10 Plahotniuci

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Duminică am fost la Cahul.

La Acțiunea societății civile locale privind susținerea votului mixt.

Lume multă, lume bună din Cahul, Comrat, Ștefan-Vodă, Hîncești, Chișinău etc.

Oameni pe care nu i-am văzut demult, bucurîndu-ne, și eu, și ei, că ne-am reîntîlnit.

În discursul meu m-am referit la importanța Omului, în detrimentul Listei de partid.

Fiindcă e timpul să repunem în capul mesei Omul cu CV bogat, doldora de realizări, nu de promisiuni și minciuni.

Fiindcă e timpul să realegem Omul, nu Lista de partid.

„Că din toate pe planetă,/Numai el nu se repetă,” astfel glăsuie un cîntec scris pe versurile lui Păunescu.

Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, El nu a creat liste de partid.

Adevărat?

Încuviințarea celor 10 000 de oameni prezenți în Piața Horelor din Cahul nu a întîrziat să vină.

Am vorbit și despre faptul cum am contribuit la alegerea lui Nicolae Costin în calitate de deputat al poporului în 1990.

Pe circumscripții uninominale.

Într-o concurență acerbă.

Cenaclul „Clopotarii”, pe care-l conduceam, a cutreierat raionul Rezina în lung și-n lat, și primarul Chișinăului a izbîndit.

Despre Parlamentul ’90 mulți spun că a fost cel mai bun.

De ce să nu revenim la ce-i mai bun, oameni buni?

De ce să persistăm în ce-i mai rău?

„Toate lucrurile ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos”, ne învață Sfîntul Apostol Pavel.

Întîlnirea cu cahulenii a fost de real folos și datorită unui om în etate, care la sfîrșitul Acțiunii s-a apropiat de mine și mi-a spus: ” Auzi, mata? Plahotniuc aista nu-i cum ni se zicea nouă pe timpul lui Filat. Eu văd că dînsul o duce mai rău ca noi. Eu după ce lucrez în harman, pe răcoare, iau de-mi pasc oile, ele-s sătule și eu cînt la fluier, seara trag o gură de hin, apoi mă bag lîngă babă, sub iorgan și dorm. El nici somn n-are. Și în situația asta, în care se află Moldova bandițească, aici un Plahotniuc îi puțin, dragul meu. Aici trebuie vreo 10 Plahotniuci!

Da de unde să-i iei?

Iaca nu știu.”

Comentarii

Traian Vasilcău

Traian Vasilcău

traianus, tot el Traian VASILCĂU minicatastif de autor: sunt aproape strămoș: am un car de ani, poeţii aşa de mult nu trăiesc. ador Libertatea, fug cît pot de lichele, dar dau mai tot timpul de fraţii lor: de minciunoşi, agresori, pîrîtori şi h...

Ultimele articole