EXCLUSIV! Alfa, DELTA şi Omega, sau „PAŢAN SKAZAL, PAŢAN SDELAL”. Partea III

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

După ce am scris despre modul în care compania SRL DELTA ACM-93 (nu) şi-a onorat obligaţiunile contractuale asumate în faţa Primăriei şi locuitorilor din Chişinău în cadrul proiectului legat de reabilitarea străzii Alecu Russo din capitală şi cum aceeaşi companie a reuşit ulterior să câştige ILEGAL şi licitaţia pentru reabilitarea străzilor Ştefan cel Mare, Negruzzi şi Alecsandri s-a reuşit zădărnicirea temporară a planurilor „paţanilor” de la primărie. Pe fondul scandalului din presă, CMC a creat o Comisie de anchetă pentru elucidarea cazului. Să nu credeţi însă că cineva din gruparea criminală organizată care în mod straniu îl dirijează pe primarul Dorin Chirtoacă are de gând să cedeze!  

Anastasia NecrutaLa data de 10 iunie Comisia de anchetă aşa şi n-a reuşit să se convoace. Tocmai la 11 iunie aceasta a reuşit să se întrunească într-o primă şedinţă. Comisia n-a reuşit încă să formuleze concluzii oficiale, existând însă deja constatări privind ILEGALITATEA licitaţiei desfăşurate de Primărie pentru reabilitarea străzilor Ştefan cel Mare, Negruzzi şi Alecsandri. Totuşi, imediat după şedinţa Comisiei, au apărut semnale că după ce şeful Direcţiei Transport a Primăriei Igor Gamreţki (în imaginea reprezentativă) a încasat un avans de 500 mii euro de la SRL  DELTA ACM-93 şi cineva din fracţiunea PCRM din CMC s-a pricopsit de la compania românească cu 50 mii euro, fapt pentru care am decis să continui serialul pe blog. Ainonix

500 mii euro reprezintă doar 50% din suma negociată de Igor Gamreţchi cu SRL-ul din România! După oficializarea rezultatelor licitaţiei acesta urmează să încaseze încă 500 mii euro. Negocierile au fost complicate şi au durat două luni, fapt care explică şi tărăgănarea anunţării rezultatelor licitaţiei. Negocierile au fost purtate de directorul regional al SRL DELTA Anastasia Necruţa cu Andrei Talmazean, un apropiat al lui Igor Gamreţchi. Andrei Talmazean (în imagine) este un exponent al lumii interlope, fiind condamnat anterior pentru omor. La rolul acestui individ în cadrul Primăriei Chişinău şi la SRL N&AINONIX-IMOBIL (vezi imaginea) voi mai reveni. Andrei Talmazean

Vă pare stranie legătura între Igor Gamreţki şi lumea criminală? Mie tot aşa îmi părea, la fel cum nu înţelegeam de unde are bani Gamreţki de MERCEDES G (vezi imaginea). Asta până când n-am cunoscut detalii despre trecutul lui Gamreţki. Igor Gamreţki a fost coleg de clasă la şcoală cu Dorin Chirtoacă. Pe atunci însă era cunoscut ca Igor Stoicev, fiul lui Petru Stoicev, profesor la UTM. După căsătorie însă Igor şi-a luat numele soţiei, devenind Gamreţki (vezi imaginea). De ce oare a decis să se MĂRITE Stoicev? E simplu. Astfel el a încercat să şteargă urmele trecutului său. Stoicev nu are studii superioare. În schimb are un palmares plin de dosare penale. Acesta este anchetat în Italia pentru fraude economice, în 2001 fiind anchetat şi în Moldova, fiind bănuit de apartenenţă la o grupare criminală organizată. Este practic gruparea criminală care se pare că acum reuşeşte să-l controleze pe primarul Dorin Chirtoacă.

Mercedes G_GamretkiPe numele lui Gamreţki este înregistrat apartamentul nr.34 din bd. Mircea cel Batrân nr.13, bloc 2, etajul 9. Este apartamentul în care a locuit mai mult timp GRATIS Dorin Chirtoacă. De fapt apartamentul a fost procurat din banii unchiului lui Igor Gamreţki (fost Stoicev), Mihai Ciolac, care de mai mult timp munceşte în Italia. Prin escrocherie, Gamreţchi a înregistrat locuinţa în valoare de 50 mii euro pe numele său, fără a-i întoarce cel puţin banii lui Ciolac. Drept recompensă pentru faptul că Gamreţki i-a pus gratis la dispoziţie apartamentul lui Dorin Chirtoacă, în 2009 el a fost făcut şef la garajul Parlamentului, când Mihai Ghimpu a deţinut funcţia de speaker şi preşedinte interimar. Gamreţki mai era cunoscut şi ca proxenet, persoana care asigura la necesitate cu dame de companie delegaţiile venite în vizită la liberalii din Moldova.  Gamretki_Grozavu

După ce Mihai Ghimpu a pierdut funcţia şi a fost expulzat din alianţa de guvernare, Gamreţki a fost numit prin ordinul lui Dorin Chirtoacă şef la Direcţia generală Transport public şi Căi de comunicaţie a Primăriei Chişinău, probabil fiind găsită vreo tangenţă între funcţia de şef de garaj şi manager al uneia din cele mai importante direcţii a municipalităţii. Asta ca să nu mai amintesc de faptul că Gamreţki are DOAR studii medii…

Acum nu ştiu ce să mai cred. Îşi dă seama Dorin Chirtoacă pe cine l-a numit, prin ordin semnat PERSONAL, şef la Direcţia Transport? Poate el l-a reţinut pe acel Igor din şcoală, care trăgea fetele de cosiţe? Poate el nu cunoaşte că acel Igoraş are deja păcate mult mai grave la activ, escrocherii, apartenenţă la grupări criminale organizate şi mai nou… scheme de corupţie în cadrul licitaţiilor pentru reabilitarea străzilor din Chişinău?! Sau… un milion de euro nu va rămâne tot la Igor Gamreţki, o parte din el fiind destinat, de altfel după cum şi dă asigurări fostul Stoicev, anume lui… Dodorin!

Va urma  

Vezi şi Partea I şi Partea II

 

P.S. Aştept cu NERĂBDARE concluziile formalizate ale Comisiei de anchetă a CMC.

Comentarii

Veaceslav Balacci

Veaceslav Balacci

Jurist. Expert independent şi consultant în materie de tranzacţii economice internaţionale, drept economic şi drept vamal. ONG-ist. Blogger, sau pur şi simplu explorator al realităţii, aflat mereu în căutarea adevărului. Domenii de interes: dreptu...

Ultimele articole