GUVERNUL NE AJUTĂ CU “PRIMA CASĂ”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Guvernul a pregătit şi urmează, pe parcursul acestui an, să lanseze un ambiţios program de sporire a accesibilităţii populaţiei la spaţiu locativ.  Când spun ambiţios, nu exagerez deloc, dar cu condiţia că Cabinetul de Miniştri va demonstra o bună planificare şi consecvenţă în implementare.  „Prima Casă”, extinsă la nivelu întregii ţări, ar putea contribui la soluţionarea (chiar daca şi parţială) a unor importante probleme din societate, dar şi să ofere un impuls economiei.

Stavilă pentru migraţie

Migraţia externă este una din problemele sociale şi economice majore ale R. Moldova. Deşi, pe termen scurt, a contribuit la înlăturarea unor probleme (tulburări sociale, extinderea rapidă a sărăciei absolute),  pe teren lung poate genera grave disfuncţionalităţi în economie. E ştiut deja că decizia multor persoane de a pleca la muncă peste hotare a fost alimentată şi de imposibilitatea de a-şi procura (construi) o casă. Nu spun că programul „Prima Casă” va înlătura definitiv problema lipsei fondurilor pentru locuinţă sau pe cea a migraţiei, dar condiţiile mai bune oferite la procurarea unui apartament ar putea să cântărească mult în decizia unor tineri de a nu părăsi ţara.

 

Imbold pentru economie    

Un program bun de susţinere şi stimulare a vânzărilor de locuinţe poate fi un adevărat motor şi pentru mica economie moldovenească. Efectul pozitiv generat de „Prima Casă” îl va simţi, în primul rând, industria extractivă, cea a materialelor de construcţie, dar şi sectorul de construcţii în general. Pozitiv va fi influenţată chiar şi piaţa meşterilor individuali care-şi propun serviciile când este vorba de lucrări de reparaţii în locuinţe. Şi că sectorul de construcţii are nevoie de un imbold pozitiv o demonstrează şi statisticile. În anului 2016, atât industria extractivă, cât şi sectorul de construcţii nu au reuşit să-şi revină din criză (industria extractivă s-a redus cu aproape 16%, iar volumul lucrărilor de construcţie au scăzut cu peste 8%, comparativ cu 2015). Iar aşteptările pentru acest an sunt moderate, numărul autorizaţiilor de construcţie, eliberate în 2016, s-a micşorat cu 8,5%.

 

Dacă ţinem cont de efectul multiplicator al unor, un program „Prima Casa” va fi simţit indirect şi de alte sectoare: transporturi, piaţa muncii, servicii financiare (credite, leasing, asigurări) etc. De exemplu, în prezent, sectorul bancar, cu exces de lichiditate, chiar are nevoie de măsuri care să stimuleze creditarea.

 

Detalii „Prima Casă”

 

Programul „Prima Casă” prevede că statul va garanta jumătate din creditul ipotecar, iar rata dobânzii va fi mult mai mică decât cea stabilită de băncile comerciale. Contribuția inițială a tinerilor va fi de 10 la sută din valoarea contractului, iar familiile vor putea accesa un credit de până la 900 de mii de lei. Printre condițiile puse de autorități ar putea fi ca beneficiarii să aibă până la 45 de ani și să nu fie proprietari ai altui imobil. De asemenea, tinerii vor putea cumpăra o locuință nu mai mare de 50 de metri pătrați. Pentru început, statul va garanta credite în valoare totală de 500 de milioane de lei.

Comentarii