La rece, despre votul uninominal

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

”Democrația este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum.” (Winston Churchill)

Moldovenii percep democrația într-un mod specific. Adică o invocă atunci când le convine și o bagatelizează dacă se simt amenințați. Și acest lucru nu se întâmplă neapărat la talpa țării, ci chiar în cercurile ”de elită” – societatea civilă, mass-media, partidele politice ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, apărăm democrația dacă ne avantajează pe noi și îi dezavantajează pe oponenții noștri. Dacă adversarilor politici și ideologici le pică bine aceste principii, ne opunem cu toată forța și puterea. Așa s-a întâmplat și la alegerile prezidențiale de anul trecut. Aceeași oameni care promovau cu insistență dreptul cetățenilor de a-și alege direct președintele refuză astăzi să accepte rezultatul. De ce? Simplu, pentru că nu au câștigat ei.

În prezent, cei care făceau spume la gură în favoarea alegerilor prezidențiale directe se opun cu vehemență ca poporul să-și aleagă direct deputații, așa cum se întâmplă în România. Acest paradox are o explicație pe cât de simplă pe atât de ridicolă: se tem că aplicarea acestor principii democratice le-ar putea aduce foloase unor oponenți politici. Curat-murdar, cum s-ar spune. Din nou cântărim democrația cu jumătăți de măsură.

Votul uninominal, democratic și reprezentativ

Ca și în cazul alegerilor parlamentare și, mai nou, prezidențiale, la alegerile locale generale, partidele politice investesc timp și resurse pentru a-și promova reprezentanții la conducere, fie că e vorba despre un sat, un oraș sau chiar un raion întreg. Diferența mare este însă că, la scrutinele locale, competiția între partide începe cu mult înainte de demararea campaniei electorale propriu-zise, iar felul în care decurge este cu totul diferit. În prima etapă, este necesară identificarea liderului local cu cele mai mari șanse de a învinge. După care urmează perioada cea mai grea: să te apropii de el, să-l convingi să se înscrie în cursă și, cel mai complicat, să-l faci să îmbrace haina de partid.

Cine a făcut nemijlocit acest gen de ”politică mică”, adică a frământat noroiul prin satele uitate de lume, știe foarte bine cât de complicat este acest proces și ce riscuri implică. Iar cel mai mare risc pentru partid este că liderul respectiv, odată ajuns la conducere, te are la degetul mic. Indiferent câți bani și energie ai pompat în el, îți poate da un șut în fund atunci când îți este lumea mai dragă. Cu alte cuvinte, te anunță discret sau public că nu mai face parte din partidul tău și îți mai și pune în cârcă vrute și nevrute. Și nu-i poți face nimic, deoarece are un argument imbatabil: oamenii l-au ales pe el, nu partidul. Are dreptul moral să facă asta? Eu cred că da, în mare parte. Pentru că, într-adevăr, lumea l-a votat pe el, nu partidul din partea căruia a candidat.

La parlamentare e mai simplu, în momentul de față, cel puțin din această perspectivă. Pentru a obține voturi, ai nevoie de un singur lider carismatic, iar în cazul nostru este vorba, de regulă, de șeful partidului. Dacă președintele formațiunii știe să vorbească frumos, convingător și pe înțelesul plebei, există șanse mari ca acesta să tragă după el în parlament o garnitură întreagă de incompetenți și anonimi. Pun pariu că 99 la sută dintre alegătorii moldoveni nu cunosc numele primilor zece candidați pentru funcțiile de deputat din lista electorală a partidului pentru care și-au dat votul. Propriul partid. De celelalte nici nu mai vorbesc.

Așadar, dacă ne referim la ultimele alegeri parlamentare, trebuie să înțelegem că oamenii i-au votat pe Dodon, Voronin, Filat, Lupu și Ghimpu. Adică au candidat cinci, dar au câștigat 101. Prin urmare, și ceilalți 96 de deputați, care nu au fost votați, de facto, conduc comisii, elaborează și votează legi, reprezintă țara în străinătate în tot felul de delegații, beneficiază de imunitate și de toate avantajele de care se bucură aleșii poporului.

Nu vreau să mă pronunț dacă asta e bine sau rău. Doar constat o realitate. Mă mir însă când îi văd pe unii revoltându-se că, vezi Doamne, parlamentul nu e decât o mașinărie de vot, iar deputații ridică mâna așa cum le dictează șeful. Dar cum altfel? Cine sunt ei, ca să facă ce vor? Cine le dă dreptul să dicteze propriile reguli? Liderii au dreptate, poporul i-a votat pe ei, prin urmare, anume ei sunt în drept să decidă, în mare parte. Ne place sau nu, actualul sistem funcționează anume așa. Dacă nu sunteți de acord, schimbați sistemul și alegeți fiecare deputat în parte.

Iar asta înseamnă trecerea la vot uninominal, ca deputații să fie aleși la fel ca primarii, direct de către oameni. Prin urmare, partidele vor trebui să depună același efort ca la locale: să identifice lideri regionali, să le dea importanța cuvenită, să-i atragă de partea lor, să investească în ei și să-și asume riscul că, după ce devine deputat, le poate da un șut în fund, așa cum fac primarii care pun interesul alegătorilor mai presus de interesul de partid. Respectiv, liderul de partid va fi constrâns să țină cont și de doleanțele deputaților săi, atunci când le va cere să ridice mâna în Parlament. Iar dacă cel ales va avea un minim bun-simț, va profita de acest lucru și va încerca să-și îndeplinească promisiunile din campania electorală.

În spatele deputatului ales nominal stau alegătorii. Așa cum sunt ei, buni, răi, informați sau manipulați. Sunt oamenii care l-au delegat să le reprezinte interesele, pe el, nu pe șeful său. Așa că poate invoca, pe bună dreptate, acest lucru, atunci când partidul nu ține cont de interesele sale.

Nu sunt naiv și înțeleg prea bine slăbiciunile acestui sistem. Este evident că vor fi avantajate, într-o oarecare măsură, partidele care dispun de bani și resurse administrative. Dar acum nu tot așa este? Până la urmă, contează omul care se bucură de credibilitate. El poate fi într-un partid sau altul, dar rămâne același. Este liderul care adună cele mai multe voturi, respectiv are legitimitate, indiferent de culoarea politică. Iar dacă nu-i convine ceva, este liber să plece din partid și să se alăture altuia. Parlamentul trebuie să fie un organism flexibil și să se reorganizeze, de fiecare dată, atunci când interesul poporului o cere. Iar reprezentanții poporului sunt deputații și anume de ei depinde această flexibilitate. Altfel nu se poate.

Avem o societate imatură, care nu-și utilizează corect și pe deplin drepturile pe care i le oferă democrația. Un lucru este evident însă: cum este poporul, așa este și conducerea. Nu mai dați vina, oameni buni, pe Parlament, Guvern, Președinție, pentru problemele care există în țară, pentru că cei de acolo reprezintă reflecția în miniatură a celor care i-au ales. Un popor deștept își alege o conducere deșteaptă și viceversa, un popor prost își alege o conducere proastă. Și dacă tot suntem constrânși de Carta Europeană a Drepturilor Omului să le oferim tuturor dreptul la vot, măcar să avem grijă ca cei aleși să fie cu adevărat aleși. Calitatea lor va depinde deja de calitatea noastră, a tuturor.

Procesul de maturizare a unei societăți confuze și vulnerabile, precum a noastră, este lung și obositor și îi implică pe toți deopotrivă. Așa că, dacă vreți democrație, înarmați-vă cu răbdare și puneți osul la treabă. Că oameni care se dau cu părerea avem destui.

Comentarii