Mulţi dintre noi se întreabă cum de reuşesc startup-urile de pe pieţele dezvoltate (SUA sau UE, de exemplu) să-i convingă pe cei care au bani să-i investească în dezvoltarea afacerii/ideii lor. Exemplu viu sunt startup-urile din Silicon Valley. Atrag investiţii importante şi, dintr-un simplu IMM, se transformă într-un gigant sau, cel puţin, într-un business modern şi profitabil. Gen Facebook. Nimic deosebit. Pentru orice problemă, există şi o soluţie. Acolo unde băncile ezită sau creditele sunt prea scumpe, dacă piaţa de capital nu este o soluţie pentru atragerea investiţiilor, în joc se implică fondurile cu capital de risc sau venture, cum sunt cunoscute pe pieţele dezvoltate. Sunt instituţii specializate care adună bani de la cei care au (bănci, companii de asigurări, fonduri de pensii, companii sau oameni bogaţi etc.) şi îi investesc în companii mici, nou-create, care au demonstrat că dezvoltă un produs/serviciu sau implementează un model de business cu potenţial, ce are şanse reale de creştere şi dezvoltare. Adică aceste fonduri îşi asumă riscurile specifice unei afaceri noi pe care, de exemplu, nu vor să şi le asume băncile. Investiţia se face de obicei prin aport la capital, adică fondul venture devine coproprietar al IMM-ului vizat şi contribuie la dezvoltare lui, încasează partea lui de dividende sau, când consideră că a venit momentul, se retrage şi obţine profit din vânzarea cotei pe care o deţine. Sigur, nu toate întreprinderile nou-create vor atrage imediat finanţări, obiectivul fondurilor venture este să obţină venit, iar antreprenorii trebuie să demonstreze că anume ideea/afacerea lui este cea mai bună.
În R. Moldova, aceste fonduri ar putea atrage bani şi din UE, unde există proiecte în acest sens. Şi la noi, ca şi în alte state, există destule idei şi IMM-uri cu potenţial mare de creştere, problema de bază este, însă, insuficienţa banilor. Dar ghiaţa s-a spart, se pare. În premieră, Ministerul Economiei a decis să dea un nou imbold pieţei, antreprenorilor şi economiei în general. Recent pe platforma particip.gov.md a fost publicat, pentru consultaţii publice, proiectul legii privind fondurile cu capital de risc (http://www.particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=5023). Documentul va reglementa apariţia şi activitatea fondurilor venture. Sper ca Guvernul şi Parlamentul să se mişte rapid şi, chiar în acest an, proiectul să devină lege şi să pună bazele unei noi industrii de investiţii, dar şi a unei noi etape de dezvoltare a afacerilor în R. Moldova.