Astăzi eu sînt Moldova!

Impartasesc aceleasi sentimente de mandrie. Incet, incet apare o noua elita politica…

@Dumitru Vicol: pacat numai ca se intimpla o data in 10 -15 ani…

[...] Vovc is proud of Moldova. In his blog “Today I am Moldova,” he writes [ro]: Little does it matter what tomorrow will be. Little do the consequences matter! Finally, my [...]

[...] Vovc is proud of Moldova. In his blog “Today I am Moldova,” he writes [ro]: Little does it matter what tomorrow will be. Little do the consequences matter! Finally, my [...]

[...] Vovc je ponosan na Moldaviju. Na njegovom blogu “Ja sam danas Moldavija”, on piše [ro]: Nije važno šta će biti sutra. Nije važno koje su posledice. Na kraju, moja zemlja je [...]

hahaha pteseova continua, e frumoasa, e challenging si ne invata pe ambii sa fim responsabili, rabdatori si optimisti. Ne apreciem pentru valorile comune pe care le avem si pentru scopurile pe care urmeaza sa le obtinem in viitor. Aplicam the going concern principle , de aici optimismul si in asa fel nimic nu se termina, de fapt, suna a poveste, dar e realitate. Un singur lucru: nu este perfecta. Sint momente absolut dificile, dar dedicatia pe care o avem unul pentru altul ne face sa trecem peste ele. That should be enough for now. De ce e greu sa gasesti oameni care sa valideze succesul pe care il ai/am? Pentru ca in general, ca popor, lumea de aici este nu numai individualista, dar si egoista. Pentru ca everything revolves around EU si nu relatiile cu oamenii. Hai sa ne gindim si la o familie tipic americana. La 18 ani, zbori din casa. Sigur e ok, esti adult, insa aici se rup relatiile cu familia. Cel mai straniu, se vorbeste despre parinti, de parca ar fi niste cunoscuti. Le lipsete la multi recunostinta. Din pacate, insa, multi dintre ai nostri care sint plecati peste hotare, incep sa urle ca lupii printre care traiesc. Cu siguranta sint exceptii si le-am intilnit, insa in majoritatea cazurilor, in relatiile mele cu Americanii, am simtit acel PERSONAL SPACE de care ei mentioneaza atit de mult ca au nevoie, pentru ca se gindesc numai la SINE . Asta este un sentiment pe care il traiesc de fiecare data cind interactionez cu cineva indiferent de situatie. Avind un background mult social, tind spre o atmosfera in care lucrurile pe care le fac/obtin/lucrez/ sint motivate in PRIMUL rind de persoanele din jurul meu(care din pacate sin acasa), din dorinta de a imbunatati viata lor SI NU DOAR propria-mi viata, mai mult: nu banul este ceea ce ma motiveaza, dar faptul ca atit cu cit eu cresc in domeniul personal, cu atit mai mult parintii mei/cel cu care sint, se simte mai bogat . Prin urmare, ideea ca persoana cu care sint, parintii si oricine tine la mine simte o realizare pentru ei. Am citit undeva: succesul celor la care tii (parintii, persoanele dragi care te influenteaza) se masoara in rezultatele pe care le ai tu. Sigur, am prieteni, dar avem opinii diferite. Nu gresite, doar diferite. Cei care valideaza succesul meu sint cei care ma motiveaza sa il obtin. It’s a cycle.Opinia mea: nu toti sint la fel. Poate toti au probleme similare, dar depinde foarte mult de valori. Am avut ocazia, chiar azi, sa discut cu una dintre cele mai de succes doamne de la compania la care lucrez. Este de mai bine de 20 de ani partner, este casatorita, traieste in PA si face naveta in statul in care sint. Adica isi vede sotul 3 zile pe saptamina vara si o data in saptamina iarna. Nu are copii. Are o avere destul de buna. Sotul ei este avocat. Bani are. Parerea mea pina acum un an si ceva era: VREAU ASTA. De un an si ceva mi-am dat seama: la ce bun asta? Cariera, in timp de criza (si sa nu uitam ca asta traim acum) se poate prabusi. Cu ce ramine ea? Cu bani? Banii se termina. Si? Din pacate, materialismul a luat o forma extrema. Pentru cei de acasa ii incurajez sa vina in state, sa aiba o experienta buna indiferent daca e prin W&T sau alt program, DAR sa nu se lase prada lucrurilor care au un pret, dar nu au valoare. Mai mult, daca cei plecati ar decide toti deodata sa se intoarca acasa, cu siguranta am reusi sa avansam spre un viitor mai bun. Da, da pare ireal. Cu toate astea, eu planific sa fac asta in viitor. Adica, iarasi aleg o cale mai dificila, decit cea de a trai o viata care poate fi exprimata in pret, dar nu in calitate la nivel spiritual, ca material e clar ca buna ziua- nu ma face fericita, ci numai multumita.