Meditaţiile unui ANALFABET

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

 

De aproape 20 de ani fac un singur lucru. Să fiu mândru sau să mă ruşinez? Sunt un simplu gazetar. Mulţi mă cunsc, tot atât de mulţi nu au auzit numele meu. Nu am pretenţii că sunt vârf de lance, dar nici coadă de topor nu sunt. Am umblat prin mai multe redacţii, unii colegi mi-au spus că sunt bun. Am încercat din iniţiativă şi pe cheltuială proprie să fac o revistă specializată. Profesionişti din economie au spus că mă pricep. Totuşi, mai am multe de învăţat, atât de multe de învăţat.

Zilele acestea cineva a spus public că sunt un ANALFABET. Cunosc prea puţin această persoană, nu am lucrat împreună în vreo redacţie, nici pe teren nu am avut ocazia să ne întâlnim. Şi nici produsele lui jurnalistice nu le-am văzut. Îmi cer scuze, poate mi-a scăpat ceva. Dacă cineva a găsit o ştire sau măcar un alineat semnat de cel care mă numeşte ANALFABET, vă rog, daţi-mi şi mie să văd. Nu vreau să-mi construiesc păreri greşite despre cineva.  Spun cu tărie: Sunt gata să mă înclin în faţa celor care sunt mai buni! Sunt un simplu gazetar, încă mai învăţ. Nu am pretenţii că sunt ALESUL! Dar, totuşi, cine-i acest Petru Macovei? E un ziarist bun? De ce vorbeşte în numele tuturor jurnaliştilor? L-a desemnat vreo autoritate lider al breslei sau s-a autointitulat cu de la sine putere? Îmi mai cer o dată scuze daca îmi scapă ceva. Eu, sincer, cunosc mai puţin un ziarist care să semneze cu numele Petru Macovei. E drept, ştiu despre un lider de ONG, dar de la lider de ONG şi până la jurnalism e multă cerneală de scris. Iar un lider de ONG nu înseamnă automat şi lider moral, autoritate profesională a breslei, mai ales că demonstrează clare simpatii politice. Un lider de ONG nu este obligatoriu şi o personalitate marcantă, care poate fi plasată în frunte şi care are dreptul şi puterea morală să ne îndrumeze.

 

Cu modestie, Anatol Câşlaru

Comentarii