Procesul politic ”Lucinschi vs Pavlicenco”. Partea VIII

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

52. Dan Dungaciu, cercetator si analist roman, fost consilier politic pe la Chisinau, devenit si cetatean al R.Moldova, scrie –http://adevarul.ro/international/europa/exclusiv-dan-dungaciu-protestele-piata-victorie-proiectul-tara-1_589c8e265ab6550cb84d044d/index.htmm – in “Protestele din Piaţa Victoriei şi proiectul de ţară” – în contextul protestelor de la Bucuresti și despre proiectul de țară al unității naționale românești: “Dacă aşa stau lucrurile, se va vedea uşor şi imediat. Testul pentru autorităţile de la Chişinău, niciodată dornice de prezenţă românească acolo, fie că s-au numit: Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Vladimir Filat, Vladimir Plahotniuc sau Igor Dodon, este măsura în care admit sau încurajează prezenţa românească investiţională şi mediatică. Citeste mai mult: adev.ro/ol467 Este asta sau nu este înca o dovadă a antiromânismului și antiunionismului lui Lucinschi, cel care, în calitate de Președinte al celui de-al doilea stat românesc, nu a facut decît să promoveze această politică antinațională?

53. Într-un articol apărut zilele acestea și semnat de fostul deputat Vasile Șoimaru, intitulat ”Zece spații albe în biografia tricoloră a unui „dublu academician”, iată linkul – http://www.romaniidinjurulromaniei.ro/wp-content/uploads/2017/02/0a.-3-partea-2-Cu-foto2.pdf acesta scrie: ”Chiar dacă, în sfârșit, s-a găsit inițiatorul demisiei și unele motive ale ei, rămân convins că ideea demisiei (grupului Moșanu. – Nota noastră.) a fost parașutată de foștii colegi ai lui Lucinschi de la CC-ul din Moscova prin oamenii („revoluționarii”) Moscovei din București la oamenii Bucureștiului din Chișinău, pentru a-i face loc în fruntea Parlamentului omului devotat al Moscovei, Petru Lucinschi. Pe 4 februarie 1993, după demisia celor patru, Petru Lucinschi (și Kremlinul) și-au văzut visul împlinit, instalându-se în funcția de președinte al Parlamentului, care în acelaşi an a înlăturat toate piedicile din calea reînfiinţării partidului comuniştilor, adoptării legii cu privire la alegerea Parlamentului pe liste de partid, votării unui program de privatizare, care a împroprietărit veneticii pe gratis, pregătirea alegerilor parlamentare anticipate pe baza listelor de partid, iar în februarie 1994, după Congresul românofob „Casa Noastră – Republica Moldova”, aducând la putere agrointersocialiștii cu o majoritate amețitoare. Aceștia, în următorii ani, prin hoții directe și incompetență crasă au adus la faliment economia R. Moldova, stopând toate reformele inițiate anterior, adoptând o Constituție cu rușinosul articol 13 despre limba oficială „moldovenească”, care și azi împarte societatea noastră în două tabere antagoniste și de care ne va salva doar viitoarea Reîntregire. (…) Mai bine de șase ani trecuseră de la acea demisie dar marele patriot român din Occident, Nicolae Lupan (Dumnezeu să-l odihnească, pe 25.01.2017 a încetat din viață), încă nu uitase de ea: „Мă face să aduc încă о dată pe tapet numele vulpoiului Piotr Lucinski din interviul lui Valeriu Matei din „România Mare” de la 23 Iulie ’99 în care se plânge (…) de autoritarismul amintitului vulpoi. (…) Anume în urma acelei nesăbuite demisii s-a văzut Piotr Kirilovici aburcat în scaunul de președinte al zisului legislativ de la Chișinău! Anume de atunci și рână în momentul când scriu aceste rânduri face el, Lucinski, porcăriile antiromânești pe care le face! Întrebarea este – Ce vă sugerează aceste aprecieri concrete despre apăratul Dumneavoastră?

54.Istoricul Filip-Lucian Iorga a declarat, pentru MEDIAFAX, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din ’89, că regimul comunist a „distrus elitele în închisori” şi i-a învăţat pe români să fure şi să folosească dublul limbaj, motiv pentru care n-ar trebui să existe nostalgici după acea epocă http://www.mediafax.ro/social/filip-lucian-iorga-comunismul-ne-a-distrus-elitele-in-inchisori-ne-a-invatat-sa-furam-si-sa-mintim-13733282 Pot spune, ca om care m-am ocupat de represiunea comunistă, care am avut în familie oameni ce au suferit din cauza comunismului: (…)” Ce ne-a adus comunismul? Ne-a distrus elitele în închisori, ne-a învăţat să furăm, deoarece comuniştii au furat pământul ţăranilor prin colectivizare, şi ţăranii, ca să trăiască, au început să-şi fure propriile produse agricole pe care le munceau, şi acum ne-am obişnuit cu asta, cu furtul. Pe urmă, ne-a învăţat cu minciuna, cu dublul limbaj. Aşa am crescut şi eu: mi se spunea «ai grijă ce spui la grădiniţă, nu spui ce vorbim în casă, nu spui că ascultăm Europa Liberă», deci era o dedublare care a lăsat nişte urme, n-are cum să nu lase”. – Întrebarea este – da, sunt persoane care au fost membri ai PCUS, dar nu toți au avut funcții extrem de înalte ca Lucinschi – cum poți atunci pretinde că acest regim, descrise de istoric și cunoscut de noi toți, poate înfrumuseța reputația unui fost mare comunist?

55. Pct.15 din cerere (”De asemenea, în contextul noțiunilor de la art.2 din Legea nr.64 din 23 aprilie 2015, constatăm că afirmațiile pârătei, dna Vitalia PAVLICENCO, reprezintă informații cu privire la fapte, adică acestea se referă la evenimente care ar fi avut în condiții concrete de loc și timp și a căror veridicitate poate fi dovedită”) este o pură manipulare, pentru ca eu am invocat percepția generală și aprecieri publice ale unor persoane CONCRETE, nu fapte concrete – că cineva cuiva anume i-a facut un rău. Răul general produs printr-o asemenea Președinție și activitate politică sovietică și postsovietică este cu mult mai mare decât fixarea lui într-o perioada de timp și asocierea cu niște fapte concrete. Unde este declarat de mine locul și timpul, alte lucruri concrete ce ar însemna evenimente produse în condiții concrete, așa cum spuneți în Cererea de chemare în judecată?, întreb, pentru că, dacă recitesc una dintre cele două afirmații invocate ca lezănd demnitatea și onoarea fostului lider comunist Lucinschi, în ea se spun exact următoarele: „Cred că au dreptate cei care spun că Lucinschi a rămas fidel acelui sistem, acelui partid [n.n. comunist] şi chiar el a spus pe undeva acest lucru, şi, în acest fel, a vegheat ca aici nu cumva să se dezvolte forţe naţionale, forţe – nu mai spun – unioniste, iar cu persecutarea unionismului voia trecerea sub tabu a acestui deziderat – toate acestea sunt la activul negativ al lui LUCINSCHI”. Am spus eu de vreo persoană, am spus eu de vreun unionist? Ci ”vorbe generale”, cum a spus chiar Lucinschi, doar că referindu-se la declarațiile concrete ale lui Pasat?

56.Declarațiile concrete ale lui Victor Gurău în Cutia Neagră sunt indubitabile – și de Gurău se teme Lucinschi, ca să nu spună mai mult, de aceea nu a fost chemat în judecată?

57. Pe http://ziarulnational.md/zilele-lui-sor-la-libertate-numarate-declaratie-cocoselul-cu-sacul-cu-bani-o-sa-fie-arestat-stati-linistiti/, in articolul din Ziarul Național 20.05.2016 – ”Zilele lui Șor la libertate, NUMĂRATE? Cocoșelul cu sacul cu bani o să fie arestat, stați liniștiți!”, avem o declarație a lui Mihai Ghimpu: „Istoria arată că toți cei care au furat, au încălcat legea, mai devreme sau mai târziu poartă răspundere. Peste cinci, zece, cincisprezece ani, oricum răspunderea vine. Și așa o să vină și a lui Șor, și a tuturor. Iată Kroll o să prezinte documentele… Dar de ce vorbim numai de Șor? Câți din conducerile anterioare au băgat mâna în Banca de Economii – președinți, prim-miniștri, soți de prim-ministre? Dacă nu eram șef de partid, mă duceam procuror”, a spus Ghimpu, referindu-se inclusiv la fostul președinte Petru Lucinschi și la soțul fostului prim-ministru, Zinaida Greceanîi. Întrebarea este: Daca este implicat – asa cum arata și Raportul Kroll, – si Lucinschi in devalizarea BEM – ce onoare și demnitate vrea apărate în instanță?

58. În una din edițiile emisiunii lui Sergiu Mocanu, acceptată ca anexă la dosar, la minutul 2.14, el spune ”Au trecut atăția ani de zile și noi nu mai scăpăm de Familia asta Lucinschi, noi nu mai scăpăm de mizeria asta KGB-istă, și de coloana a cincea a Rusiei și, din păcate, naivitatea multora de aicea se duce pînă acolo – nu vedeți atîtea exemple de manipulare etc.”… Întrebarea este – tot ce zice Mocanu este în favoarea percepțiilor de om cu acțiuni dăunătoare societății și oamenilor sau nu?

59. În emisiunea Alb – Negruhttps://www.youtube.com/watch?v=fLUwQdOExVA – cu fostul ministru al apărării, Ion Costaș, acesta spune: ”Cu al doilea, că a venit un reprezentant, care era Ambasador – Lucinschi, pierzînd funcția de Secretar General pentru ideologie și membru al Biroului Politic (al PCUS. – Nota noastră), atunci, după puci, la Moscova și, chipurile a venit aicea și ne-am bucurat că vine prim-secretar al nostru, cutare că cutare, pe urmă s-a destrămat, s-a dus, apoi a venit Eremei, – măcar o zi, dar să fie prim-secretar, toate acestea erau sprijinite puternic de Lucinschi, apoi a venit echipa lui, care l-a răsturnat pe Snegur, adică a adus echipa lui care a făcut dezmăț și un dezastru complet și în legislație, a făcut republic prezidențială, că Diacov a vrut el să devină persoan respectivă, susținută de Moscova, să devină președinte, că noi suntem departe de a fi o republic parlamentară, apoi a urmat legea privatizării (…) încă de pe la Snegur, apoi Lucinschi a plecat la Odesa, a recunoscut Găgăuzia, cu toate drepturile să iasă din componența noastră, dacă ne unim cu România – toate astea sunt făcătura lui Lucinschi, aici, respectivul are multe păcate, dacă să o iei la bani mărunți. Și, pe urmă, cu prietenii pe care el îi avea – cu Sor, cu alții, ați văzut urmările care sunt, dar despre ce să vorbim, dacă feciorul lui aucm e la București cu dosare penale deschide contra lui, pentru niște crime financiare – nu, sunt niște lucruri urîte de tot, el a fost un exemplu… pe care îl durea în cot, nu sunt oare cuvintele lui – că dacă în Chișinău oamenii trăiesc greu, apoi Chișinăul nu e pentru oamenii săraci, Chișinăul e pentru oameni bogați și înstăriți, Astea sunt cuvintele lui Lucinschi, președintele statului, despre ce vorbim?” Ce aveți de spus la declarațiile la care noi subscriem, ale unui fost ministru nu doar al apărării, ci și al războiului nedrept cu Moscova prin separatiștii de la Tiraspol, sprijiniți indirect de persoane odioase ca și Lucinschi, vîndut total Kremlinului expansionist și, pentru noi demn de reținut – antiromânesc, cel care nici azi nu are relații normale de cooperare cu România?

60. Fostul consilier al lui Petru Lucinschi, pe cînd era Președinte al RM, Andrei Țurcanu, fiind întrebat de reporter ce poate spune de fostul lui șef consiliat, spune – după o pauză și un oftat foarte semnificative (video este anexat ca probă la dosar) – ”Președinția lui Petru Lucinschi a fost un total – un total, de la un capăt la altul – un total tembelism, așa-i. El n-a făcut greșeli, că n-a făcut nimic.” – La întrebarea reporterei – ”care tot greșeală se cheamă?”, Țurcanu răspunde: ”Tocmai că asta e marea greșeală a unui politician, care are în mîini atîtea pîrghii de decizii, și a nu face nimic este, cred eu, crima cea mai mare. A nu face nimic.” – Reportera întreabă: ”Dar dimpotrivă, în perioada domnului Lucinschi, așa ne-au spus foștii colegi de-ai Dumneavoastră din primul Parlament, că s-au produs marile privatizări, că au intrat marile companii rusești, care au privatizat aici majoritatea întreprinderilor, că aproape că a vîndut bucată cu bucată Republica Moldova, și a fost o apropiere și mai mare de Rusia…” – Țurcanu – ”Așa este, așa este, asta voiam să spun, pentru că el, fiind un om absolute iresponsabil în problemele de politică, nu a fost defel neutru în problemele economice. Așa este. Și aici s-a dat și la stînga, și la dreapta.” ÎNTREBAREA ESTE – CINE DACĂ NU UN FOST CONSILIER al lui Lucinschi știe mai multe despre matrapazlîcurile acestuia, ca Președinte?” O persoană care ascultă și aude asta, că eu nu am fost în gașca lui și nici pe lîngă ea, așa cum nu am fost nici în alte găști, ce poate crede și oare nu are dreptul să îl creadă și pe el hoț și antipopular, favorizînd furtul ”avuției nărodului”?

61. Pe 1. http://protv.md/stiri/actualitate/proces-de-milioane-intre-firma-fostului-presedinte-lucinschi-si—1777321.html 2. Pe http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/proces-de-milioane-intre-firma-fostului-presedinte-lucinschi-si-fosta-banca-a-lui-sor 3. Pe https://news.yam.md/ro/story/5457424 4. Pe https://birfe.xyz/proces-de-milioane-intre-firma-fostului-presedinte-lucinschi-si-fosta-banca-a-lui-sor-ziarul-de-garda/ 5. Pe https://ok.ru/protv.md/topics 6. Pe http://agora.md/stiri/28010/proces-de-milioane-intre-firma-lui-petru-lucinschi-si-fosta-banca-a-lui-shor a fost publicat articolul ”Proces „de milioane” între firma fostului preşedinte Lucinschi şi fosta bancă a lui Şor”. Banca de Economii, aflată acum în proces de lichidare, se judecă cu o firmă la care este asociat şi fostul preşedinte Petru Lucinschi, pentru o sumă de 3,35 milioane de lei. Judecătoria Râşcani şi Curtea de Apel Chişinău au dat câştig de cauză băncii, obligând firma lui Lucinschi să restituie banii. Decizia finală, însă, urmează a fi luată la Curtea Supremă de Justiţie. Fostul preşedinte spune că ştie despre faptul că pe rol s-ar afla un proces de judecată între firma sa şi BEM, dar că nu cunoaşte detalii pentru că de toate s-ar ocupa administratorul şi, totodată, partenerul său de la firmă. Petru Lucinschi mai spune că, dacă justiţia va decide că firma la care este asociat trebuie să restituie către BEM cele 3,35 milioane, atunci „trebuie de făcut după lege”. Contract de locaţiune între banca lui Şor şi firma lui Lucinschi Potrivit datelor din dosar, pe 15 septembrie 2014, Banca de Economii (BEM), condusă pe atunci de Ilan Şor, a semnat cu SRL „VVP Grup”, la care ex-preşedintele Petru Lucinschi deţine 25% din acţiuni, un contract de locaţiune a unui spaţiu de 687 m.p., situat într-o clădire de pe bd. Dacia din Chişinău. Contractul era semnat pe un termen de 10 ani, iar banca urma să-i achite firmei lui Lucinschi, proprietara clădirii, o plată lunară de 15 120 euro (aproximativ 280 mii de lei). A doua zi după semnare, pe 16 septembrie, BEM a şi transferat, în avans, suma de 3,35 milioane de lei pentru primul an de locaţiune. Deşi banii au fost transferaţi în septembrie, conform contractului, plata urma să fie percepută din luna în care locatorul („VVP Grup”) transmitea locatarului (BEM) în folosinţă bunul, fapt consemnat prin semnarea unui act de predare-primire. Ghişeele BEM, însă, nu au mai ajuns în clădirea deţinută de „VVP Grup” pentru că, la 27 noiembrie 2014, Banca Naţională a Moldovei (BNM) a instituit regim de administrare specială la BEM şi, în consecinţă, reprezentanţii băncii şi cei ai „VVP Grup” nu au mai putut semna actul de predare-primire a încăperilor. La 22 decembrie 2014, „VVP Grup” a informat BEM despre rezilierea contractului de locaţiune, dar fără a-i întoarce banii încasaţi în avans pentru chirie. În aceeaşi zi, firma a semnat un nou contract de locaţiune cu altă bancă. În urma rezilierii contractului, BEM a cerut de la „VVP Grup” restituirea celor 3,35 milioane de lei în termen de 15 zile. Pentru că banii nu au fost întorşi, la 11 februarie 2015, BEM cheamă în judecată „VVP Grup” SRL, solicitând încasarea sumei achitate în avans pentru chirie şi alte 50 mii de lei cu titlu de taxă de stat. Justiţia dă dreptate băncii La 3 mai 2016, Judecătoria Râşcani din Chişinău a admis cererea depusă de BEM şi a dispus încasarea din contul „VVP Grup”, în beneficiul BEM, a sumei de 3 356 676 lei şi a taxei de stat de 50 mii de lei. În total 3 406 676 lei. Nefiind de acord cu hotărârea, la 20 mai 2016, SRL „VVP Grup” a declarat apel, solicitând emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie dispusă încasarea din contul „VVP Grup” a datoriei în sumă de doar 664 501 lei. „VVP Grup” îşi argumenta cererea prin faptul că ar fi suportat „cheltuieli semnificative” pentru reamenajarea spaţiului, astfel încât acesta să poată găzdui o instituţie bancară. Cheltuielile, susţineau reprezentanţii firmei, s-ar fi ridicat la 2,69 milioane de lei, respectiv, din cele 3,35 milioane achitate în avans, mai urma de restituit doar 664 de mii. De cealaltă parte, reprezentanţii BEM afirmau că, de facto, bunul imobil nu a fost dat în locaţiune pentru că nu a fost semnat actul de predare-primire, aşa cum prevedea contractul. Referitor la suportarea cheltuielilor pentru amenajarea încăperii se menţionează că, în conformitate cu prevederile contractului de locaţiune, locatorul amenajează bunul conform cerinţelor locatarului cu mijloace proprii. Judecătorii Curţii de Apel (CA) Chişinău au constatat că BEM a fost în imposibilitate de a semna actul de predare-primire din cauza regimului de administrare specială instituit de BNM şi, prin urmare, BEM nu poartă vină pentru faptul că nu a mai intrat în posesia bunului închiriat. Astfel, se spune în decizia Curţii, odată ce a reziliat unilateral contractul de locaţiune, „VVP Grup” nu este în drept să reţină suma achitată în avans de către BEM. Referitor la suportarea cheltuielilor pentru amenajarea încăperii, pe care „VVP Grup” dorea să le recupereze din suma achitată în avans de BEM, judecătorii au decis că, în conformitate cu contractul, „VVP Grup” trebuia să facă lucrările cu mijloace proprii. Totodată, se spune în decizie, pretinsele cheltuieli de amenajare nu au fost probate, fiind prezentată doar o analiză a cheltuielilor semnată de directorul „VVP Grup”, fără a fi anexate facturi fiscale sau acte contabile care să demonstreze valoarea lucrărilor efectuate. În consecinţă, pe 15 noiembrie 2016, Colegiul Civil şi de Contencios administrativ al CA Chişinău a respins apelul înaintat de „VVP Grup”, menţinând hotărârea Judecătoriei Râşcani de a încasa de la „VVP Grup”, în favoarea BEM, suma de 3,35 milioane de lei. De asemenea, s-a dispus încasarea, în beneficiul statului, a taxei de stat în mărime de 37,5 mii de lei. Decizia finală pe acest dosar urmează a fi luată de Curtea Supremă de Justiţie. Deocamdată nu este stabilită data şedinţei de judecată, cererea fiind înregistrată la CSJ acum câteva zile, pe 24 ianuarie 2017. La telefonul firmei „VVP Grup” ne-a răspuns o femeie care s-a prezentat a fi contabila-şefă. Pentru că nu a dorit să ne facă legătura cu administratorul şi fondatorul majoritar al firmei, Ramiro Stoianov, am întrebat-o pe ea despre procesul cu BEM. „Ăsta-i un proces comercial, nu-i numaidecât jurnaliştii să ştie chestia asta. Toată asta o să se afle la judecată. Pentru ce noi trebuie să spunem asta la presă?”, ne-a replicat contabila. Partenerii de la „VVP Grup” şi legăturile lui Petru Lucinschi cu Ilan Şor Clădirea în care BEM urma să-şi deschidă o filială aparţine SRL „VVP Grup” din 2012. Firma, la care Petru Lucinschi deţine o cotă de 25%, a cumpărat sediul de la Ramiro Stoianov, un tânăr de 24 de ani, şi el acţionar la „VVP Grup” cu 51%. Restul, 24% din firmă, aparţin Irinei Cazimirov. Clădirea, situată la intersecţia bd. Dacia cu bd. Traian, a fost dată în exploatare la sfârşit de 2014 şi are suprafaţa de 1440 m.p. Conform ÎS „Cadastru”, imobilul este evaluat la 12,4 milioane de lei, iar terenul pe care este construit valorează 842 mii de lei. În septembrie 2014, atunci când a fost semnat contractul de locaţiune cu firma la care Petru Lucinschi este asociat, preşedinte al Consiliului de Administrare al BEM era actualul primar de Orhei, Ilan Şor, despre care fostul preşedinte declara, în 2015, într-un interviu pentru Europa Liberă, că îl cunoaşte de mic. „Pe Ilan Şor îl cunosc prin tatăl lui, cu care am fost în relaţii bune, prieteneşti. (…) Din clasa a 3-a îl cunosc. Când s-a întâmplat că tatăl lui subit a decedat, el mai venea, se apropia, eu mă mai interesam cum o duce, ce face. Relaţiile noastre erau bune, niciodată nu am avut cu el business, afaceri, eram pentru el ca un tată, îi dădeam un sfat când trebuia”, spunea fostul preşedinte despre Şor. Tot în acel interviu, Lucinschi a comentat şi apariţia numelui său în raportul companiei „Kroll” asupra „furtului miliardului”, fostul preşedinte fiind unul din acţionarii „Unibank”, una dintre cele 3 bănci controlate de Ilan Şor şi implicate în dispariţia 1 miliard USD. Fostul preşedinte spunea că a cumpărat acţiunile de la Unibank la propunerea lui Şor şi cu bani împrumutaţi de la acesta şi de la cunoscuţii lui, cu scopul de a le revinde ulterior la un preţ mai mare. Pentru că situaţia de la Unibank s-a înrăutăţit, Lucinschi declara că nu a mai putut vinde acţiunile şi, astfel, nu a avut nimic de câştigat din această afacere. „Ca rezultat nu am avut niciun bănuţ, nici dividende, nu am avut niciun credit, absolut nimic”, afirma Petru Lucinschi. Explicaţiile preşedintelui Contactat de ZdG, Petru Lucinschi spune că a intrat în afacerea „VVP Grup” la sugestia unor cunoscuţi, dar că, până acum, ca şi în cazul de la Unibank, nu a avut niciun venit din această investiţie. „Eu am vândut ceva ce am avut în Moscova şi nişte prieteni îmi spun: „Pune undeva banii ca să lucreze. Iaca este o clădire, băiat bun şi aşa mai departe”. Mi-a părut ideea asta normală. Pe urmă eu am vrut să ies de acolo, dar n-ai cui vinde acum, nu se vinde nimic”, povesteşte fostul preşedinte cum a ajuns să deţină 25% la „VVP Grup”. Despre procesul cu BEM, Lucinschi spune că ştie doar din auzite. „Mi-au spus că erau nişte datorii la Banca de Economii. După ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu banca, ei au refuzat, dar nişte bani acolo trebuia de întors. De aceea nici nu putem să scoatem niciun fel de dividende. N-am primit măcar un leu. Eu eram în aşteptare să mai primesc ceva. Eu le-am spus că dacă este rezultatul judecăţii, trebuie de întors. Trebuie de făcut după legislaţie. Eu am să mă mai interesez”, afirmă fostul preşedinte. Întrebat dacă faptul că îl cunoaşte pe Ilan Şor, care în 2014 era preşedinte al Consiliului de Administraţie al BEM, a favorizat semnarea contractului de locaţiune între BEM şi „VVP Grup”, Petru Lucinschi spune că nu a vorbit niciodată cu Şor la acest subiect. „Astea-s chestii de rutină, nu-i mare lucru. Nu cred eu că s-a ajuns la Şor cu aşa ceva. Nici n-am auzit. Nu mi-au spus niciodată de chestia asta. Eu cu Şor niciodată la tema asta nu am vorbit”, ne-a declarat fostul preşedinte. – Întrebarea noastră este – oare lui Lucinschi, insațios și hapsân, precum se vede, chiar și la adînci bătrînețe, care a avut legături și a favorizat oamenii de afaceri proruși, antitomâni, nu îi este rușine să vorbească despre onoare și demnitate? Ce aveți de spus la încurcăturile astea ale lui cu afaceri murdare, prin care au fost devalizate băncile, inclusiv cea de stat, adică a oamenilor, nu a clasei conducătoare, cum au procedat protejații și oamenii lui, Filat și Șor?

62. www.today.md publică o Investigație amplă, intitulată ”Mass-Media lui Lucinschi, finanțată din banii BEM. Procurorii confirmă existența dosarului penal (DOC. SCHEMA), cu toate detaliile. Iată aici sunt date chiar concrete, nu am auzit să chemați portalul și cu această ocazie, unde unt date total concrete, cu implicarea fiului deputat Kiriusa”. Redacția Today.md a intrat în posesia mai multor documente și informații care demonstrează că mass-media lui Chiril Lucinschi a fost finanțată de banii BEM. Mai cu seamă, la ordinul lui Vlad Filat, Ilan Șor a extras din sistemul bancar peste 440 de mii de USD și i-a transferat pe conturile companiei lui Chiril Lucinschi. Ullterior mijloacele financiare au fost utilizate pentru finanțarea proiectelor media, fiind folosiți pentru achitarea serviciilor editoriale, inclusive ale Nataliei Morari, concubina deputatului. Astfel, potrivit investigațiilor, în perioada 28.11.2012 – 23.10.2014, grupul companiilor aparținând lui Ilan ȘOR: TOMTON TRADE CORP, PRIMOTEKS IMPORT și HEZBURG LLP (cu conturile la ABVL BANK și AS PRIVATBANK) au transferat mijloace bănești în sumă totală de 440 100 USD companiei IPA International Project Agency (Olanda, conturi la Vervaltungs-UND Privat-BANK) a lui Chiril Lucinschi, deputatul PLDM, fiul ex-președintelui Petru Lucinschi. Banii au fost transferați având la bază contracte fictive de acordare a serviciilor de consultanță. Banii din sistemul Bancar au ajuns la concubinul Nataliei Morari prin intermediul a 4 canale. În primul caz este vorba despre creditele neperformante acordate de BEM, UNIBANK, BS companiilor lui ȘOR – DUFREMOL, MOLDCLASSICA INTERNATIONAL SRL, CONTRADE SRL, STORAD GRUP și DASLER CON SRL. Prin acest canal banii ajungeau practic direct din bancile moldovenești pe contul firmei lui Chiril Lucinschi. În cel de-al doilea caz este vorba despre o schemă mai complicată. De data aceasta banii ajungeau prin intermediul lui Șor la Lucinschi din credite bancare din Federația Rusă (ALEF BANK și METROBANK) oferite persoanelor fizice și juridice din grupul ȘOR (DANMIRA LLC, LIRAMEX COM și ROTARI ALEXANDRU). De fapt banii veniți la proprietarul TV7 și TNT Bravo, tot din sistemul Bancar Moldovenesc își au originea, or garant în cazul acestor credite a fost BANCA SOCIALĂ. Ceea ce înseamnă că dacă banii nu sunt rambursați de firmele lui Șor, Banii sunt extrași de ruși din Banca Socială. Șor nu făcea nimic altceva decît să ia bani de la ruși pentru Chiril, rambursându-i cu banii din BEM, BS și UNIBANK. Al treilea canal de finanțare, a fost firma off-shore a lui Veaceslav Platon CHESTER NZ LIMITET, implicată în scandalul LAUNDROMAT – tranzitarea banilor rusești prin Moldindconbank. Din firma respectivă, banii ajungeau la Șor, iar ulterior la Chiril Lucinschi. Acest canal demonstrează legătura clară dintre devalizarea sistemului bancar moldovenesc, Veaceslav Platon și Vlad Filat, la comanda căruia Șor transfera banii pe conturile companiei lui Chiril Lucinschi. Ultimul canal folosit pentru suplinirea conturilor IPA International Project Agency, prin intermediul firmelor lui ȘOR sunt mijloacele financiare provenite din împrumutul de 50 de milioane de USD acordat de către compania REGIONALNAYA FINANSOVAYA COMPANIYA OAO (conturi la GAZPROMBANK OAO), către acționarul Băncii de Economii (credit prin care s-a produs majorarea de capital). Respectiv este vorba tot de banii BEM. Or împrumutul de 50 de milioane USD tot din BEM urma a fi întors. Astfel (vezi schema1 simplificată) reiese că Vlad Filat, prin intermediul lui Ilan Șor și cu implicarea lui Veaceslav Platon, au finanțat mass-media lui Chiril Lucinschi din banii BEM, BS și UNIBANK. Chiar dacă schema este una destul de complicată, la analizarea minuțioasă a acesteia (vezi schema 2 detaliată), deducem că Lucinschi, a utilizat banii pentru finanțarea TV7, TNT BRAVO și proiectele adiacente, inclusiv ale concubinei Natalia Morari, care prin intermediul MEDIA SAPIENS presta servicii pentru ANALITIC MEDIA GROUP (SRL care deține TV7). Totodată, dacă până la data de 12.06.2013 banii erau ridicați direct de către Chiril Lucinschi (vezi tabelul transferurilor), după această dată, banii transferați de Șor și Platon la comanda lui Filat, erau gestionați de un oarecare Radu Guțu, care deține funcția de administrator în mai multe afaceri ale lui Chiril Lucinschi BRAVO TV SRL (TNT BRAVO), BRAVO STUDIO SRL și ANALITICMEDIA GRUP SRL (TV7). Acesta mai este angajat și al ALKASAR – compania de publicitate a familiei Lucinschi. Totodată legătura dintre deputatul Chiril Lucinschi și Firma IPA International Project Agency este demonstrată de investigatia RISE. Potrivit Jurnaliștilor de la RISE, de IPA INTERNATIONAL PROJECT AGENCY pe Chiril Lucinschi îl leagă tranzacții de milioane de dolari. Mai mult ca atît jurnaliștii RISE demonstrează că anume Chiril Lucinschi este beneficiarul direct al IPA, chiar dacă a încercat să se ascundă după persoane interpuse. Am încercat să-l contactăm pe Chiril Lucinschi însă acesta nu a răspuns apelurilor nostre și nici mesajelor sms. Contactat de Today.md, Viorel Morari șeful Procuraturii Anticorupție a confirmat că aspectele descrise în material sunt investigate în cadrul dosarului extins privind FRAUDA BANCARĂ. VIOREL MORARI: „În cadrul investigației extinse verificam tranzacții din BEM către compania menționată, tara de origine a companiei ne-a confirmat legătură deputatului Chiril Lucinschi cu aceasta companie, inclusiv detalii despre perioada când a fost proprietar al acestei companii și era și deputat, dar nu a menționat-o în declarația de avere. Suntem intr-un blocaj legislativ pe care incercam să-l depășim, pentru ca persoana în cauza are imunitate și nu putem înainta pe anumite aspecte. Putem să-l invitam la audieri, dar nu sa facem anumite proceduri care sunt necesare. Urmează sa decidem cum mergem mai departe, după ce avem opiniile juridice pentru depășirea acestei probleme. Oricum, noi documentam pana atunci tranzacțiile, am găsit traseul banilor și destinația lor finala, proveniența ilicita, facem si audieri. Mai multe detalii însă nu va putem da la etapa asta”.Amintim că anterior procurorii au anunțat ce se fac verificări legate de banii din BEM care ar fi fost fraudati și au ajuns direct sau indirect la mai multe instituții media din Republica Moldova, care îl deserveau mediatic pe Vlad Filat sau îi aparțineau prin intermediari. Potrivit surselor noastre, care au solicitat anonimatul, acestea sunt Ziarul Național, care ii aparținea lui Vlad Filat, prin intermediul lui Ion Rusu, Vocea Basarabiei, care ii aparținea lui Filat prin intermediul administratorului Caravita Igor Cijov, dar și Unimedia, care ii aparține lui Filat printr-o persoana interpusă.

LISTA TRANSFERURILOR
1

 

 

 

SCHEMA 1 (SIMPLIFICATĂ)


2

 

 

 

 

 

 

 

SCHEMA 2 (DETALIATĂ – CANALE DE TRANSFER)

3

 

 

 

 

 

 

 

 

EXTRAS CCA

4

 

 

 

 

 

 

 

 

EXTRAS CÎS

5

 

 

 



INTREBAREA ESTE – ce politici editoriale au promovat și promovează aceste structuri media, nu cumva prorusești și antiromânești? Nu este înca o dovadă ce face Familia Lucinschi, pe care e greu să nu o numești cu afaceri ilegale, ascunse și mafiote? Despre ce onoare și demnitate a unui fost Președinte, care își menține pînza de păianjen noi putem vorbi?

63. Pe http://mesaj.md/dezvaluiri-incredibile-aceasta-este-firma-unde-au-ajuns-milioanele-disparute-de-la-banca-de-economii-banca-sociala-si-unibank/ în DEZVĂLUIRI INCREDIBILE că firma unde au ajuns milioanele dispărute de la BEM, Banca Socială și Unibank, își are sediul alături de firma de la care a împrumutat bani Lucinschi pentru a deveni acționar la Unibank. Peste 13,7 miliarde de lei, sustrase în baza unor credite neperformante acordate de BEM, Unibank și Banca Socială, trebuie căutate în bănci din Riga, Letonia. La Unibank și Banca Socială au fost schimbări de acționari, la Unibank (UB), au venit 21 de acționari noi, dintre care 12 sunt persoane bine cunoscute în R. Moldova: fostul președinte Petru Lucinschi, fostul șef al Serviciului Vamal Viorel Melnic, tot el administrator al rețelei de magazine duty-free ale lui Ilan Shor și ex-membru al Comitetului Politic Executiv al Partidului Socialiștilor, exclus în martie curent, președinta Federației de Tenis din Moldova, Marina Tauber, jurnalistul Vladimir Novosadiuc, șeful redacției „RossiaToday” în R. Moldova, dar și șeful pazei de corp a omului de afaceri Gabriel Stati, Aurel Marinescu. Ei au procurat pachete de acțiuni sub 5%, s-a evitat aprobarea prealabilă a BNM. Firma off-shore „Rosslyn Trade LLP”, de la care Lucinschi a împrumutat aproape 14 milioane de lei este înregistrată în același oficiu (str.Duke 43, Edinburgh, Marea Britanie – n.r.) ca și firma „Harrogate Consulting LP”, de la care s-au împrumutat noii acționari ai Unibank Rita Țvic, Vladimir Novasadiuc, Olga Bondarciuc – asta, probabil, ruda prietenului comunist Bondaciuc, cel carein anii de renastere nationala spunea net, net i net grafiei latine si limbii noastre de stat… ÎNTREBAREA ESTE: Se vede aici gașca de oameni a lui Lucinschi, devalizînd populația prostită? Oare a fi această gașcă de ”băieți destepți” a lui Lucinschi, promovați în funcții de decizie și în presă. Mi se pare că da. Avocatul ce crede?

64. Petru Lucinschi recunoaște, într-un interviu pentru „Europa Liberă”, că propunerea de a cumpăra acțiunile de la Unibank a venit de la Ilan Shor care i-a ajutat să găsească și banii pentru achiziție. În același oficiu din Edinburgh sunt înregistrate și off-shore-urile „La Costa Trade LLP” și „Fairmac LP” de la care s-au împrumutat Aurel Marinescu, VeaceslavLupov, Viorel Melnic, Tudor Negru și Liliya Pleskachevskaya (impresarul soției lui Ilan Shor, interpreta Jasmin– n.r.).Compani „Kroll” crede că toți acești noi acționari ai Unibank, la fel ca și noii acționari de la Banca Socială, au acționat, în mod concertat, în interesele companiilor din grupul Ilan Shor, care au luat, mai târziu, împrumuturi de miliarde lei de la cele trei bănci. Viorel Melnic este consilierul lui Sor. Una din firmele care au ajutat la sustragerea banilor este „Danley Impex” fondată pe 6 noiembrie 2014, cu 20 de zile înainte de a ajunge miliardele pe conturile sale. Și această firmă este înregistrată tot în Edinburgh, la distanța de un cartier de la oficiul companiilor „Rosslyn Trade LLP” (de la care s-a împrumutat Petru Lucinschi – n.r.). Putem crede că Lucinschi a fost mreu profitor al sistemului corrupt creat cu ajutorul si preferințele sale meschine privind persoanele puse la locurile necesare pentru insațioasa îmbogățire a sa?

65. Pe http://adevarul.ro/moldova/economie/Imprumuturile-petru-lucinschi-728600-euro-450000-dolari-48-milioane-lei-1_5548d70ccfbe376e35dff4b0/index.html scrie că împrumuturile lui Lucinschi sunt, în contextul falimentării a trei bănci, de: 728.600 EURO, 450.000 dolari şi 4,8 milioane lei 5 mai 2015, spune ziaristul George Damian. Mecanismul jafului Raportul Kroll dezvăluie mecanismul prin care au fost scoşi banii din Moldova, confirmând dezvăluirile de presă publicate mai înainte. Acelaşi mecanism a fost pus în mişcare pentru golirea conturilor UniBank (UB), Băncii Sociale (BS) şi Băncii de Economii a Moldovei (BEM). De fiecare dată a fost vorba de un grup de firme controlate de omul de afaceri Ilan Shor direct sau prin interpuşi, alături de care au fost implicate persoane fizice din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia – la fel, apropiate de Ilan Shor sau parteneri de afaceri ai lui. Aceste grupări de firme şi persoane fizice preluau controlul asupra acţiunilor băncii vizate, după care transferau către firme off-shore sub formă de împrumuturi lichidităţile respectivei bănci. Pentru fiecare astfel de caz, raportul Kroll subliniază faptul că transferurile şi împrumuturile nu aveau scopuri comerciale. Cei care preluau acţiunile băncilor vizate îşi explicau provenienţa fondurilor prin împrumuturi din Marea Britanie, iar banii erau scoşi din Republica Moldova prin Letonia. Ce să creadă omul simplu sau politicianul care aude asemenea lucruri?

66. În continuare, aș putea doar întreba ce crede avocatul și ce are de spus la toate probele video și la toate materialele scrise care demonstrează, după cum credem noi, ce om a fost Lucinschi și clanul cu rădăcini în Partidul Comunist din URSS, rădăcini care nu ne permit NICI ASTĂZI să răsuflăm liber, fără mafie, fără clanuri criminale, fără mafii politico-criminale?

67. Eu am exprimat judecăți de valoare, ca despre un demnitar de care a depins mersul lucrurilor în R.Moldova și care a creat un Sistem ce a distrus populația prin oamenii puși în funcție – șantajabili și dirijați de el sub frica de a se spune cine sunt cu adevărat, prin oameni îmbogățiți pe spinarea cetățenilor simpli și, sărmanii, creduli, însărăciți cu bună știință, pentru a putea fi manipulați și făcuți dependenți de acest Sistem criminal antinațional. Îmi puteți demonstra contrariul?

AICI FAZA ÎNTREBĂRILOR DIN PARTEA RECLAMATEI S-A ÎNCHEIAT.

Vitalia PAVLICENCO

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole