Persona non grata în România

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Există o psihoză, între Prut şi Nistru. Mai puţin vizibilă pe micul ecran. Uşor detectabilă în dialogurile cu unii interlocutori maturi, din republica formată manu militari, de sovietici, în România răsăriteană. Psihoza drobului de sare KGB, unul alarmist proiectat, în imaginarul colectiv, ca fiind posibil să cadă peste pruncul democraţiei din Republica Moldova, atâta cât acesta a putut să crească.

Însă un recurs la luciditate se impune, înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din landul basarabean.

I. În varianta că Igor Dodon va câştiga alegerile prezidenţiale din celălalt stat românesc, acesta va aduce la Reşedinţa de Stat consilieri cunoscuţi a fi în conexiuni complexe, anterior monitorizate, cu reprezentanţi ai puterii răsăritene ce vrea, pe mai departe, o naţiune română divizată?

II. Deoarece a promovat modernizarea Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, după model occidental, noul preşedinte Dodon îl va schimba pe şeful SIS?

III. Pentru “vina” de a fi menţinut, inteligent, parteneriatul, pe plan militar, cu armata SUA, prezidentul Igor Dodon îl va destitui pe abia numitul şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a Republicii Moldova?

IV. Pentru determinarea de a promova constant relaţii fraterne cu omologul de la Bucureşti, preşedintele Dodon va cere eliberarea din funcţie a ministrului Apărării din Chişinău?

V. Pentru acceptarea sprijinului economic substanţial, din acest an, al guvernului de la Bucureşti, de către executivul condus de premierul Pavel Filip, Igor Dodon îi va sugera acestuia să îşi dea demisia?

VI. Ca urmare a poziţiei moderate, unioniste, a preşedintelui actual al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va cere Dodon deferirea acestuia justiţiei, pentru că astfel a pus în pericol statalitatea inventată de Stalin între Prut şi Nistru?

VII. Pornind de la viziunea sa ostilă României, stat membru al NATO – alianţă oficial declarată la Moscova, în doctrina sa militară, ca inamic al Federaţiei Ruse – prezidentul Dodon va rechema, pentru consultări, pe ambasadorul moldovean la Bucureşti, mergând până la posibila sa înlocuire cu un adept al Uniunii Euroasiatice?

VIII. Ca sfidare supremă a legăturilor istorice, culturale, lingvistice dintre cele două maluri ale Prutului, Dodon I va face prima vizită peste hotare la Kremlin?

IX. Ca semn de bunăvoinţă pentru Maica Rusia, preşedintele Igor Dodon va dispune retragerea trupelor Armatei Naţionale a Republicii Moldova, de pe linia de demarcaţie cu regimul de dictatură tipic sovietică din Transnistria?

X. Ca expresie a statalităţii guberniei pe care o va conduce şi ca o consecinţă a aversiunii sale declarate faţă de occidentali, Igor Dodon va renunţa la sprijinul Fondului Monetar Internaţional, abia anunţat?

Există şi un revers al monedei ipoteticei schimbări la faţă a regimului politic din Republica Moldova, în varianta că Maia Sandu ar pierde alegerile prezidenţiale. Cu mult mai multe puncte, decât cele zece enumerate mai sus.

De interes general ar fi dezideratul democratic ca aceia care nu au contribuit suficient, din convingere, nu formal, la victoria candidatului european, să îşi dea demisia din fruntea partidelor pe care le conduc acum, oficial ostile unui regim autoritar cum este cel visat de cetăţeanul Igor Dodon, după modelul idolului său Vladimir Putin.

Posibila scuză, tristă dar şi amuzantă, că mai este nevoie de iluziile şi minciunile lor publice, pentru viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova este o glumă, deloc reuşită, bună cel mult de Radio Erevan.

După cum vina dată pe finanţarea lui Dodon de către Moscova nu ţine în faţa celor care ştiu că bărbaţii de stat trebuie să străbată ţara în lung şi în lat, nu să se limiteze la declaraţii amuzante pentru internauţii prietenoşi din spaţiul electronic.

Nu în ultimul rând, eventuala instalare a lui Igor Dodon, la Reşedinţa de Stat din Chişinău, trebuie firesc urmată de atenţionarea fermă, de la Bucureşti, la primul derapaj verbal, previzibil, deci inevitabil, contra istoriei comune şi a legăturilor fraterne dintre europenii trăitori pe ambele maluri ale Prutului – în trecut, ca şi în viitorul nu prea îndepărtat, un râu intern.

Persona non grata în România va merita să devină atunci cetăţeanul Dodon, dacă va promova instigarea la adversitate faţă de un stat vecin, precum România, în condiţiile în care NATO, din care şi statul român face parte, promovează stabilitatea la est de graniţa răsăriteană a Alianţei Nord-Atlantice.

Şi cum de mult trâmbiţata victorie de carton a lui Dodon, la alegerile prezidenţiale din stânga Prutului nu vor fi străini cei tandru etichetaţi drept oligarhi, lista acestora va trebui comunicată punctelor de control pentru trecerea temporarei frontiere, dintre noi şi ei, pentru interzicerea accesului lor în ţara indicată demagogic ca inamicul public numărul 1 pentru alegătorii din Republica Moldova.

Este adevărat, o minciună înghiţită doar de cei scutiţi, de Dodon, de bacalaureat, pentru care mai poate fi o scurtă bucurie trecerea la cazaciocul iraţionalităţii, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, cu binecuvântarea prea cuvioşilor prelaţi supuşi Moscovei şi înstrăinaţi de neamul al cărui grai îl mai vorbesc.

Preoţi care uită că nu mor caii latinităţii, când vor câinii asiatici.

Nota bene:

Rânduri publicate concomitent la Chişinău şi Bucureşti.

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole