Xenofobia ca formă de reacţie imună a comunităţilor tribale

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Pentru societăţile umane este foarte comună aşa-numita “discriminare igienică”, un comportament arhaic, care constă în evitarea indivizilor infectaţi şi cu dizabilităţi fizice vădite. Aceste reacţii comportamentale sunt de expresie instinctuală şi provin din timpurile când orice deformare fizică sau semn de boală trebuiau evitate cu stricteţe, altfel era foarte mare pericolul contaminării şi morţii. În comunicarea politică, în baza “discriminării igienice” a apărut “discursul igienic”, ca formă a retoricii xenofobe – de etichetare prin cuvinte patologizante a indivizilor indizerabili. Am explicat mai pe larg acest subiect în articolul precedent, “Epidemiile, xenofobia şi “discursul igienic””. Dar există şi alte aspecte curioase privind impactul epidemiilor şi a imunităţii umane asupra formării unor comportamente sociale.

Mai întâi de toate, trebuie de menţionat că, aşa cum era şi de aşteptat, „discriminarea igienică” nu e proprie doar oamenilor. Primatologul Jane Goodall, care a locuit vreme îndelungată în preajma grupurilor de cimpanzei şi a studiat timp de 45 de ani comportamentul acestora, a observat că cimpanzeii obişnuiesc să-şi izoleze semenii care au suferit accidente sau care suferă de anumite boli, inclusiv infecţioase, cum ar fi poliomielita; iniţial membri grupului îi agresează pe cei infirmi, iar apoi îi exclud de la toate activităţile sociale. O atitudine de spaimă şi evitare manifestă cimpanzeii şi faţă de indivizii morţi. Mai devreme, un comportament de excludere a fost observat şi la grupurile de găini; păsările a căror creastă a fost marcată cu o pată de culoare sau a fost legată în altă direcţie decât cea obişnuită deveniseră obiectul atacurilor celorlalţi indivizi. Alte studii pe animale sociale de asemenea au scos în evidenţă că indivizii a căror înfăţişare sau comportament se abat considerabil de la norma grupului sunt atacaţi, deseori colectiv, de ceilalţi membri.

În general, oamenii de ştiinţă au descoperit o varietate de specii de animale care au dezvoltate strategii comportamentale de a evita contactul cu indivizii bolnavi, ciudaţi şi purtători de agenţi patogeni; ca un exemplu nostim, femelele de şoarece îi pot detecta pe masculii infectaţi cu bacterii patogene intestinale şi evită să copuleze cu ei. Iar broaştele ţestoase migratoare din specia Caretta caretta respectă cu stricteţe o încăpăţinată tradiţie de revenire în locurile de naştere pentru a-şi depune ouăle, dintr-un motiv cât se poate de justificat din punct de vedere biologic: aceste broaşte ţestoase au un sistem imun moştenit ereditar şi adaptat cel mai bine anume pentru a rezista la infecţiile care sunt specifice locului lor natal. Altfel zis, patriotismul broaştelor ţestoase, revenirea lor acasă pentru reproducere, de la o distanţă de mii de kilometri, este dictată de aşa-numitul „sistem imun comportamental“, care asigură protejarea indivizilor nou-născuţi de agenţii patogeni străini şi eventual fatali. Bineînţeles că întoarcerea acasă a broaştelor ţestoase este instinctuală, datorată unei selecţii naturale care a permis propăşirea anume a acelor gene, care au determinat un asemenea comportament patriotic salvator. Este un exemplu cum filopatria asigură potenţialul adaptiv al unei specii sau populaţii.

Este interesant să constatăm că triada infecţii/imunitate/comportament a jucat în plan evolutiv un rol semnificativ şi în procesele de consolidare şi izolare a grupurilor. Potrivit cercetătorilor, mecanismele de evitare a indivizilor potenţial purtători de infecţii au fost unele dintre principalele mecanisme care au stat la baza formării şi modelării comportamentului xenofob. De bună seamă, mecanismul evitării infecţiilor periculoase oferă încă o explicaţie modului în care s-au format relaţiile intertribale în perioada preistorică şi reprezintă un argument solid în favoarea teoriei biologului evoluţionist englez Richard Dawkins, privind selecţia naturală la nivel de gene; într-o populaţie, au supravieţuit de regulă genele care determinau un comportament xenofob, ceea ce proteja purtătorii acelor gene de morbul contagios. Interacţiunea cu membrii propriului grup comporta în sine un risc redus de infectare cu agenţi patogeni, existând anticorpi faţă de bolile specifice grupului; străinii însă puteau aduce cu sine infecţii letale, reprezentând un pericol şi pe această dimensiune. Acest pericol a stat la baza apariţiei stereotipurilor xenofobe. S-a stabilit de asemenea că atitudinile etnocentriste sporesc odată cu percepţia despre vulnerabilitatea grupului faţă de infectarea cu o boală anume.

Chiar şi atunci când semne de boală manifestă atât indivizii familiari/apropiaţi, cât şi indivizii străini, oamenii simt un mai mare dezgust faţă de semnele bolii afişate de străini. Aceste date vin în sprijinul ideii că dezgustul, în plan evolutiv, reprezintă o reacţie a „sistemului imun comportamental”; apar, în mod instinctual, reacţii de evitare a străinilor bolnavi, care pot fi o sursă a unor infecţii mult mai periculoase, comparativ cu infecţiile persoanelor apropiate, faţă de care e posibil să avem o imunitate deja formată. Tendinţa evitării străinilor de altă etnie (ca purtători potenţiali ai infecţiilor letale) a fost demonstrată şi pe exemplul femeilor aflate în primul trimestru de graviditate, când ele sunt mai vulnerabile faţă de infectarea cu diverşi agenţi patogeni. Proprietatea inconştientă de evitare a contactelor în afara grupului natal este în mod clar mai accentuată în primul trimestru, decât în perioada celorlalte trimestre de graviditate.

Nu este dificil să găsim în istorie exemple când contactele între două grupuri etno-rasiale străine au cauzat epidemii de proporţii, care au dus la exterminarea aproape totală a unor popoare. Molipsirea amerindienilor de către conchistadorii europeni reprezintă poate unul din cele mai cunoscute cazuri; se consideră că principalul motiv al dispariţiei unor triburi întregi de amerindieni au fost nu atât masacrele operate de europeni, ci bolile aduse de aceştia pe continentul american (ca variola şi rujeola), faţă de care aborigenii nu aveau imunitate. Scenariul s-a repetat în Australia, Africa de Sud, insulele Pacificului. De exemplu, populaţia Insulei Paştelui, din Oceania, a fost aproape complet epurată de pe urma câtorva valuri de epidemie de variolă, care a fost adusă pe insulă de europeni. Europenii la rândul lor au avut de pătimit de pe urma infecţiilor aduse pe continent de hoardele migratoare. Ciuma, care în secolul XIV a omorât aproape o jumătate(!) din populaţia Europei, fusese adusă de invadatorii mongoli. Pandemia de ciumă a avut ca origine deşertul Gobi, la frontiera mongolo-chineză, unde agentul patogen, bacteria Yersinia pestis, a trecut de la ţistari la oameni, şi apoi, datorită contactelor pe care mongolii le-au avut cu popoarele subjugate, s-a răspândit pe un areal geografic enorm, inclusiv în ţările asiatice, omorând în total peste 60 de milioane de oameni (adică 25% din populaţia globului la acel moment). Curios că unele pământuri mai izolate, ca Belgia, Olanda, sau cele din nord-vestul Rusiei, care au menţinut relaţii de ostilitate cu mongolii şi aveau o frontieră securizată, au fost ocolite iniţial de pandemia de ciumă, care a ajuns la ele abia spre finalul traseului, de la alte popoare europene deja contaminate.

Dramele istoriei sunt o bună demonstraţie a preţului pe care l-au plătit numeroase populaţii umane care, fie au fost prea tolerante faţă de contactele cu străinii, fie au fost pur şi simplu cucerite militar; multe din popoarele care au supravieţuit masacrelor, au pierit definitiv de cauza noilor infecţii aduse de străini, faţă de care nu aveau imunitate. În acest context, e relevantă asocierea xenofobiei, ca fenomen, cu un „sistem imunitar” social, de grup. Profesorul american de ştiinţe sociale, Paul C. Rosenblatt, a făcut o paralelă între reacţiile imunologice ale organismului şi reacţiile etnocentrice ale unui persoane sau societăţi. Așa cum organismul este mai bine pregătit pentru a evita distrugerea ca urmare a unei tendințe generalizate de a rezista pătrunderii de substanțe străine, aşa şi un individ sau o societate pot fi mai bine pregătiți pentru a evita distrugerea de către străini, ca urmare a unei tendințe generalizate la neîncredere, evitare sau respingere a indivizilor străini. Dezavantajul de pe urma unor daune severe sau distrugeri este mult mai mare decât oricare avantaj de pe urma contactului cu indivizi străini; aceştia pot fi potenţial patogeni sau agresivi, de aceea o paranoia psihologică sau o barieră biochimică sunt de preferat ca strategie de supravieţuire. Organismele care nu au un sistem imun generalizat şi trebuie să se adapteze fiecărui agent patogen în parte, au mai puţine şanse de supravieţuire. Întocmai, un trib sau o societate care nu are dezvoltat un sistem de reacţii etnocentriste şi xenofobe anticipative, neselective, riscă să dispară într-un mediu concurenţial.

Unii autori susţin că până şi rata crimelor şi a omuciderilor poate fi corelată cu situaţia epidemică dintr-o regiune. Datorită „sistemului imun comportamental”, oamenii prezintă răspunsuri psihologice și comportamentale menite să-i protejeze împotriva bolilor şi aceste răspunsuri pot lua forma unor acte violente. Sub amenințarea de a contamina unele boli periculoase, sporeşte nivelul general de xenofobie, scad inhibiţiile faţă de omor, ceea ce creează un fundal pentru acte criminale, inclusiv omucideri, mai ales împotriva străinilor. O cercetare privind incidenţa infecţiilor corelată cu rata criminalităţii în Statele Unite a arătat că starea epidemică este un predictor mult mai solid al criminalităţii decât oricare alte variabile. Rezultatele acestei cercetări sprijină ideea că ameninţarea de a contamina o boală modelează comportamentul indivizilor şi caracteristicile structurale ale grupurilor, creând reacţii de ostilitate în raport cu străinii.

Putem deduce că inclusiv ideea de impuritate, proprie multor religii, sistemele de castă şi ideologiile xenofobe sunt  e o reminiscenţă a instinctului e evitare a străinilor periculoşi sub aspect epidemic. Aceste reacţii de înstrăinare îşi au rădăcinile într-o realitate biologică, în frica instinctuală a unei populaţii de a fi infectată/impurificată de contactul cu diverse corpuri patogene sau cu populaţiile străine. Precauţia faţă de populaţiile străine potenţial periculoase în plan infecţios şi-a găsit reflecţia în tezele religioase şi ierarhice despre impuritate. Teama de contaminare stă, de exemplu, şi astăzi la baza prejudecăţilor şi segregării în sistemul de caste indian. Dar stă şi la baza diferitelor discriminări din societăţile înalt dezvoltate.

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

 

(Sursele bibliografice vor fi publicate în cartea mea despre conflictele identitare).

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole