Parlamentar român:Adevărul ne arată că preferinţele românilor merg către ideea de Unire

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Un sondaj realizat de INSCOP la comanda ziarului Adevărul ne arată că preferinţele românilor merg către ideea de Unire, fie că e vorba de primul domnitor care a înfăptuit-o, adică Mihai Viteazul, fie de Marea Unire de la 1918. În contrapartidă, un alt sondaj ne arată că ungurii sunt cei mai antipatizaţi. Între cele două opţiuni există o legătură strânsă, iubirea faţă de România Unită asociindu-se cu respingerea celor care o contestă.

De ce e atât de importantă Unirea pentru români, cum ne arată sondajul comandat de Adevărul (AICI)? În primul rând, pentru că există undeva adânc conştiinţa dificultăţilor cu care a fost realizată, dar şi a ameninţărilor permanente la adresa ei. Respectul pentru România Unită provine atât din conştiinţa unei lungi istorii în care am fost obligaţi să trăim separaţi, cât şi din cauza fragilităţii unirii unui neam de care s-a tras din toate părţile, iar o bucată din ceea ce s-a realizat prin Marea Unire încă este ruptă de ţara-mamă, mă refer la Basarabia. Cred că politicienii maghiari, de la noi sau de la Budapesta, ar trebui să citească ziarul ”Adevărul” şi să ia în serios cercetările sociologice atât de pertinente iniţiate de publicaţie. Ar putea astfel să se dumirească, fără marjă de eroare, ce au voie şi ce nu au voie să facă în raport cu România şi cu poporul român.

Toată suita de rapturi teritoriale din timpul celui de-al doilea război mondial şi de după nu au făcut decât să ne adâncească dorinţa de a fi uniţi şi întregi, dar ne-au atenţionat şi asupra pericolelor care ne pândesc la tot pasul din partea celor care nu vor o Românie Unită. Şi aici ajungem la nodul gordian al problemei: ar mai fi Unirea primul eveniment istoric al românilor, iar cel care a realizat-o pentru prima oară cel mai iubit domnitor, dacă nu am simţi în continuare ameninţarea la adresa integrităţii noastre? Nimeni nu ne loveşte mai tare decât atunci când contestă Marea Unire şi împlinirea visului nostru de a fi una. Culmea este că tocmai aici suntem loviţi cel mai des, în ultima perioadă, iar acest lucru poate explica de ce, conform unui alt sondaj INSCOP (AICI), realizat tot la comanda ziarului ”Adevărul”, pe primul loc în antipatia românilor se află ungurii. Dacă punem în oglindă cele două sondaje avem un rezultat clar: ne iubim Unirea şi îi antipatizăm pe cei care o contestă sau luptă împotriva ei. Nicio altă rivalitate sau idiosincrazie personală nu i-a ridicat pe unguri în topul antipatiei românilor decât contestarea României Unite care continuă până în ziua de astăzi nu doar declarativ, ci şi faptic. Acest lucru relevă şi pericolul la care îi expun politicienii maghiari pe etnicii lor atunci când îşi fac din destrămarea României Unite un ideal activ. Antipatia împotriva celor care vor să distrugă visul de aur al românilor nu poate decât să crească şi este cea mai bună metodă pentru a distruge buna convieţuire. Nu ştiu dacă cei care vehiculează permanent autonomia, protectoratul Ungariei şi alte asemenea atacuri la fiinţa noastră naţională sunt conştienţi pe ce drum periculos s-au angajat, dar chiar liderul UDMR, Kelemen Hunor, atrăgea atenţia public asupra faptului că, potrivit ultimelor sondaje, antipatia faţă de comunitatea maghiară este la cote nemaiîntâlnite. Oare de ce? Răspunsul îl oferă juxtapunerea celor două sondaje comandate de ziarul ”Adevărul”, cel referitor la cei mai iubiţi eroi ai poporului român şi la cele mai importante evenimente din istoria sa, cu cel al popoarelor antipatizate de români. Numitorul lor comun este iubirea noastră pentru România Unită, care are drept corolar firesc neplăcerea, ca să nu spun altfel, în faţa celor care ne-o contestă şi vor să o distrugă. Sondajele nu reprezintă nici instigări, nici direcţii de urmat, ci stări de fapt. Cred că politicienii maghiari, de la noi sau de la Budapesta, ar trebui să citească ziarul ”Adevărul” şi să ia în serios cercetările sociologice atât de pertinente iniţiate de publicaţie. Ar putea astfel să se dumirească, fără marjă de eroare, ce au voie şi ce nu au voie să facă în raport cu România şi cu poporul român.

preluare de pe : adev.ro/mupdpj

Comentarii

Marius Dorin Lulea

Marius Dorin Lulea

- Istoric şi specialist pe probleme de geopolitică regională, preşedinte al Centrului pentru Cultură, Istorie şi Educaţie - Sunt militant activ pentru consolidarea democraţiei din Republica Moldova, apărarea drepturilor omului şi a creşterii imp...

Ultimele articole