Întâlnirea cu Mourinho, spectatorul Ronaldo și besplatnîi sîr. Impresii de la EURO 2012

Ultimul banc pe care mi l-a spus Sergiu Voloc despre Filat și elicopterul său trecut pe gaz ca să fie mai ieftin mi-a amintit de cele 3 elicoptere care au survolat cerul deasupra stadionului din Lvov pe tot parcursul meciului Germania – Portugalia. Se filmau panorame superbe pentru a da culoare transmisiunii TV, chiar dacă lângă stadion era amplasată o macara cu o înălțime de 100 de metri pentru planul general. Prietenul meu glumea că Filat ar trebui să cumpere o astfel de macara pentru Moldova. Ar servi la 2 lucruri: pentru transmisiunea meciurilor de fotbal și pentru arborarea drapelului la sărbători.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la Lvov ne-am dus la centrul de presă de lângă noua arenă pentru a ne ridica acreditările. E o procedură simplă. Prezinți pașaportul (în baza de date deja există numărul de pașaport care a fost trimis încă de acum 3 luni), ți se face o poză și în 5 minute acreditarea e gata. Pentru cei curioși, acceptul pentru acreditarea la Euro 2012 l-am obținut direct de la UEFA, fără acordul altor organizații din Moldova. E posibil și așa ceva. După ce ne-am luat acreditările am mers în centrul orașului ca să mâncăm și să vedem Zona fanilor, un loc special amenajat unde toți suporterii se pot distra așa cum le place, pentru că le sunt create toate condițiile pentru asta: bere din belșug, concursuri, suveniruri – tot de ce au nevoie adevărații fani.
Spre deosebire de alte orașe unde suporterii s-au bătut ca-n filme, la Lvov a fost pace totală. Microbiștii germani și portughezi s-au înțeles de minune. Au cântat și au băut împreună, au făcut poze și chiar s-au încurajat reciproc, scandând în favoarea echipei adverse. O adevărată lecție de civilizație și fair-play.
Centrul orașului era închis pentru transport. Doar mașinile cu permis special aveau voie să intre până lângă Fan-zone. Terase pline cu fani, prețuri derizorii la mâncare și exagerate la suveniruri cu simbolica Euro 2012. Un tricou costă de la 250 la 800 de hrivne. Asta în condițiile în care o hrivnă este echivalentă a 1,5 lei. Adică o mie de hrivne se echivalează cu 100 de euro. Eu mi-am procurat un fular cu inscripția Germania – Portugalia pentru care am achitat 150 de hrivne. Tricourile și fularele erau cele mai întrebate produse. Berea – înafara concursului :)
Cu 4 ore înainte de meci am mers la stadion. Lumea deja venea în valuri. Departe de noi o astfel de cultură fotbalistică. La Chișinău toți se înghesuie să intre în ultimele 10 minute înainte de meci. Pe urmă se plâng că s-au călcat în picioare și că poliția e rea. Cine vă încurcă să veniți ca lumea, din timp, ca niște oameni civilizați?
Câțiva indivizi vindeau bilete la negru. Spre marea mea mirare prețul acestora era cel oficial! Niciun cent în plus! Probabil că nu mergeau și atunci afaceriștii au vrut pur și simplu să scape de ele. Numai că cei veniți la meci erau toți cu bilete procurate din timp. Am auzit ulterior că biletele de 120 de euro s-ar fi vândut pe parcursul primei reprize cu 10 euro bucata!
Fumatul pe stadion este interzis. De aceea fumătorii erau nevoiți să coboare jos, într-un loc special unde se fuma. În timpul unei astfel de ieșiri l-am întâlnit la lift pe antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho, care venise la meci împreună cu fiul său. Am reușit să-i fac o poză, dar mai mult nu mi-au permis cei 4 bodygarzi care-l înconjurau și nu lăsau pe nimeni să se apropie de The Special One.
La posturile de comentatori l-am văzut din nou pe Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal Londra. Acum 6 ani, la Mondialul din Germania am făcut și o poză alături de el. De data aceasta n-am mai apucat pentru că stewarzii m-au îndreptat amabil spre locul rezervat presei scrise. Și nici nu mai aveam chef după o zi super-încărcată în special de impresii.
Despre meci ce să zic? Cristiano Ronaldo a stat toată prima repriză în fața mea, la 5 metri distanță. El în teren, eu în tribună :) N-a mișcat decât o singură dată. În rest a stat și a urmărit meciul, ca și spectatorii din spatele lui. Cel mai mult mi-a plăcut Coentrao (Pătrunjel), care juca și el pe partea terenului de lângă tribuna în care mă aflam. Păcat doar că lusitanii au pierdut.
La final câteva cuvinte despre noua arenă de la Lvov. IMPRESIONANTĂ! Cu o capacitate de 35 de mii de locuri aceasta a costat 211 milioane de euro și a fost construită în 3 ani. Stadionul corespunde tuturor rigorilor UEFA. Este amplasat la marginea orașului, în direcția Ivano-Frankovsk. Cel mai mult m-a impresionat numărul de parcări auto, care înconjoară arena, dar și căile multiple de acces în interior. Se vede că cei care au proiectat-o au știut ce fac. Ce nu mi-a plăcut – prețurile exagerate la popcorn și apă, dar și viteza inexistentă a internetului în centrul de presă. La ucraineni, ca și la noi, tot ce e gratis e minciună. Besplatnîi sîr toliko v mîșelovke bîvaet :)
(va urma…)

2 Comentarii


  1. Arghire Unionistul

    Vineri, 15 iunie, 2012, de la ora 16.00,
    la Colegiul Național de Arte «George Apostu» din Bacău are loc vernisajul expoziției de pictură
    «Basarabia pământ românesc».
    —————————————————–——————————
    Inițiativa aparține unui grup de elevi din cadrul liceului și are ca scop popularizarea identității
    comune ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

    Vor fi expuse circa 20 de lucrări
    aparținând liceenilor băcăuani.
    Vlad Luca, elev în clasa a IX-a, a declarat:
    «Sperăm ca prin această expoziție
    să aducem mai aproape malurile Prutului
    și în anii ce vin să putem realiza visul cel mare: Unirea».
    Cele mai bune picturi ale elevilor vor fi premiate,
    prin sprijinul acordat de Institutul Frații Golescu
    și editura DocuPrint din Bacău.

    Evenimentul este organizat sub egida
    Platformei civice Acțiunea 2012
    și face parte dintr-o serie mai largă dedicată împlinirii anul acesta a 200 de ani de când Basarabia
    a fost ruptă din Principatul Moldovei.
    Raptul teritorial a fost realizat
    prin pacea semnată la 16 mai 1812
    în Hanul lui Manuc din București
    între Imperiul Rus și Imperiul Otoman.
    ————————————————————————
    Sursa: Actiunea 2012


  2. XXN

    cat de cretini tre’ sa fiti sa bagati rusisme si in denumirea articolului! Slap!
    Nici nu ma mai obosesc sa citesc , mancurtilor.
    …jurnalisti se mai numesc inca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>