Doina Cernavca: din AsDAC lucru bun nu mai faci!

Expresia „Suntem moldoveni” o utilizează fiecare cetăţean a ţării noastre, atunci când vrea să-şi arate indignarea în legătură cu ceva ne-făcut, sau făcut aiurea, de mântuială.
Iar „Ei, mare artistă e şi asta” a devenit replica ţâfnoşilor atunci când la televizor se difuzează un clip autohton, când prin oraş văd afişe publicitare a unui concert cu artiştii de-ai noştri, sau atunci când „rup malurile”. Pentru că doar la câteva nunţi din ţara noastră au cântat Iurie Nikolaev, Nicolae Baskov şi nu mai ştiu care. În rest, la toate, absolut la toate cheful şi marea veselie sunt asigurate de către interpreţii autohtoni.

Şi pentru că ei, ai noştri, cei cu „Ştefan Neaga”, cu „Academia de Arte” sau cu ambele, nu vor sau poate nu ştiu că fiecare apariţie publică sau interpretare (publică, radio, tv) înseamnă un ban în buzunarul lor. Sau poate din cauza programului încărcat puţini ajung să-şi bată capul ce se întâmplă cu drepturile lor de autor asupra unui text recent scris, sau asupra unei melodii compuse pentru cineva, sau chiar a unei fotografii cu maci făcută de un fotograf-amator.
În toată lumea legea privind drepturile de autor este catalogată ca lege fundamentală pentru buna dezvoltare a unui stat.

La noi, dacă ajungeai în subsol la Botanica, era bine. Dacă nu, nimeni nu mai ştia nimic despre difuzările publice şi onorariu ce-ar trebui ridicat de către autor, textier şi interpret (şi nici nu ridicat, ci automat venit în cont/pe card).
Toţi se simt mai împliniţi atunci când văd că lucruri se mişcă, încet, pare-mi-se, dar se mişcă! Eu nu pot uita apa rece şi lămâia de la fundul paharului, băută pe o căldură de sfârşit de mai, cu doi ani în urmă la terasa Palatului Naţional. Alături de un grup de oameni, la fel de supăraţi, dar dornici să mişcăm lucrurile. Chiar şi sutele de contracte dintr-un subsol. Toate în numele revoluţiei…

Câteva sute de autori şi interpreţi şi-au pus, atunci, mari speranţe în nişte lucruri absolut logice şi bine meritate: corectitudine şi transparenţă privind administrarea drepturilor de autor. A nins de două ori de-atunci, iar zăpada topită, se vede, că a luat cu ea o bună parte din mizeria vremurilor clocite.
Oficiul Republican al Dreptului de Autor este, cu siguranţă, realitatea de care nu mai poate fugi nimeni, nici chiar unii care se văd şefi toată viaţa.

Din 09 iulie 2010, – în câteva zile, se fac doi ani – noi, o mână de oameni, ne-am convins că din AsDAC lucru bun nu mai faci. Oricum, nimeni nu mai înţelegea nimic – pentru ce primeşte bani, de ce primeşte 800 lei şi nu 8000 lei. Pentru că numai Dumnezeu ştia după ce schemă se fac distribuirea banilor pentru autorii de opere.
Astfel, şi trei oameni pot crea o echipă, o structură, un nucleu, spuneţi cum vă place. Ca acest nucleu să convingă că se merită, şi  tocmai de aceea astăzi tot mai mulţi autori, interpreţi şi producători de fonograme pleacă din AsDAC şi aderă la Oficiul Republican al Dreptului de Autor (A.O. “ORDA” – O.G.C.).

Aştept, ca şi mulţi alţii, ca noua structură să se pună pe picioare, iar de la 01 august 2012 am să-mi cer şi eu dreptul (meu) de autor…

Doina Cernavca,
Jurnalistă, PR manager.

Articol preluat de pe www.orda.md

Comentarii