PNL le-a propus entităților politice unioniste o platformă comună de dialog – cea a Consiliului Unirii (video)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Pe 26 martie ODIP și Asociația ”Tiras-Tighina” au organizat, cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la formarea României Mari, un Marș al Tricolorului, de la Academia de Științe a R.Moldova pînă în PMAN. PNL, membru al Consiliului Unirii, i-a îndemnat pe români să sprijine și să participe, după posibilități, la această acțiune unionistă, cu un an înainte de împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu România. La manifestarea stradală au fost și reprezentanți ai unor entități politice, pe care organizatorii – spre deosebire de alte acțiuni, cu alți organizatori și coordonatori – i-au invitat să țină cîte un scurt discurs.

Vitalia Pavlicenco, președintele PNL, a remarcat acțiunile solidare de răsunet, organizate anterior, ale Consiliului Unirii, dedicate obiectivului de refacere a unității naționale românești, din care fac parte numeroase entități, a subliniat disperarea și dezamăgirea ce au pus stăpînire pe societate și i-a invitat pe toți cei care se revendică drept unioniști să influențeze entitățile politice din care fac parte, pe care le simpatizează sau pe care le votează, pentru a antama un dialog serios comun, în scopul oferirii unei alternative politice societății dezbinate, în cadrul viitoarelor scrutine electorale. Deoarece apar și apar noi entități, care anunță coagularea forțelor unioniste, dar care, de fapt, dezbină mișcarea adepților Unirii, este nevoie de acest gest care să infirme aceste suspiciuni. Pentru aceasta, Vitalia Pavlicenco a propus Platforma Consiliului Unirii drept platformă de dezbateri pentru consolidarea alternativei politice unioniste și a menționat că nu se pot numi forțe proeuropene forțele politice sau asociative care nu sunt și proromânești, și proUnire cu România. Coagularea trebuie să devină un obiectiv politc major de acum încolo, pentru scrutinul parlamentar, ca să nu reacapareze Rusia politic și strategic Basarabia.

 Doar așa va remarca și va acționa mai energic și clasa politică din România. La sfîrșitul acțiunii președintele Asociației ODIP, care a anunțat schimbarea denumirii entității în Asociația Unirea, a oferit fiecărui reprezentant al partidului prezent la acțiune cîte un fragment din Tricolorul lung de un kilometru. Frumos gest.

 

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole