Semn rău pentru Putin – îl imită pe Filat!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Ieri seara pe Ria Novosti a apărut o ştire bombă, Președintele rus, Vladimir Putin și Ludmila Putina au anunțat că divorțează. Nu am să mă opresc la motive sau consecinţe, dar la ceva care cred eu că-i mult mai relevant pentru noi, şi anume relaţia Putin-Filat.

Pînă ieri, am văzut că doar Vlad Filat îl imita pe Vladimir Putin. CEAS-WEBLa fel ca Putin, Filat poartă ceasul pe mîna dreaptă. După ce Putin a călărit un cal, Filat repede a făcut acelaşi lucru şi a călărit, dar nu orice cal, ci calul lui Voronin. Se scălda Putin într-un lac de prin Siberia , se scălda şi Filat în Nistru, conducea Putin avionul, şi Filat conducea un tanc… şi sunt o sumedenie de astfel de exemple. Mă rog, Filat probabil se gîndeşte că astfel o să ajungă să fie Preşedinte de ţară cîteva mandate, un tătuc al naţiunii, aşa cum este Putin pentru ruşi.

Dar decizia lui Putin de a divorţa, duce la ideea că şi Putin iată îl imită pe Filat, pentru prima dată, ceea ce este un semn cam rău pentru dumnealui. Zic semn rău deoarece am văzut că după ce Filat a divorţat, lucrurile pentru el au luat o întorsătură nu chiar frumoasă, iar  în cele din urmă a rămas fără funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova.

Mulţi vor spune că divorţul este doar o coincidenţă, iar Putin nu va ajunge să fie demis din funcţie precum a fost Filat. Dacă pentru Republica Moldova nu e nici o tragedie în acest sens, pentru Rusia, demiterea lui Putin cred că ar fi ceva mai complicat. Timpul o să ne arate…

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole