De ce bărbaţii sunt mai violenţi

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Se cunoaşte că practic în toate societăţile, bărbaţii sunt cei implicaţi în mod covârşitor în războaie, în tot felul de agresiuni intergrupale şi în omucideri intragrupale; ei se mobilizează în armate de suporteri violenţi, în bande criminale, în cete de huligani etc.

Aceste observaţii sunt vechi de când lumea şi au permis o delimitare clară între sexele masculin şi feminin în ce priveşte predispoziţia spre acte violente. Războaiele sunt, în mod cât se poate de evident, un produs biosocial al bărbaţilor şi un teren de manifestare a sexului masculin. La fel stau lucrurile cu infracţionalitatea şi cruzimea, care sunt strâns corelate cu masculinitatea. Psihologii evoluţionişti canadieni, Martin Daly şi Margo Wilson, specializaţi în studierea fenomenului omuciderilor, au analizat 35 de statistici privind omuciderile din 14 ţări, inclusiv din unele societăţi de tip primitiv şi din diferite epoci; pentru toate aceste societăţi este caracteristică participarea predominantă a bărbaţilor la actele de omucidere, în medie de 26 de ori mai frecvent decât femeile. Inclusiv familicidurile (omorârea membrilor familiei) sunt comise în marea majoritate a cazurilor de către bărbaţi; unele date statistice au indicat o proporţie de peste 90% a bărbaţilor implicaţi.

Tot bărbaţii sunt, în peste 70% din cazuri, victime ale omuciderilor; la unele societăţi raportul e de peste 90%. În Federaţia Rusă, în anul 1996, 86,6% din totalul infracţiunilor grave au fost comise de bărbaţi; în SUA, în 2004, 85% din totalul infracţiunilor grave au fost comise de bărbaţi. 92% dintre ucigaşii în serie din SUA sunt bărbaţi. Raportul statistic e valabil pentru marea majoritate a ţărilor, indiferent de amplasarea geografică sau dimensiuni. În Republica Moldova, bunăoară, circa 90% din infracţiuni sunt comise de bărbaţi. Să analizăm şi o altă dimensiune a violenţei – cruzimea şi abuzul asupra animalelor. Unul dintre studiile care au abordat această chestiune a constatat următorul raport bărbaţi/femei în violentarea animalelor: bătăi – 38 la 1, împuşcare – 16 la 1, tortură – 20 la 1, ardere – 17 la 1.

De ce sunt bărbaţii mai agresivi decât femeile? Au fost propuse mai multe teorii pentru a explica acest fenomen, o mare parte dintre ele fiind din domeniul psihologiei sociale. Una dintre cele mai populare teorii i-a aparţinut psihologului social american Leonard Berkowitz; potrivit lui, bărbaţii şi femeile sunt educaţi să exercite, în mod tradiţional, diferite roluri sociale. Găsim la Berkowitz următorul raţionament: „Gândiţi-vă la toate modurile prin care societatea occidentală modernă… îi învaţă pe copii că lupta este mai adecvată pentru bărbaţi decât pentru femei. Literatura populară şi mass-media în mod constant prezintă bărbaţii, nu femeile, luptându-se. Părinţii le cumpără arme-jucării băieţilor şi păpuşe fetiţelor. Părinţii sunt mult mai dispuşi să aprobe şi să încurajeze comportamentul agresiv al băieţilor, nu şi cel al fetiţelor. Iarăşi şi iarăşi, direct şi indirect, minorii învaţă că bărbaţii sunt agresivi, iar femeile nu…”. Teoria „rolurilor sociale” a creat o nouă paradigmă în politicile gender şi marchează şi astăzi modul în care sunt elaborate numeroase strategii de educaţie civică şi preşcolară; se prezumă că dacă fetele şi băieţii vor fi educaţi şi trataţi la fel, nediscriminator, se vor şterge şi diferenţele comportamentale între ei. Totuşi, deşi conţine în sine o bună doză de adevăr (băieţii şi fetele au avut în mod tradiţional parte de o educaţie diferită), teoria lui Berkowitz despre rolurile sociale învăţate a fost supusă mai multor critici, care i-au demonstrat inconsistenţa.

Mai întâi de toate, nu atât părinţii impun stilurile comportamentale copiilor, cât reacţionează la solicitările acestora din urmă; băieţilor li se procură arme-jucării, iar fetelor – păpuşi, fiindcă acestea sunt de regulă preferinţele copiilor (predeterminate genetic şi cognitiv). Şi, aşa cum părinţii răspund la dorinţele preformate ale copiilor, aşa şi mass-media oferă un content care corespunde modelelor comportamentale deja preexistente la nivel social. Pe urmă, teoria lui Berkowitz a oglindit mai mult cultura occidentală, dar nu a ţinut cont de realităţile din alte culturi (lipsite de cinematografe, literatură, mass-media, magazine de jucării), unde însă modelele comportamentale ale băieţilor oricum diferă mult de cele ale fetiţelor. S-a observat, printre altele, că omuciderile din America de Nord (unde s-ar părea că mass-media cultivă intens rolurile sociale) sunt într-o măsură mai mică marcate de diferenţele de sex decât în majoritatea celorlalte societăţi. Deci, nu imprimarea rolurilor sociale stă la originea agresivităţii masculine sporite, ci cauze lăuntrice, determinate de însăşi natura instinctuală a bărbaţilor.

Importante în acest sens sunt şi concluziile psihologilor sociali care au remarcat că emanciparea socială a femeilor din ultimele decenii nu a influenţat (nu a sporit) aproape deloc expresivitatea comportamentului agresiv la genul feminin, ceea ce e o dovadă în plus că gradul mai înalt al agresivităţii masculine se datorează factorilor genetici mai întâi de toate; diferenţele de sex predetermină genetic şi diferenţele de comportament agresiv. Femeilor le este specifică utilizarea agresiunii verbale în competiţia intrasexuală (dintre femei) şi sunt foarte rare cazurile de agresiune fizică; practic, femeile utilizează cu precădere doar limbajul în strategiile competiţionale.

Cele mai pertinente în explicarea genezei comportamentului agresiv masculin s-au dovedit a fi abordările din perspectiva evoluţionistă. Astfel, faptul că bărbaţii sunt mai agresivi şi mai puternici decât femeile poate fi explicat prin specificul competiţiei intrasexuale (dintre masculi). Bărbaţii au moştenit de la strămoşii noştri evolutivi aceste deprinderi, deoarece în lumea vie în general dobândirea unui statut ierarhic mai înalt, a resurselor, protejarea rudelor şi obţinerea avantajelor în cucerirea femeilor presupune competiţie fizică şi agresiune sporită. În mod analogic, la foarte multe specii de animale, inclusiv la primate, masculilor le revine rolul biologic de a fi gardieni ai teritoriului şi de a izgoni intruşii sau de a proteja grupul de prădători, iar aceste funcţii presupun că masculii manifestă un grad mai înalt de agresivitate decât femelele.

Faptul că masculii sunt mai războinici şi mai violenţi e reflectată de însăşi anatomia lor; la numeroase specii de animale ei sunt mai masivi, mai musculoşi, mai bine înarmaţi cu organe de atac şi apărare. La oameni, de exemplu, braţele bărbaţilor sunt în medie cu 75% mai musculoase decât ale femeilor; iar partea de sus a corpului bărbătesc e cu 90% mai puternică decât partea de sus a corpului feminin. De asemenea, bărbaţii sunt mai înalţi, la ei sunt mai dense şi mai grele oasele, este mai masivă mandibula, e mai scurt timpul de reacţie, mai bună acuitatea vizuală, e mai mare raportul muşchi/grăsime, e mai voluminoasă inima, mai mare procentul de hemoglobină, mai groasă pielea, mai mari plămânii, mai mare rezistenţa faţă de deshidratare etc. Cu alte cuvinte, din toate punctele de vedere bărbaţii sunt mult mai apţi pentru luptă decât femeile, şi aceste aptitudini sunt native, au fost selectate şi cizelate evolutiv.

Bărbaţii au şi un statut hormonal specific; testosteronul, bunăoară, este în mod direct responsabil de inducerea unui comportament competiţional şi chiar criminal. Potrivit Teoriei Evoluţionare Neuroandrogenice (Evolutionary Neuroandrogenic Theory), hormonii sexuali masculini (androgeni) sunt corelaţi cu  capacitatea sporită a masculilor de a dobândi resurse, poziţie ierarhică şi partenere sexuale. Toţi aceşti factori anatomici, hormonali, comportamentali şi evoluţionişti demonstrează înclinaţia biologică, instinctuală a bărbaţilor de a fi mai combativi. Iată de ce, în plan individual şi social, bărbaţii sunt cei implicaţi în acte de violenţă şi în infracţiuni. Meidul social doar cultivă şi scoate în relief aceste predispoziţii naturale spre luptă şi agresiune.

 

(Sursele bibliografice vor fi prezentate în cartea mea, despre agresivitate; în curs de apariţie).

 

 Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune (www.dorianfurtuna.com)

 

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole