Cine îl grațiază pe Vladimir Voronin?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Iată că președintele Partidului Comuniștilor, ultimul aflat în vreun parlament al lumii civilizate,  începe să ” orăcăie” iar legat de sosirea președintelui Traian Băsescu.

Nu pot folosi altă formulare deoarece omul acesta se pare că a luat-o razna de tot, ca să nu spun că mie comportamentul lui mi se pare că dă semne de nebunie ( de fapt mai are cineva dubii că Voronin a înebunit?). Astfel de formulări precum cele astăzi din parlament, făcute de un milițian vândut rușilor, nu fac deloc cinste unui partid care se pretinde a fi cel mai important din Republica Moldova.

Voronin nu vrea să renunțe la puterea din Partidul Comuniștilor deoarece devine evident  că în viitorul apropiat împotriva lui se vor deschide dosare penale. Pe măsură ce democrația se consolidează el este din ce în ce mai aproape de închisoare, tot așa cum mulți din hoții de lângă el vor avea parte de aceeași soartă.

În disperarea de a bloca traseul democratic european acesta este în stare de orice, dând chiar semne evidente de nebunie. Un astfel de om nu ar trebui să aibe un loc  în parlament dar ce să mai vorbim în vârful unui partid dintr-un stat cu direcții europene.

De fapt Voronin se știe cu musca pe căciulă și așteaptă de la București propunerea cea mare: Grațierea contra dispariției. Va avea el parte de acest lucru? Cred că dacă mai întinde mult coarda cu siguranță că Nu.

 
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Marius Dorin Lulea

Marius Dorin Lulea

- Istoric şi specialist pe probleme de geopolitică regională, preşedinte al Centrului pentru Cultură, Istorie şi Educaţie - Sunt militant activ pentru consolidarea democraţiei din Republica Moldova, apărarea drepturilor omului şi a creşterii imp...

Ultimele articole