În prizonieratul propriilor iluzii – drama popular europenilor de la Bruxelles

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Interviul de astăzi cu eurodeputatutul social democrat Andi Cristea privind întârzierea acordării banilor pentru Republica Moldova varsă mai multă lumină asupra discuţiilor politice de la Bruxelles despre ţara noastră. Trei lucruri merită să fie menţionate.

Unu – în Parlamentul European există un consens al tuturor partidelor privind necesitatea acordării ajutorului Moldovei dar, în același timp, condiţionalităţile vor fi înăsprite din cauza problemelor pe care le cunoaştem.

Doi – Partidul Popular European din Parlamentul European suferă mult din cauză că a rămas fără un partener serios în Republica Moldova şi acţionează politic pentru a redresa situaţia. Aceeaşi nemulţumire o au şi cei din familia liberalilor europeni din cauza problemelor de care se ciocneşte PL-ul lui Ghimpu.

Trei – Andi Cristea remarcă excesul de zel de care dau dovadă popular europenii în Republica Moldova, fapt care contrastează radical cu acţiunile lor în alte regiuni de interes pentru UE – Armenia, Georgia, Iordania, Republica Kârgâzstan, Libanul, Tunisia și Ucraina. În opinia eurodeputatului, doar în Republica Moldova, popularii condiţionează atît de politizat oferirea de ajutoare. O asemenea formulare te face să crezi că această familie europeană aplică standarde duble, vrînd să acţioneze diferit în zone diferite.

Aplicarea dublelor standarde de către aripile politice europene de dreapta ridică o întrebare legitimă – de unde această încrîncenare a popular europenilor care vor să readucă la cîrma ţării un partid din propria familie? De ce atîta foşnet şi risipă de energie în condiţiile în care principala confruntare politică din Moldova este cea a orientărilor geopolitice şi, din această perspectivă, PDM ar trebui să fie privit mai curînd ca aliat al popular europenilor şi nu ca inamic?

Pentru a înţelege aceste manevre politice trebuie să revenim la perioada în care la guvernare se afla PLDM lui Filat. Ghidat de sfetnicul lui de atunci care-l îndruma în materie de politică externă – Iurie Leancă – Filat a mizat extrem de mult pe relaţia politică cu popular europenii  – lipindu-se de ei ca marca de scrisoare.  Trebuie să recunoaştem că Filat nu este total lipsit de abilităţi – alura lui de pro-european sincer şi convins a picat la ţanc la Bruxelles în condiţiile în care europenii deveneau din ce în ce mai dezamăgiţi de întorsătura pe care o luau lucrurile în Ucraina şi Georgia.

Filat şi-a folosit şarmul inclusiv pentru a-i zăpăci pe europeni, susținând că el este singurul reformator autentic în Moldova. Atunci a fost inventată legenda, scornită de comentatorii lui Filat pentru uz extern, despre „oligarhul bun” şi „oligarhul rău”. De multe ori, în Europa la conferinţe auzeam această idee expusă de comentatori binecunoscuţi în Moldova – da, Filat e oligarh dar el e sincer şi bine intenţionat iar Plahotniuc e rău intenţionat şi sabotor înveterat.

Europenii s-au dovedit foarte creduli şi au înghiţit uşor gălușca, oferindu-i suport necondiţionat.  Ulterioara lovitura dată lui Filat – arestarea şi apoi condamnarea lui – a fost o lovitură şi în amorul propriu al popular europenilor – marele reformator moldovean nu putea să fie corupt! Europenii nu se pot înşela! Deşi toată lumea din Moldova ştia despre isprăvile şi fărădelegile „oligarhului bun”, europenii din familia popular europenilor trăiesc şi astăzi cu senzaţia că Filat a fost o victimă politică zătrîtă de „oligarhul rău”.

Dar n-o pot spune în gura mare pentru că ştiu că toate faptele îi contrazic.

Din această  cauză, atitudinea popular-europenilor faţă de Moldova este diferită decît cea faţă de alte state est europene.  Deşi trăiesc o mare deziluzie, ei nu pot să-l acuze pe Filat pentru că prin asta ar fi recunoscut că poartă o bună parte de răspundere pentru situaţia din Moldova. Prin urmare, singura opţiune rămasă este de a persevera în continuare în susţinerea dreptei, luîndu-i în braţe pe cei care astăzi încearcă cu disperare să-i ia locul. Şi, în acelaşi timp, de a perpetua legenda fabricată propagandistic despre „oligarhul rău”.

Astfel, popular europenii se plasează în mod automat într-un spaţiu al virtualului, devenind sclavii propriului lor mit. Din păcate, Europa suferă în ultimul timp de acest sindrom al visătorului acaparat în totalitate de propriile visări. Sarcina celorlalți este de a-l readuce la realitate. Nu este o sarcină uşoară dar cred că se poate.

 

 

 

Comentarii