17 lucruri pe care-aș fi vrut să le știu până la 20 de ani

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Eu aproape nu mai am 20 de ani. Când mă uit în urmă sau înainte îmi dau seama că mai am atâtea de-nvățat. Voi enumera mai jos câteva dintre tezele pe care aș fi vrut să le știu când încă nu ajunsesem la 20.

1. Timpul este resursa cea mai scumpă. Văd mulți tineri de 20 de ani care irosesc această comoară fără nici un fel de remușcare. Conștientizarea timpului și a vitezei cu care zboară este crucială. Pe la 20 aveam și eu senzația că dețin tot timpul din lume. Însă aceasta este singura resursă din lume care nu se regenerează. Există pe lume milionari în euro, miliardari în lei, mari proprietari de terenuri sau bunuri, dar milionari în minute nu există. Din momentul în care ne naștem și până trecem în neființă avem vreo 4000 de săptămâni. Parcă nu-i așa de mult.

2. Ești un talent înăscut. Felicitări! Probabil ești cel mai frumos, deștept și talentat om de pe Terra dar pentru asta nu se dau medalii. Precum se pierd metalele prețioase neprelucrate, la fel se irosește și talentul tău. De fapt nimeni nu dă doi bani pe talente deoarece doar rezultatul se premiază. Chiar și cei mai dotați artiști sau sportivi au muncit mii de ore pentru a deveni campioni.

3. Oamenii sunt mai productivi dimineața. Mi-am împărțit ziua de muncă în fel și chip de-a lungul timpului. La un moment dat aveam impresia că fac mai multe dacă rămân să lucrez după program, în liniște și pace. Am realizat că nu e așa. Orice-aș face, cele mai productive sunt orele dimineții și cele mai importante chestiuni se rezolvă în prima parte a zilei.

4. Calitatea și mărimea rețelei personale este esențială. Contează mai mult pe cine știi decât ce știi și acesta e un atu în orice domeniu. Dacă ai doar câțiva prieteni foarte buni sau o mulțime de cunoscuți superficiali ești într-un joc cu sumă zero. Întâlnește-te și fii conectat la o rețea cât mai puternică de oameni. Alocă timp pentru dezvoltarea relațiilor de încredere. Fă cunoștință cu cât mai mulți sus-puși. Te vor ajuta.

5. Vorbește la telefon. Nu te mai ascunde după monitor. Afacerile se rezolvă față în față sau telefonic. Telefonul trebuie să fie primul instinct pentru cineva care caută noi oportunități. Când pică Internetul nu te mai uita în jur ca o găină plouată, pune mâna pe telefon și sună.

continuare pe dancaranfil.com

Comentarii