Epidemiile, xenofobia şi „discursul igienic”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În construcţia imaginii duşmanului, se operează de cele mai dese ori cu două metafore. Prima este metafora animalistică şi a vânătorii, pe care am prezentat-o în unele articole anterioare. A doua este metafora patologizantă, a „corpului străin”, faţă de care trebuie luate măsuri igienice. Această din urmă metaforă este foarte asemănătoare ca esenţă cu prima, are un impact psihologic la fel de puternic şi este la fel de profund conectată cu unele stereotipuri umane instinctive. Diferenţa este că prima trezeşte reflexele vânătorii (de hărţuire şi ucidere a „semioamenilor”), iar a doua trezeşte reflexele de dezgust (de evitare şi epurare a „coprului străin”). Metafora „corpului străin” este surprinzător de des întâlnită în retorica politică.

Cu privire la zoomorfismele şi denumirile de paraziţi şi boli utilizate pentru etichetarea duşmanului, a fost emisă o teorie potrivit căreia duşmanul este caracterizat în funcţie de starea epidemică generală specifică respectivei perioade istorice şi în funcţie de nivelul de dezgust şi antipatie pe care îl provoacă acele caracteristici şi etichetări înjositoare. Astfel, dacă în Evul Mediu erau răspândite lepra, ulceraţiile, rănile purulente, asocierea duşmanului cu purtătorii acelor maladii avea o doză mai mare de eficienţă propagandistică. (În Antichitate, Platon îi numea pe cei leneşi „bube purulente ale societăţii”). Mai târziu, către secolul XIX, viermii, helminţii, păduchii şi microbii au devenit termeni prin care erau stigmatizaţi duşmanii.

La începutul secolului XX, faptul că din cauza puricilor, care infectau cu tifos, au murit timp de patru ani circa 3 mln. de oameni, l-a făcut pe Vladimir Lenin să utilizeze numele acelor insecte ca etichetă a capitaliştilor în următoarea antiteză: „Sau puricii vor învinge socialismul, sau socialismul va învinge puricii”. În propaganda nazistă a lui Adolf Hitler erau utilizate expresii discriminatoare faţă de evrei, precum: „evreii sunt un puroi în corpul poporului german”, „sunt infectarea şi putrefacţia sângelui nostru”, „infecţie, mai straşnică decât moartea neagră” ş.a.m.d. Este înregistrată o frază a lui Hitler, în care el declară: „Eu mă simt drept Robert Coch al politicii. El a descoperit bacilul şi a arătat medicinii noi căi. Eu am descoperit bacilul în persoana evreilor, un bacil care descompune societatea” [Вайс, 2008].

Acest tip de propagandă şi discurs, care asociază duşmanul cu o patologie, molimă, infecţie se numeşte în mod eufemistic „discurs igienic”; în sensul că îndeamnă la acţiuni de igienă, evitare, purificare, epurare a indivizilor consideraţi agenţi ai patologiei. Dacă ţinem cont de faptul că acest discurs este adaptat la starea epidemică şi la bolile din perioada sa de utilizare, trebuie să ne aşteptăm ca retorica politică xenofobă din vremurile noastre să fie completată cu noi cuvinte şi expresii specifice „discursului igienic”, unele dintre care poate ne sunt deja cunoscute: „virusul corupţiei”, „corupţia este un cancer al societăţii”, „perversiuni politice”, „purtători ai virusului HIV”, „lepra societăţii”, „mai răi decât gripa” etc. Şi dacă analizăm atent unele studii de biologie evoluţionistă, vom descoperi că nici „discursul igienic”, nici adaptarea lui la starea epidemiologică generală nu sunt întâmplătoare.

Ca şi multe alte stereotipuri, ca şi xenofobia în general, „discursul igienic” şi intoleranţa oamenilor este cauzată, la origine, de frica de infecţii în sens propriu. Să ne amintim de ipoteza prezentată în articolul anterior, „Neurobiologia stigmatizării şi dezumanizării”, privind originea evolutivă a fenomenului de stigmatizare socială; potrivit ipotezei, rostul iniţial al stigmatizării ar fi fost evitarea celor care sunt purtători ai unor agenţi patogeni transmisibili [Kurzban, Leary, 2001]. Acea teorie se regăseşte pe deplin şi în contextul subiectului discutat acum, deoarece, cu adevărat, epidemiile şi agenţii patogeni reali au contribuit în mod determinant la dezvoltarea reacţiilor xenofobe şi aceste instincte arhaice alimentează şi în prezent tot felul de stigmatizări şi „discursuri igienice”, făcându-le atât de persuasive asupra psihicului uman. Lucrurile sunt extrem de interesante, în contextul legăturii dintre infecţii şi comportament identitar şi o scurtă iniţiere în acest domeniu ne va deschide noi perspective în înţelegerea evoluţiei comportamentului uman în general şi a reacţiilor xenofobe în particular.

Unii cercetători consideră că până în prezent a fost neglijat rolul diferiţilor paraziţi, bacterii, viruşi, a bolilor infecţioase în general în evoluţia modelelor comportamentale la animale şi om. Studii mai timpurii în această privinţă au arătat că infecţiile avuseseră un impact hotărâtor asupra strategiilor reproductive ale speciei umane şi asupra modelelor de interacţionare cu alţi indivizi [Schaller, 2006]. Atunci s-a şi constatat rolul neaşteptat al sistemului imun în modelarea comportamentală. Studiile de specialitate mai avansate au lămurit că în organismul nostru se produce o reacţie imună severă atunci când vizualizăm imaginea unor indivizi cu faţa afectată de o infecţie, chiar dacă e vorba de vizualizarea unor fotografii doar; cantitatea celulelor-anticopri sporeşte cu tocmai 23%. Potrivit autorilor studiului, reacţia imună acută a organismului reflectă o reacţie generală subliminală la pericol; hormonii şi neuromediatorii care semnalează pericolul induc o alarmă la nivel de sistem imun, care a şi fost detectată de cercetători [Schaller et al., 2010]. Aceste reacţii explică de ce practic în toate societăţile este cunoscut procedeul de izolare a celor bolnavi de lepră sau ciumă, care imediat deveneau “străini” şi “periculoşi”: imaginea persoanelor bolnave, infectate creează repulsie la nivel subliminal şi induce un comportament de evitare şi discriminare.

Pentru a consolida teoretic noile date acumulate privind relaţia dintre infecţii/imunitate/comportament, psihologul american Mark Schaller (ale cărui două lucrări au fost menţionate în rândurile de mai sus) a propus termenul de „sistem imun comportamental” („behavioral immune system”). Pe scurt, este vorba despre o suită de mecanisme psihologice subtile care-l ajută pe individ să detecteze prezenţa potenţială a infecţiei în mediul apropiat şi să se angajeze în acte comportamentale care duc la prevenirea contactului cu indivizii infectaţi. Practic, sistemul imun predetermină comportamentul individului, după logica „ceea ce e periculos pentru securitatea internă a organismului, trebuie evitat printr-un comportament direcţionat” [Schaller, Duncan, 2007; Schaller, 2011]. În particular, „sistemul imun comportamental” se face responsabil de cazurile de reactivare a stereotipurilor şi prejudecăţilor identitare faţă de persoanele care prezintă caractere fizice ce deviază de la standardele subiective ale grupului, inclusiv faţă de persoanele cu dizabilităţi şi obezi [Park et al., 2003; Park et al., 2007]. Cercetările care probează aceste observaţii se acumulează într-un număr surprinzător de mare în ultimii ani şi permit studierea multilaterală a fenomenului.

Foarte interesante sunt concluziile doctorului Valerie Curtis, de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, care a efectuat un şir de cercetări asupra repulsiei pe care o trezesc persoanele cu semne vădite de infecţie (cum ar fi gingiile afectate de larve, rănile purulente, pete pe faţă). Aceste imagini trezesc pretutindeni (la reprezentanţii tuturor popoarelor) reacţii de vomă, dezgust şi evitare. Potrivit cercetătoarei, care face referinţă la universalitatea manifestării „sistemului imun comportamental”, evoluţia a dezvoltat la oameni un simţ nativ de evitare a paraziţilor patogeni, de aceea ei sunt precauţi în raport cu indivizii care par a fi infectaţi. Totodată, s-a constat că secreţiile sau imaginile dezagreabile ce aparţin persoanelor străine trezesc reacţii mai puternice, decât în cazul că aparţin unor persoane cunoscute [Curtis et al., 2004; Curtis et al., 2011].

Alte două studii privind efectele „sistemului imun comportamental”, au relevat că oamenii care sunt bolnavi sau au fost recent bolnavi manifestă o reacţie sporită de evitare a persoanelor cu faţa desfigurată şi a persoanelor de origine străină [Miller, Maner, 2011]; totodată, persoanele cu faţa desfigurată sunt evitate în aceeaşi măsură ca şi persoanele purtătoare de o boală contagioasă [Ryan et al., 2012]. Autorii studiilor susţin că încă urmează să fie clarificată natura complexă a interacţiunilor dintre mecanismele biologice şi psihologice prin care oamenii încearcă să se distanţeze de eventuala contaminare.

Dacă e să facem o conexiune cu termenul de „discurs igienic” utilizat pentru definirea limbajului xenofob stigmatizant, am putea utiliza termenul de „discriminare igienică” pentru definirea actelor comportamentale care duc la evitarea indivizilor infectaţi sau cu dizabilităţi fizice vădite. Pe de altă parte, şi aici se întrezăresc unele perspective de diminuare a xenofobiei la o scară largă, cercetătorii „sistemului imun comportamental”  au constatat că simpla vaccinare a unor indivizi, sau chiar spălarea mâinilor în scopuri igienice are ca efect psihologic reducerea stereotipurilor rasiale şi a intoleranţei faţă de străini în general [Huang et al., 2011]. Se produce deci o metamorfoză psihologică curioasă – odată ce este vaccinat şi conştientizează că nu se poate molipsi, individul devine, în mod subconştient, mai tolerant şi faţă de indivizii străini, potenţiali purtători de agenţi patogeni (această descoperire ar putea servi probabil ca un argument suplimentar pentru avocaţii campaniilor de vaccinare în masă).

© Dorian Furtună, etolog

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune 

 

Surse bibliografice:

1.         Curtis V, Aunger R, Rabie T. Evidence that disgust evolved to protect from risk of disease // Proc. Biol.  Sci. Vol. 271 Suppl 4. 2004. P. 131-133.

2.         Curtis V., de Barra M., Aunger R. Disgust as an adaptive system for disease avoidance behavior // Philos. Trans. R. Soc. Lond. B. Biol. Sci. Vol. 366(1563). 2011. P. 389-401.

3.         Huang J.Y., Sedlovskaya A., Ackerman,J.M., Bargh J.A. Immunizing against prejudice: Effects of disease protection on attitudes toward out-groups // Psychological Science. Vol. 22(12). 2011. P. 1550-1556.

4.                      4.        Kurzban R., Leary M. R. Evolutionary Origins of Stigmatization: The Functions of Social Exclusion // Psychological Bulletin. 127. 2001. P. 187-208.

5.         Miller S.L., Maner J.K. Sick body, vigilant mind: the biological immune system activates the behavioral immune system // Psychological Science. vol. 22, no. 12. 2011. P. 1467-1471.

6.         Park J.H., Faulkner J., Schaller M. Evolved disease-avoidance processes and contemporary anti-social behavior: Prejudicial attitudes and avoidance of people with physical disabilities // Journal of Nonverbal Behavior (Springer Netherlands). Vol. 27 (2). 2003. P. 65–87. doi:10.1023/A:1023910408854. ISSN 1573-3653.

7.         Park J., Schaller M., Crandall C.S. Pathogen-avoidance mechanisms and the stigmatization of obese people // Evolution and Human Behavior. Vol. 28 (6). 2007. P. 410–414. doi:10.1016/j.evolhumbehav.2007.05.008.

8.         Ryan S., Oaten M., Stevenson R.J., Case T.I.Facial disfigurement is treated like an infectious disease // Evolution and Human Behavior. Published online 29 June 2012.

9.         Schaller M. Parasites, behavioral defenses, and the social psychological mechanisms through which cultures are evoked // Psychological Inquiry. Vol. 17 (2). 2006. P. 96–101. doi:10.1207/s15327965pli1702_2.

10.       Schaller M. The behavioural immune system and the psychology of human sociality // Philos. Trans. R. Soc. Lond. B Biol. Sci. Vol. 366(1583). 2011. P. 3418-3426.

11.       Schaller M., Duncan L.A. The behavioral immune system: Its evolution and social psychological implications // In J.P. Forgas, M.G. Haselton & W. von Hippel. “Evolution and the social mind: Evolutionary psychology and social cognition”. New York: Psychology Press. 2007. P. 293-307.

12.       Schaller M., Miller G.E., Gervais W.M., Yager S., Chen E. Mere visual perception of other people’s disease symptoms facilitates a more aggressive immune response // Psychological Science. Vol. 21 (5). 2010. P. 649–52. doi:10.1177/0956797610368064. PMID 20483842.

13.       Вайс Д. ОБРАЗ ВРАГА В СОВЕТСКОЙ ПРОПАГАНДЕ: ПАРАЗИТЫ, ПАДАЛЬ, МУСОР //Политическая лингвистика. Вып. 1(24). Екатеринбург, 2008. С. 16-22.

 

 

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole