PE CE și PE CINE mizează, de fapt, Plahotniuc?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Propunerea președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, de azi nu este nouă.

PLDM-ul o avea inclusă în Programul său politic încă din 2009.

Însă odată ajuns la Putere, Vlad Filat a dat ordin să se uite imediat de această prerogativă, care-i era de laudă numai  în campania electorală.

Din 2009, dar  și din 2010.

Apoi în 2013, PD-ul și PCRM-ul au votat această lege, a votului uninominal,  în Parlament.

Dar fiindcă în aceeași zi, PD-ul și PCRM-ul mai votase și trecerea CNA-ului din subordinea Guvernului condus de Filat în cea a Parlamentului, condus de Marian Lupu,  Filat a doua zi, la braț cu PCRM-ul lui Voronin, a anulat Legea votului uninominal.

În semn de răzbunare ori de teama pușcăriei care avea să-l înfieze peste doi ani?

Răspunsul cred că e la suprafață pentru oricine.

Zicala populară zice că de ceea ce te temi de aia nu scapi.

Și n-a scăpat nici Filat, autorul ideii alegerilor pe circumscripții electorale, de inevitabilul ce s-a produs puțin mai tîrziu.

Acum, cînd PD-ul a relansat ideea votării persoanei concrete și nu a listei abstracte de partid, după care  se ascund toți criminalii și corupții unui stat, Igor Dodon cu șaica lui din Parlament, dar și din așa-zisa opoziție extraparlamentară, a zis brusc într-un glas: NUUUUUU!!!

De ce oare?

Se tem cumva că poporul nu-i va alege?

Se tem cumva că mecanismul legal de a-i retrage/demite  din legislativ se referă în mod direct la ei?

Se tem cumva că cei din diasporă vor avea mai mulți deputați aleși în Parlament, cînd acum Parlamentul nu cunoaște nici unul măcar???

Se tem cumva că partidele lor vor fi reprezentate în Parlament numai de liderii acestora?

Acum cîteva zile și domnul Mihai Ghimpu, în calitate de președinte al PL-ului, se declara împotriva acestei legi.

Volens-nolens, apare întrebarea: PE CE  și PE CINE mizează atunci Plahotniuc și PD?

În lipsa voturilor PL și PSRM nu știm dacă se vor acumula voturile necesare adoptării acestei legi.

Nu știm nici cum ar putea Măria Sa Poporul, adică realul alegător, să-i oblige pe aceștia din urmă să lase interesele înguste de partid în favoarea alegerii unor nume concrete de personalități cunoscute în diverse domenii de activitate.

Or acești lideri mai degrabă sunt de acord să aleagă  spînzurătoarea decît această megaschimbare politică???

Sperînd să mai adăpostească pe listele lor atîția și atîția analfabeți, cu pofte greu de satisfăcut prin golirea bugetelor statului, pe care, în vorbe, desigur, se laudă că taaaaaaaare îl mai iubesc???

 

 

Comentarii

Traian Vasilcău

Traian Vasilcău

traianus, tot el Traian VASILCĂU minicatastif de autor: sunt aproape strămoș: am un car de ani, poeţii aşa de mult nu trăiesc. ador Libertatea, fug cît pot de lichele, dar dau mai tot timpul de fraţii lor: de minciunoşi, agresori, pîrîtori şi h...

Ultimele articole