ROMÂNĂ SAU MOLDOVENEASCĂ? ADVERSITATE SAU COMPLEMENTARITATE? CONFLICT SAU CONSENS?

Războiul identitar, entolinglivstic, conflictele dintre istorici, tensiunile geopolitice legate de trecutul nostru, dar şi de aspiraţiile  fostelor metropole de a-şi recuceri pământurile pierdute fie după ultimul război mondial, fie după destrămarea URSS, reprezintă nişte permanenţe grave ale realităţilor politice din Moldova preţ de peste două decenii.

Avântul procesului de renaştere naţională, soldat cu obţinerea limbii de stat, cu revenirea la  alfabetul latin, cu recuperarea adevărului istoric, adoptarea drapelului de stat şi în definitiv cu obţinerea Independenţei, au reprezentat nişte proceste fireşti şi absolut necestare în contextul prăbuşirii sistemului sovietic şi al constituirii noului stat. Însă după mai bine de două decenii de existenţă a Republicii Moldova, timp în care societatea noastră a făcut un salt intelectual major, când realităţile de azi impun renunţarea la abordările naive din trecut ale celor două tabere beligerante, una pledând pentru unirea cu România, cealaltă pentru menţinerea URRS (ulterior substituind acest slogan cu apropierea până la contopire cu Rusia), regândirea paradigmei de dezvoltare a ţării noastre reprezintă dezideratul major pe agenda publică.

Din această perspectivă cea mai dificilă sarcină care îi revine elitei naţionale este să contribuie la depăşirea unor mentalităţi învechite, simpliste, unilaterale şi în acelaşi timp contraproductive pentru fortificarea Moldovei ca stat independent, cu o perspectivă istorică previzibilă şi stabilă.  Iată de ce chestiunea denumirii limbii de stat rămâne a fi un subiect de o importanţă majoră. Asta pentru că orice сetățean responsabil trebuie să râvnească prosperitate, pace civică şi dezvoltare durabilă  pentru propria ţară, iar conflictualizarea subiectului de ordin lingvistic şi identitar doar incendiază spiritele.

Orice om cu o minimă instrire, echilibrat şi nepărtinitor, indifierent de aparteneţa etnică sau de limba pe care o vorbeşte acesta, nu poate să nu înţeleagă că în războiul identitar, cultivat cu mult zel atât de promotorii românismului, cât şi de cei ai moldovenismului, nu pot exista învingători şi învinşi. Întrucât o parte a partidelor politice îşi asumă retorica identitară românească, iar oponenţii lor se revendică a fi moldovenişi, şi pornind de la premiza că într-o societate democratică are loc succesiunea la guvernare, Moldova ar putea să se pomenească la fiecare patru ani cu o altă limbă de stat, aceasta fiind numită când română, când moldovenească, în funcţie de faptul cine a învins la alegeri.

La fel, orice om cât de cât şcolit nu poate să nu înţeleagă că, în urma binecunoscutelor circumstanţe istorice, în Republica Moldova acelaşi fenomen lingvistic este denumit în două feluri de către purtătorii aceleiaşi limbi. Şi asta în funcţie de nivelul de educaţie, de vârstă, de apartenenţă politică etc. Aşadar, o singură limbă are două nume, unul academic, celălalt popular.  Şi este evedent că impunerea în mod administrativ, decretarea de sus, constrângerea tuturora să o numească într-un singur fel este imposibilă.

Aşa cum exaltarea românismului este apanajul celor care îşi zic de dreapta, liberalii lui Ghimpu şi alte grupuri apropiate de aceştia insistă ca articolul 13 din Consitituţie să fie schimbat urgent şi cu orice preţ. Recent liberalii au iniţiat un proiect de hotărâre prin care insistă ca sărbătoarea din 31 august să fie redenumită „Limba noastră cea română”.  Discursul monocord al acestora este explicabil. Ei nu au nici o idee despre reforma politică și economică,  despre combaterea corupţiei, despre aspecte de ordin social şi alte probleme vitale pentru societatea noastră,  dar nici au vreo dorinţă să se ocupe de chestiuni de acest fel. Aşa cum era de aşteptat, respectiva iniţiativă a stârnit reacţii ostile în tabăra stângii. Acum, sărind peste etape,  ne putem imagina  cu ușurință că în eventualitatea adoptării acestui proiect de hotărâre, urmate de o victorie a stângii la viitoarele alegeri parlamentare,  cu ocazia aceleiaşi săbători vom fi obligaţi să îi zicem „limba noastră cea moldovenească”. Şi tot aşa riscăm să ne batem ca chiorii până la sfârşitul veacurilor,  înveninând la nesfârşit atmosfera în viaţa publică.

Ambele tabere beligerante adoptă un ton ultimativ, sentenţios, ireconciliabil şi exclusivist. Adică, ori română, ori moldovenească! Iar dacă cineva nu se înregimentează în una din armatele respective,  este stigmatizat ca trădător al cauzei naţionale. Argumentele curg gârlă din ambele părţi. De cele mai multe ori politicieni de duzină, fără pic de lecturi cât de cât disciplinate, fac spume la gură, apelând,  indiferent din ce tabărără face parte, la istorie, la Ştefan cel Mare,  la cronicari, la Eminescu, la buchia şi la spiritul legii.

Româniştii îi învinuiesc pe moldovenişi că fac jocul Moscovei, iar moldoveniștii, respectiv,  îi acuză pe româniști că fac jocul Bucureştiului. Şi aici ambele grupuri de critici s-ar putea să aibă în mare parte dreptate. Şi asta pentru că se ştie:  şi la Moscova, şi la Bucureşti atitudinea faţă de Republica Moldova este una plină de nostalgii și de preocuparea permanentă de a ne proteja de uneltirile expansioniste ale celeilalte părţi. Adică, ambele capitale îşi vor Moldova sub propria tutelă, cât mai aproape şi asta în detrimentul rivalului geopolitic, fireşte. Rusia şi România au interpretări diferite, diametral opuse, asupra aceloraşi evenimente istorice, care au avut loc în regiunea noastră. Astfel, ambele părţi, simetric, consideră în contradictoriu, că atunci când teritoriul nostru ajungea sub controlul uneia dintre părţi, evenimentul respectiv era  eliberare pentru aceasta,  dar, concomitent,  ocupaţie pentru concurentul ei geopolitic. Adică, ceea ce pentru rusi era ocupaţie, pentru români era eliberare şi viceversa.

De aici şi atitudinea plină de gelozie reciprocă a Românei şi a Rusiei faţă problema lingvistică din Republica Moldova. Jocul nu este  terminologic, nici de cuvinte, ci geopolitic. De aici şi afilierea grupurilor politice din interiorul ţării noastre la unul dintre cei doi poli sau la una dintre cele două metropole. Cei care îi zic limbii noastre română sunt neteziţi pe cap la Bucureşti şi priviţi cu suspiciune la Moscova.  Și viceversa, acei care susţin că limba e moldovenească sunt luaţi în braţe la Moscova şi huliţi la Bucureşti. Aşadar, demunirea limbii are importanţă nu doar în confruntările politice interne, ci și în cele de ordin extern, atunci când vine vorba despre influenţa uneia dintre cele două ţări în regiunea noastră.

Şi totuşi  un adevăr  major scapă  ambelor curente politice aflate în conflict. Cei încadraţi de o parte sau de alta a „conflictului filologic” în egală măsură nu înţeleg că o astfel de confruntare nu poate fi rezolvată prin anihilarea celeilalte părţi. Iar continuarea ostilităţilor aruncă în aer cu regularitate şi din ce în ce mai grav fragila stabilitate politică din ţară. Linia logică  LIMBA ROMÂNĂ,  ETNIA ROMÂNĂ, ROMÂNIA (ca staţie terminus) este la fel de iluzorie ca şi replica ei simetrică – LIMBA MOLDOVENEASCĂ, ETNIA MOLDOVENEASCĂ, RUSIA (ca destinaţie finală). Ceea ce nu  vor sau nu pot să înţeleagă ambii actori politici colectivi este că nici strategii de la Moscova, nici cei de la Bucureşti nu ne pot oferi rețete perfect potrivite pentru cazul nostru. Dimpotrivă, ambele tipuri de recomandări sau poziții rămân a fi ostatici ai propriei versiuni a realității.

Aşadar, dintr-o perspectivă obiectivă şi nepărtinitoare se observă cu uşurinţă că simetria despre care am mai vorbit este prezentă în mentalitatea ambelor ţări-rivale. Istoria şi-a lăsat o amprentă adândcă și în mentalul colectiv al societății noastre.  Tocmai din acest motiv se impune ca un imperativ naţional de primă importanţă abandonarea paradigmelor vechi, redimnensionarea propriilor noastre hărţi mentale, renunţarea la abordările unilaterale şi la optica paseistă.

În cazul Republicii Moldova realităţile lingvistice se suprapun peste cele  (geo)politice. Şi nimeni din exterior nu poate să rezolve acest conflict etno-politic. Atât Rusia, cât şi România îşi au propriile interese în regiune. Cele două ţări ne pot ajuta (atunci când nu ne încurcă!)  într-o măsură mai mare sau mai mică să ne rezovlăm problemele. Dar nimeni dinafară nu poate substitui golul din gândirea politică de la noi.  Noi, moldovenii de diferite origini etnice, care formăm poporul Patriei noastre comune, trebuie să înţelegem în profunzime interesele celor două ţări în regiunea noastră, dar să urmărim propriul interes naţional. Uneori acesta poate coincide cu al celor două state, alteori – nu neapărat. Iată de ce, fără a dezvolta un discurs ostil sau agresiv în raport cu vreuna dintre cele două ţări,  e nevoie să ne construim mai întâi la nivel conceptual şi apoi la nivel practic propriul stat. Avem nevoie de o nouă doctrină, de propria filosofie politică,  de regândirea locului şi rolului nostru în  istorie şi în lumea de azi.

Atâta timp cât politicienii de la noi vor reprezenta interesele altor state  în ţara noastră, nici măcar nu vom bate pasul pe loc, ci vom degrada vertiginos şi iremediabil. Plierea pe discursul oficial al Moscovei sau al Bucureştiului, lesne de observat la majoritatea celor care se cantonează în fauna politică, deseori este păguboasă pentru noi. Ultimele două decenii au generat o mulțime de imitatori,  în stare doar să preia slogane de-a gata, importate de pe aiurea, fără discernământ şi spirit critic. Dar a venit momentul când trebuie să ne oprim, să reevaluăm propriile neîmpliniri şi să ne propunem schimbări cardinale, în primul rând în felul nostru de a înţelege realităţile care ne înconjoară.

Anume din acest unghi de vedere este necesar să fie privită şi chestiunea limbii. Nu ca o abstracţiune academică, ci ca un subiect complex, delicat şi chiar  exploziv. Dezamorsarea înţeleaptă şi responsabilă a acestei mine,  care aduce atâta discordie în societatea noastră,  este posibilă şi necesară.  Iar pentru asta se impune să renunţăm la opticile sectare şi la atitudinile belicoase. Să trecem de la interpretarea exclusivistă la cea complementară a acestui fenomen lingvisitic specific. Adevărul binecunoscut e că aceeaşi limbă a căpătat în spaţiul nostru două denumiri. Şi este inutil să substituim munca istoricilor şi a filologilor în dezghiocarea  cauzelor acestei situaţii.

Abordarea pe care o propun se reduce în mare la argumente de ordin strict juridic şi la cele de oportunitate politică.

Aşadar, sub aspect juridic chestiuea lingvistică se prezintă în felul următor.

La 31 august 1989, când a fost adoptată legislaţia lingvistică,  drept limbă de stat  a fost recunoscută  limba moldovenească. În acelaşi timp s-a recunoscut oficial că această limbă este identică cu româna.

La 27 august 1991 a fost adoptată Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Textul acestei Declaraţii este actul întemeietor al statului nostru. Acest document este singrul care nu poate fi modificat niciodată şi sub nici o formă, rămânând intact atâta timp cât va exista ţara noastră. Textul Declaraţiei de Independenţă consacră în mоd univoc şi pentru totdeauna glotonimul limba română.

La 29 iulie 1994 a fost adoptattă, iar la 27 august 1994  a intrat în vigoare Constituţia Republicii Moldova. Articolul 13 al Legii Fundamentale stabilește că limba de stat este limba moldovenească.

Prin urmare,  legislația  în vigoare utiliează ambele denumiri. Dată fiind această situație, avem tot temeiul să folosim nestingerit,  în acte oficiale ca și în uzul curent,  atât un glotonim, cât și altul. Concomitent e necesar să se renunțe pentru mulți ani înainte la  ispita de a schimba și a recroi în tot felul legislația lingvistică în partea care vizează denumirea. Desigur, pentru asta e nevoie de înțelepciune, bunăvoină și îngăduință față de cei de o altă opinie și respect reciproc, dar mai presus de toate răspundere pentru soarta Patriei.

Ca oportunitate politică doar o astfel de abordare ar putea trece cele două denumiri din relația de adversitate la cea de complementaritate, iar pe vorbitorii aceleliași limbi cu predilecții glotonimice diferite, din relația de conflict în cea de consens.

Iar pentru a ajunge la un astfel de rezultat pozitiv atât de necesar,  este nevoie ca oamenii întregi la minte și la suflet, care constituie majoritatea absolută a societății,  să renunțe la schemele de gândire depășite, să prefere buna înțelegere în locul dușmăniei și să înțeleagă o dată și pentru totdeauna că nu poți fi patriot al două țări concomitent.

Edificarea statului nostru nu poate să se desfășoare cu succes pe temelii conceptuale șubrede. Ideea națională a Republicii Moldova se alimentează în mare parte din trecut, din istoria tragică a pământului nostru. Dar vechile antiteze trebuie răsplămădite în mințile și sufletele noastre și transformate în sinteze. Iar pentru aceasta chestiunea lingvistică este printre primele care trebuie văzută azi anume dintr-o astfel de prespectivă.

Trebuie să privim edificarea ideii naționale și a statului ca pe o ascensiune pe un pisc înalt și abrupt. Făcând un efort comun plin de curaj și urcând pe creasta acestui munte spiritual, vom privi cu zâmbet și regret prejudecățile noastre de azi. Și vom întinde mâna spre toți frații noștri mai slabi, care încă nu au prins la puteri pentru a face față unui urcuș.

Și să ne ajute bunul Dumnezeu în această lucrare sfântă.

7 septembrie 2012

Iurie Roșca

34 Comentarii


  1. STEFANITA

    @dislexicului vasile roibu:

    Imaginatia ta bolnava a inventat o femeie de 40 de ani, si te incapatanezi sa o acuzi de toate relele, inclusiv de faptul ca iti da in vileag prostia.
    In postarea de mai sus, ai preferat sa-mi servesti o mitocanie, crezand ca sunt femeie, si evitand astfel sa explici cum se face ca odata zici ca banuiesti ca esti “moldovenist”, pentru ca imediat dupa aceea sa spui ca esti”statalist”.
    Daca tot vorbesti de “banuieli”,eu iti spun ca nu am banuiala, am certitudibea , ca esti iremediabil tampit, roipulica !:))


  2. vasile roibu

    @STEFANIA: “Vaaai, roibule,inca nu stii “unde ar trebui sa te situezi” in lupta cu raii de “romini” dusa de “moldovenistii din care banuiesti ca faci si tu parte”??

    Cum ramane cu zisele de mai sus cand spuneai ca :”eu sunt moldovean statalist, nu moldovenist, asa cum clasifica autorul articolului”? ”

    - esti dovada vie a faptului ca o femeie la 40 de ani, daca n-a gasit un mascul sa o monteze…incepe sa se tzikneasca la cap.


  3. Plasinti

    :) ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    Nui nimic li so mai intimplat si la altii:)))))))))))))

    Daca is mai prost n-ai prapadit nimic…di-s mai distept,iar nic n-ai prapadit:)))))))…

    “In ce limba spui ca”

    Esti tot ce ai putut sa pai distept di parca:))))))))))


  4. STEFANITA

    @Plasinti:
    Ai vrut sa spui ceva?
    In ce limba spui ca :”Nu esti, si idei n-am unde’i fi de folos” ?
    Roaga pe cineva sa traduca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>