Privesc de ceva timp tâmpitul clip al socialiştilor (a se citi al lui Dodon), prin care se încearcă schimbarea opiniei publice de la parcursul european către unul estic, al lui Putin.
Doar că, contrar iluziilor lui Dodon, acel “est” ne arată de ce este capabil (a se vedea situaţia din Ucraina).
Şi cel mai important e că, tocmai în acest clip, Dodon face o gafă impardonabilă (vizavi de aspiraţiile dânsului).
Şi această gafă constă în faptul că respectivul individ recunoaşte că există un articol (462 după Dodon) în Acordul de Asociere cu UE, care permite de a denunţa acest acord în orice moment.
Aşadar, stimabili socialişti, oare nu eraţi voi cei care spuneaţi anterior că Europenii ne manipulează şi ne-au prins la degetul mic?!
Acum întoarceţi macazul?
Sau, după vorba populară – aţi pierit pre propria limbă…
P.S. Până şi cei mai mari duşmani ai UE îi recunosc democraţia şi libertatea…