Cine va învinge în turul 2? Prietenia!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.
andrei nastase, ion ceban, alegeri chisinau

Poporul a votat! Mai exact 35% din alegători au votat, pentru că restul 65% au preferat să nu participe la aceste alegeri. Toți deja știm, în turul doi pentru Primăria Chișinău se vor bate Ion Ceban și Andrei Năstase. Pe cine să-l susținem, se întreabă acum multă lume din Capitală. Să alegem răul mai mic – este abordarea pe care o întâlnesc destul de frecvent pe Facebook și nu doar. Dar care o fi răul mai mic, mă întreb eu…

Cât de bun n-ar fi Ion Ceban noi cei pro-europeni nu-l vom vota niciodată. Pentru că este Ceban, pentru că este socialist, iar PSRM este cu Rusia. Deci noi vrem un altfel de primar! Aparent e simplu, hai și l-om vota pe Andrei Năstase. El acum e cu Maia Sandu și PLDM, iar aceste partide se declară pro-europene.

Dar Năstase e pro-european acum, că acum asta îi convine. Dar în trecut când era prieten cu Dodon și Usatîi îi convenea să fie pro-rus. În 2016 domnul pro-european era gată să fie pro-rus numai să-l deie jos pe Vlad Plahtoniuc. Pragmatism, nu alta – scopul scuză mijloacele. Domnule, așa nu se face! Asta înseamnă să-i socoți pe oameni de proști.

Grea va fi decizia alegătorului în turul doi. Cine va învinge? Eu zic că va învinge prietenia! Dacă îl vom vota pe Năstase primar atunci Ceban se va bucura pentru el. Ce, nu? Uitați-vă sus în poză cât de bine se înțelegeau unu’ cu altul în iarna când Platforma DA s-a înhăitat cu socialiștii să deie jos Guvernul Filip. Dacă va învinge Ceban la sigur că și  Năstase se va bucura pentru victoria vechiului său prieten. Sau poate vreți să spuneți că în politică nu există prietenie? Că politicienii nu sunt și ei oameni?… Nu știu…

ion ceban, andrei nastase, psrm, platforma da

Comentarii