Dezbateri publice în Parlament – la unii, încă domină mentalitatea ”moldovenistă”…

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Înainte de a publica cele declarate în cadrul dezbaterilor pe marginea inițiativei de modificare a sistemului electoral, în contextul Recomandărilor Comisiei de la Veneția, remarc următoarele:

Chiar dacă puțini au îndoiala că majoritatea parlamentară sau cei dispuși și deciși să voteze noua lege electorală nu vor face ce cred, e bine să audă oamenii ce credem.

Nu sprijinim ideea participării oricui la aceste dezbateri, ci a reprezentanților partidelor parlamentare și ai sectorului asociativ, din care fac parte și partidele extraparlamentare, precum și ai presei, lideri de opinie.

Primarii pot fi reprezentați la dezbateri de conducerea partidelor pe ale căror liste au candidat ori prin reprezentanții Asociațiilor de primari din care fac parte. Și în discuțiile anterioare, și la cea de vineri, primarii, care lasă impresia că sunt de la PD, coboară ștacheta dezbaterilor și îi ”obrăzesc” pe reprezentanții altor partide. Asta să le fie misiunea? Atunci să venim toți cu primarii noștri – vor încăpea în Sala Europei din Parlament? Un exemplu de implicare nefericită a unui primar în discuții – el ne povestea că primarii trebuie obligatoriu să semneze listele pentru candidați în partea aleșilor în circumscripții uninominale, când noi avem ”minunata experiență” din prezidențiale, în care unii primari, obișnuiți cu ”partia vlasti”, spuneau că ”au colectat deja vreo două partide semnături (desigur – pe cale administrativă, prin birourile acestor primari) și nu mai e nevoie de alte partide și candidați…”

O temă a fost și modul de participare la alegeri a locuitorilor din stânga Nistrului, unde sunt 232 mii de cetățeni cu drept de vot. Mai mulți alolingvi, la fel, au spus că e un pericol să permiți votul într-o zonă necontrolată de statul Republica Moldova, adică într-o zonă aflată, în continuare, în regim de ocupație – rusă, evident.

Un subiect aparte a fost și rămâne cea artificial a ”minorităților naționale”. Și mă bucur că inclusiv alolingvi au spus că e periculos să privim incorect problema electorală incluzând segregarea pe principii etnice, adică să acordăm cote minorităților etnice. Deschidem ”Cutia Pandorei”. Explicațiile sunt în Replica de jos.

Iar atribuirea românilor la ”minorități” este o rușine pentru dezbaterile din incinta Parlamentului. Cred că de multă vreme, dar, mai ales, din 2009, trebuia renunțat ferm și categoric la ecourile politicilor staliniste față de noi – la moldovenismul rudimentar și primitiv. Am uitat, fiind presată de timp, să spun, în context, că, de exemplu, unionistul Victor Grebenșcicov, membru al Consiliului Unirii, care a vorbit frumos și corect în dezbateri, alături de alți alolingvi, în această problemă ”sensibilă” și nu prea, a candidat pe un loc bun pe lista PNL în anul 2014 pentru parlamentare.

Urmează intervenția mea și replica dată la sfârșit.

Intervenția Vitaliei Pavlicenco:

”Menționez, din capul locului, că PNL, al cărui reprezentant sunt la această nouă rundă de dezbateri în incinta Parlamentului pe inițiativa de trecere la alt sistem electoral, are în program sistemul electoral mixt, dar explic de ce. PNL a fost înregistrat în actual formulă, ca formațiune politică, în anul 2007, în plin regim comunist. Atunci se considera că regimul mixt i-ar fi defavorizat pe comuniști, pentru că lumea îl știa pe Voronin și nu prea cunoștea mediocritățile din jurul său, de aceea mulți politicieni anticomuniști considerau că un asemenea sistem ar fi dus la demolarea PCRM.

Acum, în acest moment politic, ar fi cazul să menținem actualul sistem electoral Proporțional, inclusive cu listă deschisă, așa cum s-a mai vorbit aici, dar fără prag.

Am participat la dezbateri deoarece am experiența multor scrutine din 1994 încoace. Și pentru ca ele să aibă sens, trebuie schimbate mai multe lucruri.

Noi știm cum e situația la noi. Știm ce putere au televiziunile, ca in toată lumea, știm cui ele aparțin.

Mai știm manipulările securistice cu șansa/neșansa unor partide, cu votul util, cu practica nefastă de a munci în van și a dărui voturile adversarului politic. Nu mai dorim asta.

Dacă majoritatea parlamentară dorește sincer o clasă politică neșantajabilă – adoptați Legea Lustrației și anulați pragul electoral, fapt căruia nu în zadar i se împotrivesc Dodon și adepții. Noi, însă, nu vrem să îi dăruim voturi lui Dodon, nici altora ca el. Fiece subiect electoral să producă atâția deputați cât va putea, cu schimbarea statutului CEC, cu ne-furtul voturilor, fără alte manipulări. Este imoral să participe la cursă 30 de subiecți electorali, dar voturile să se împartă doar între două-trei partide. Să intre cine intră, cu minimum un deputat-doi, câți poate obține, după care se va căuta consensul în Parlament între reprezentanții unei societăți dezbinate – … tot de politicieni.

Și încă ceva – pe 13 decembrie 2016 Curtea Constituțională a adoptat Hotărârea nr.34 privind rezultatele alegerilor și validarea mandatului de Președinte. Ea s-a referit la:

votarea în străinatate
numărul buletinelor de vot peste hotare
coruperea alegătorilor
mitropolie
răspunderea radiodifuzorilor

Curtea a cerut Parlamentului noi reglementări privind votarea în străinătate, noi criterii privind numărul secțiilor de votare acolo, distribuirea lor geografică.

Curtea a cerut reglementarea în Codul penal a incriminării coruperii alegătorilor, inclusiv mecanisme punitive imediate, inclusiv de ordin penal, pentru orice implicare a cultelor religioase în campaniile electorale, invocând dreptul Ministerului Justiției de a obține prin judecată suspendarea sau încetarea activității acestora.

Curtea a constatat că nicio autoritate a statului responsabilă de procesul electoral și de activitatea cultelor religioase nu și-au onorat obligația pozitivă de a împiedica și sancționa implicarea acestora în procesul electoral.

Curtea a cerut sancțiuni cu executare imediată cum ar fi suspendarea dreptului de emisie pentru toată campania electorală, pentru instituțiile media ce încalcă obligația de imparțialitate.

Întrebarea este – ce facem sau nu facem cele necesare pornind de la ceea ce a cerut Curtea Constituțională, coroborând cele spuse de CC cu recomandările și proiectul de lege. Noi vom analiza mai profund acest proiect și recomandările Comisiei de la Veneția și revenim în cadrul dezbaterilor viitoare.
Vă mulțumesc.”
REPLICA

”Mă adresez în primul rând, primarilor, pe care îi rog să nu coboare ștafeta discuțiilor și să vină aici să îi ”obrăzească” pe reprezentanții altor partide. Data viitoare să venim și noi, cei din alte partide, cu primarii noștri? Ei pot veni prin Asociațiile primarilor, eventual… Și să nu ne învețe legat de colectarea semnăturilor –am văzut din plin democrația în ultimele alegeri.

Îi dau o replică prietenului meu Ghenadie Cosovan, care spunea adineaori de o oarecare opoziție proeuropeană. Dar noi, opoziția unionistă, din care și dumneata faci parte, oare nu Opoziție proeuropeană suntem? Oare puține forțe pretins proeuropene s-au perindat prin Parlament și Guvern din 2009 încoace, fiind de orientare estică?

Legat de promovarea reprezentantelor sexului frumos, menționez și insist că sunt reprezentante ale sexului frumos, dar și puternic…

În privința minorităților etnice. De obicei, se fac replici negative. Eu fac una pozitivă și îi felicit pentru curaj pe alolingvii care au vorbit corect și au spus că este o greșeală această intenție de segregare. Adică, separarea electorală pe minorități etnice. Noi avem în PNL membri de diferite etnii- și ruși, și bulgari, și ucraineni, și găgăuzi, și evrei. Și toți sunt unioniști. Au ei mai puține drepturi decât alții de etniile lor? Membrii minorităților etnice trebuie să se integreze în societatea românească de dincoace de Prut, să se înscrie în partidele politice naționale și să fie promovați, urmând să apere interesele acestora conform politicilor partidelor respective.

Și o replică-precizare pt dl Railean, jurist.

Încotro se uită partidele este una. Ele au dreptul. Altceva că trebuie condiții egale pentru libertatea de exprimare și opțiuni politice, pentru care să se pledeze doar pașnic! Vă rog, nu ne egalați pe noi, unioniștii, care suntem pentru un viitor european al populației, calea cea mai scurtă fiind prin Unirea cu România, cu cei care nu ne vor în lumea civilizată, ci într-o Rusie nedemocratică și haotică.”

Vitalia PAVLICENCO

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole