Exemple ce oameni adevăraţi, oamenii noştrii din stînga Nistrului

Astăzi cînd forfota din jur ne împinge în vîltoarea rutinei zilnice şi a alergărilor după himere mai există oameni care nu doar vorbesc (pălăvrăgesc) despre patriotism, al de liberaştii de la noi ci trăiesc acest sentiment şi această luptă zilnică şi în fiecare şi ne arată exemple demne de urmat pentru noi toţi. Oameni care înving vitregiile vremurilor sînt şi aceşti conaţionali de-ai noştri ajunşi departe de ţară, departe de Nistru în regiunile dintre Nistru şi Bug şi chiar mai la est. Oameni de care au uitat şi Moldova şi Romania care cochetează zilnic pe tema patriotismului şi cine este mai corect iar cine este mai greşit, iar de aceşti oameni nu le pasă.
Am fost în sudul Basarabiei, am fost la est de Nistru şi am văzut oameni devăraţi parcă rupţi de WiFi de Net şi alte prostii dar aproape de pămînt şi neamul lor dar în primul rînd de credinţă.
Exemplul acestor oameni de+ai noştri din Lipeţkoe (Ucraina) este un exemplu pentru toţi oamenii nu doar cei plecaţi de pe-aci.
Un film impresionant despre oamenii cu credinţă de la est de nistru care au trăit acolo de veacuri sau au venit mai curînd dar vorbesc aceeaşi limbă ca şi noi. Ei nu au pasaport biometric, nu recunosc statul şi nu se supun regulilor contra credinţei, oameni adevăraţi. (Vezi linkul de mai jos)

http://www.youtube.com/watch?v=OLZJK03LxfQ

P.S. Nu vreau să ridic acum iarăşi marea pălăvrăgeală iarăşi că sîntem români sau moldoveni, aceasta este o discuţie care voi spune mai tărziu ce cred eu, de fapt ar trebui istoricii să spună care est adevărul.

Sergiu Ungureanu

Sergiu Ungureanu

Sunt născut în ţara Moldovei, am crescut la ţară. Am absolvit şcoala din localitatea natală Biruinţa, apoi liceul teoretic Mihai Eminescu din Bălţi. Au urmat studiile superioare inginereşti în energetică la UT Gh Asachi Iaşi, extenie la UTM Chişi...

Ultimele articole

31 Comentarii


  1. Actorul Vasile Butnaru

    Ne vom intoarce intr-o zi/Ne vom intoarce neaparat,/Vor fi apusuri aurii/Cum au mai fost cand am plecat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>