bodaproste. Când copacii au mai crescut, s-au întărit şi nu mai puteau fi scoşi din rădăcini, s-au găsit binevoitori care au venit şi… i-au tăiat cu toporul. Culmea, nu i-au luat pentru foc sau pentru altceva. Copăceii au fost abandonaţi acolo, pe câmp. De ce au făcut una ca asta? Simplu. Moldoveanul când vede pe cineva mai răsărit va depune tot efortul, dar tot efortul de care este în stare, să-l încurce. Nu să-l ajute, nu să-l sprijine – să-l tragă în jos.

L-am întrebat pe colegul meu, dacă nu regretă revenirea în Moldovioară şi în satul Cuizăuca? Mi-a zis că nu şi a adăugat… deocamdată! Nu ştiu cât durează acest deocamdată. Nu ştiu cât îl mai ţine benzina şi curajul de a lupta… cu moldovenii. Sper să nu renunțe. Sper să-mi poată demonstra că merită să revii acasă. Voi ce soluție aveți la dilema din titlu? A reveni sau a nu reveni în ţară? Asta este întrebarea.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii