Vivat Academia?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Товарищи академики, член-корры, коры и кореша !

Не поймите меня правильно...”

 

Mare  eveniment în Moldova. Nu glumesc. Nu că moldovenii s-ar plictisi sătuli și leneși, ducând lipsă de suspans. Avem destule. Doar că majoritatea sunt în detrimentul senzației de valoare personală.  Nici în exterior nici ”pe interior” nu se întâmplă decât lucruri care surpă încrederea că mai prezinți ceva pe lumea asta. Cine vrea se cățără peste eul tău.

Noroc că a venit sorocul alegerii președintelui Academiei de Științe. Nu vă complicați dacă nu ați știut, că nici eu nu aveam de unde, să nu se fi  pornit balamucul aferent procesului excitant pre nume alegeri. Bine, nu sunt chiar alegerile președintelui țării și nici măcar a primarului de Chișinău, dar totuși.  Ca de obicei în raport cu alegerile se resuscitează sentimentele de  self-esteem  – la o extremă  ”nasc președinți (în cazul dat de AȘM) și la Moldova” iar la alta ”dacă asta e președinte (de AȘM), atunci eu sunt președintele globului”!

E bine că în acest context mai aflăm cine sunt acei care ne reprezintă acolo SUS, în stratosfera științei fundamentale. Și bogdaproste actualului (încă) președinte AȘM, dar și fostului șef al SIS-ului că s-au inclus în electorală, condimentând abundent cu absurd și grotesc spectacolul.

Are greutate mare cuvântul știință, dar dacă mai adaogi   fundamentală psihicul o ia raznă, tinde  să te arunce în extaz religios!  În fața ochilor apar chipuri de semizei: Einstein, Mendeleev, Fleming.  Comitetul Nobel și noi alături. Academicianul Duca și comitetul Nobel – gata cu extazul. Nu se leagă.  Oare să fie din cauza nemilosului ”nu sunt proroci în țara ta”? Sau pentru că nevrozele nu ne permit să apreciem măreția altuia fiind obsedați de erijarea propriului eu? Sau poate nu știm ce se face acolo în ”sus” în  Academia noastră? Ori mai simplu, nu se leagă pentru că nu-s oamenii cuveniți?

Ce să zici, academia e nume  tare. Vrei să dai  consistență antreprizei,  boteaz-o academie (academie de poliție, de-o vorbă). Dar cel mai dur, totusi, sună Academia de științe! Lăsăm la o parte pleonasmul care le-a scapăt autorilor ideii (de a pune împreună academia cu științele), poate în felul ăstă e mai sexy. Important este că țara are științe (nu una, ci mai multe) și are academie unde aceste științe pot fi găsite.

Eu, punând mână pe inimă, trebuie să recunosc că nu știu multe despre cele cu ce se ocupa Academia de științe (AȘM). În mintea mea filistină Academia  reprezintă  locul unde savanții cu barba albă, ochelari și chip blajin inventează și descoperă lucruri care eu nici odată nu am să le înțeleg.  Lucruri care entuziasmează o lume întreagă, despre care se vorbește pe la TV și se scrie în ziare.  Dat fiind că în ziarele noastre și la TVul nostru nu prea  relatează despre invențiile și descoperirile Academiei, sunt nevoit să aleg între două explicații posibile. Fie nu prea se descoperă, fie Academia lucrează asupra unor lucruri atât de secrete că nu se poate sufla o vorbă.

Pentru că suntem oameni serioși, iar a doua versiune este neserioasă suntem tentați să credem că prima este cumva mai aproape de adevăr. Și dacă e așa, atunci întrebarea firească este, la ce folosește Academia banii noștri (impozitele plătite de noi)?

Poate la întreținerea acelei clădiri impozante din  centrul capitalei? Sau a batalionului de  instituții ”de cercetare” și nu numai, care stau sub umbrela Academiei? Sau a celor nu-știu-câte-zeci de academicieni viageri ? Sau poate lucrurile sunt altfel și eu nu le văd pentru că pot, nu știu, nu înțeleg?

Un  val de întrebări se înghesuie căutând răspunsuri.  Ca un jurist educat am pornit să caut răspunsuri de la legislație. Codul cu privire la știință și inovare, acesta este actul care reglementează funcționarea AȘM. Nu știu care a fost nevoia să numească acest document atât de grav ditamai ”Cod al științei și inovației”, or acesta în fond descrie modul de organizare și administrare a AȘM cu afiliatele sale.

Titlul adecvat ar fi fost ceva gen ”Legea cu privire la modul de organizare și funcționare a autorităților publice în domeniul științei”, sau și mai simplu  ”Legea cu privire la Academie și alte autorități publice în domeniul științei”. Dar în așa caz ar fi vizibilă distanța enormă între Academie ca structură  politico-administrativo-juridico-economică și acel fenomen aproape miraculos  ce apare în consecința eforturilor sincronizate ale geniului creativ cu administrativul dibaci, numit știință.  De fapt, felul cum a fost rezolvată chestiunea legată de  titlul legii este semnificativ. Trei termene puternice puse împreună (cod, știință, inovație) sunt menite să genereze respect sau chiar venerație și să determine o anumită filieră a gândirii. Ceva gen ”aha, iată piatra filosofală care produce știință”.  Avem COD, deci totul e OK.

În ce privește conținutul. Primul lucru care se aruncă în ochi este ”calitatea” textului. Majoritatea prevederilor sunt fie declarații de intenții (care nu introduc în circuitul juridic norme de reglementare a situațiilor sociale), fie reprezintă explicații ale unor termeni, necesitatea definirii cărora este cel puțin îndoielnică. Documentul abundă în expresii stângace și inutile. De exemplu articolul 45 definește termenul  ”Informaţie ştiinţifico-tehnologică” în felul următor: ” Informaţie ştiinţifico-tehnologică –  informaţie care reflectă rezultatele activităţii din sfera ştiinţei şi inovării din ţară şi străinătate”. Oare câte minți au strălucit în noapte pentru a crea această nemuritoare definiție?!

Eu sper că respectivul  Cod nu a fost văzut de specialiștii de la Institutul de filologie și Institutul de cercetări juridice și politice (ambele subordonate Academiei). Dacă e altfel atunci concluzia e urâtă rău.  În cazul în care aceste instituții au lăsat să treacă atâtea stângăcii lingvistice și sterilități juridice, atunci științele filologică  și juridică sunt în belea.

Ei bine, partea formală nu degeaba este numită așa, să vedem ce-i cu substanța. Dacă ne uităm atent apoi chintesența (Codului) o găsim la art. 71 (de aici încep reglementările propriu-zise). Normă o pune în prim-plan și siteul AȘM: ” Academia de Științe a Moldovei (A.S.M.) reprezintă unica instituție publica de interes național in sfera științei si inovării, este coordonator plenipotențiar al activității științifice si de inovare – in calitate de cel mai înalt for științific al tariiconsultant științific al autoritarilor publice ale Republicii Moldova, are statut autonom si funcționează in baza principiilor autoadministrării.”

Nici mai mult nici mai puțin ”unica” –  așa și cere continuarea ”mândră în toate celea”.  Lăsăm baltă încercarea de a descifra semnificația termenului ”coordonator plenipotențiar” – e de domeniul exegezei. Să încercăm să descurcăm care este treaba cu ”unicitatea”.  De fapt, aici începe și aici se termină filozofia care fundamentează legea. Autorii Codului au vrut să obțină două lucruri, (1) să  adune sub un acoperiș administrativ tot ce se referă la ”cercetare științifică” și (2) să centralizeze distribuția fondurilor publice (sub imperiul său) destinate ”cercetărilor științifice”.

Le-a reușit? Pe deplin. Nici o universitate din Moldova nu primește direct de la buget fonduri publice pentru cercetare științifică. O practică curioasă și într-adevăr ”unică”. Rezolvarea ”Ecuației academice” s-a dovedit simplă – banii. Dar poate anume așa e bine, totul să fie concentrat și centralizat? Poate centralizarea aduce la erupții inovaționale?

Am să vă deschid un secret, în realitate AȘM nu face nici o știință nimic. Academia de Științe din Moldova este o entitate administrativ-onorifică, ca să-i zic așa.  Cercetările științifice (acele care mai sunt) se realizează în cadrul institutelor de cercetări științifice, subordonate AȘM.  Academia, în schimb,  numește conducătorii acestora, stabilește bugetul  și primește rapoartele. Cu alte cuvinte, AȘM acționează ca un minister veritabil. Dar, și aici să fim atenți, nu unul contemporan, ci unul de tip sovietic.   Administrarea întreprinderilor era sarcina primordială a ministerelor din timpul URSS.

În această filozofie administrativă se înscrie  firesc ca  Președintele AȘM să fie membru a Guvernului și să aibă calitatea de ordonator primar de buget. Dar nu se încadrează deloc așa un fenomen politico-juridic cum este Acordul de parteneriat dintre Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, încheiat odată la patru ani.

Odată ce Președintele AȘM este membru a Guvernului și odată ce Codul stabilește atât atribuțiile Guvernului cât și cele ale AȘM, ba chiar și cuantumului mijloacelor bugetare destinate ”științei”,  pentru ce trebuie această manevră cu Acordul? Urmând această logică stranie, ar trebuie anual să fie încheiate acorduri cu toate autoritățile publice centrale. Ce ziceți de un acord între Ministerul Economiei și Guvern?!

Pe lângă distribuirea banilor bugetari și gestionarea organizațiilor de cercetare științifică AȘM mai are și alte competențe ce pot să bucure sufletul unui Președinte de Academie. Una este numirea reprezentaților în Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare. Acest Consiliu este așa o instituție… enorm de utilă, dacă mă înțelegi ce spun. Anume ea este acea care transformă oamenii obișnuiți în doctori în știință.  Iar, cum a zis un om deștept, la câți bolnavi avem în țară ar trebui să instituim și titlu de ”felcer în știință”.  Adică, fără Președintele AȘM în Consiliu lucrurile nu se mișcă. Desigur dacă Președintele este cu scaunul la locul cuvenit și știe cum se fac ”treburile științifice”.

Să nu uităm că AȘM, recent (relativ) s-a pricopsit cu o universitate și un liceu. Special cu așa ocazie în 2007 au fost introduse modificări în Cod. Iar după cum știm noi, funcția de rector universitar (numit de AȘM) nu e una de neglijat.  Și un om bun la un loc nu rău, e unul din factorii care fac administrarea încă mai armonioasă și eficientă.

Am să mă opresc, dar să nu credeți că și arsenalul juridic al președintelui AȘM se oprește aici, pur și simplu, cred ca e destul. De-o vorbă, președintele propune candidatura directorului AGEPI. Prezintă un interes deosebit întrebarea ce caută în Codul respectiv descrierea modului de organizare și funcționare ale Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Dar legislația noastră este doldora de combinații și scheme curioase, așa că o dăm la o parte.

Ca să unesc pe cele relatate într-un tablou și să le aduc la o finalitate logică, ar trebui să propun o concluzie. Eu nu am să o fac. Doar voi atrage atenția la faptul că ceea ce e mai sus nu reprezintă o analiză – așa o înșiruire lapidară a unor considerațiuni banale. Adevărata cunoaștere a lucrurilor am avea-o în cazul în care am ști ce fonduri pentru ce au fost cheltuite și ce a rezultat din aceste cheltuieli. La fel ar fi bine să știm, cine și în bază la ce merite a ajuns să primească titlurile academice și cele administrative – pentru mine a fost o surpriză să aflu că toți foștii președinți sunt Doctori Honoris Causa. Dorințe utopice, veți spune, dar așa e construit omul.

Totuși o speranța este, tot de știință adusă. Marele fizician Max Planck pe lângă descoperirile sale din fizică, ne-am mai lăsat și următorul gând: ”noile adevăruri se afirmă nu pentru că îi biruie pe adversarii săi acestia  recunoscându-și greșelile, dar preponderent pentru că respectivi mor cu timpul, iar noua generație asimilează adevărul deodată”.

Să așteptăm și să ne distrăm? Showul, după cum se știe, must go on!

 

 

 

Comentarii