Filat merge la Moscova. Comentatorii sunt, din nou, cu spume la gură.

După ce unul din marii analişti cu ceva timp în urmă spunea, cu ocazia la nuştiu ce vizită a lui Filat în China că acesta se porneşte să vândă marile secrete ale moldovenilor în vinificaţie (despre care am scris şi eu aici), iar după ce alţii sau aceiaşi cu ocazia vizitei Angelei Merkel numărau pisici negre, criticându-l pe acelaşi Filat că şi-a angajat-o pe Merkel să-i facă PR (am scris şi despre asta aici), acum vine rândul vizitei lui Filat în Rusia.
Unul se întreabă în a sa postare de azi „Cu ce merge Filat la Moscova şi ce capcană îl aşteaptă în capitala Rusiei ?”
Altul îi răspunde practic imediat: „In Rusia lui Filat i se va propune sa distruga AIE si sa provoace impreuna cu comunistii alegeri parlamentare anticipate”

Constructivă discuţie – parcă s-au înţeles, nu? Întrebare-răspuns.

Mă simt în anul 2010. Sau în 2011. Sau în 2012. De trei ani aceiaşi experţi ne sperie că Filat iaka-iaka face alianţă cu Comuniştii. Nici Comuniştii nu mai cred în asta. De atunci, comuniştii cu care poate chiar merita să facă alianţă au ieşit din partid.

În acelaşi timp:
– pe Filat l-a vizitat în Moldova, în aceşti trei ani Vicepreşedintele SUA Joe Biden şi Cancelarul German Angela Merkel.
– Filat avut câteva interacţiuni importante cu Guvernul României, inclusiv o şedinţă comună de Guvern. În plan, după cum a declarat, este o şedinţă comună cu Ucrainenii.
– A avut o nenumărate întrevederi în ţară şi în afara ţării cu Barosso, Merkel, Clinton, Tusk, McCain, Sarkozy, Băsescu, Ponta, Ianucovici, Putin, Medvedev, Wen Jiabao, Saakashvili, Ashton, Fule, şi mulţi, mulţi alţii. Scuzat să fiu dacă mi-a scăpat cineva important.

Aşa e în toţi aceşti trei ani – când Filat merge la Vest – e „PR”. Când Filat merge la Est – „ne vinde ţara”.

De fapt, Filat e Prim Ministru şi merge în Rusia cu o agendă ce va fi absolut disponibilă. Nu promit că media se va concentra pe esenţă. Cel mai probabil se vor axa fie pe culoarea cravatei lui Filat, fie pe altă prostie, ignorând discuţiile pe esenţă care nu pot să nu fie.

Între timp:

– În ţară vin bani – 1,3 miliarde EUR în implementare la moment. Se fac eforturi mari pentru a transparentiza aceste acţiuni. Ne va reuşi. Dacă ar fi voia mea, aş pune pe fiecare stâlp finanţat din bani europeni steagul UE. Să nu mai fie întrebări unde-s banii.
– Suntem pe ultimele sute de metri cu dialogul pe vize. Chiar şi cei ce văd în asta doar proiectul lui Filat şi nu interesul naţional au acceptat asta. Unica ce găsesc să spună este să critice întârzierea. Accept. În locul lui Filat aş accepta şi atunci. Da, se întârzie. Poate se întârzia mai puţin sau deloc dacă lucrul parlamentului era mai eficient. Dar va fi regimul fără vize. Asta deja toţi o recunosc. Până şi comuniştii.
– Preţurile biletelor la avioane scad drastic. Ei se apucă de cifre – cică nu cu x ci cu y. Detalii. Scăderea e importantă. Oamenii vin tot mai des acasă cu avionul, nu se spânzură prin microbuze.
– Acordul de asociere va fi semnat până la sfârşitul lui 2013. O nouă promisiune a lui Barosso, care, de asemenea, s-a angajat să-i facă PR lui Filat.
– Dacă de Rusia e vorba – nu cumva am ajuns la momentul în care putem afirma că exportul vinurilor moldoveneşti în Rusia este deblocat? Sau iarăşi Filat îşi face PR?

Aş putea să mai intru în detalii. De fir a păr. Mai pot spune multe despre aceşti trei ani, căci am fost pe aici – aş putea spune şi de bine, şi de mai puţin bine.

– Despre micile dar totuşi creşteri la capitolul economic. Aş recunoaşte şi unde există lacune, căci am ochi să văd. Spre deosebire de unii.
– Cu ceea ce face Efrim în justiţie – doar azi jumate din şedinţa Guvernului a fost a Ministerului Justiţiei.
– Cu ceea ce a început Recean la MAI – da, şi acolo va merge bine. Va fi greu. Toţi ştiu asta. Dar va reuşi.
– Cu tot ce se întâmplă în e-guvernare.
Cu multe, multe altele.

Dar nu ştiu dacă merită şi are sens. Ăştia tot pisici negre vor număra.

Pa!