Limba engleză pentru un basarabean franțuzit

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Deși am învățat franceza toată tinerețea mea, eu am fost mereu interesat de engleză. Limba lui Shakespeare mi s-a părut dintotdeauna o adevărată provocare.

În anul 2012 mă aflam la Londra. Pentru prima dată într-o țară anglofonă. Ca să învăț barem câteva cuvinte, decisei să apelez la un profesor nativ, care să mă ajute să părăsesc definitiv tărâmul ignoranței, al necunoașterii celei mai populare limbi vorbite pe globul pământesc. Julia Wilson, o profesoară de vârsta mea, intuindu-mi interesul vizavi de limba engleză, îmi acordase o atenție deosebită, recomandându-mi săptămânal cărțulii, pe care dacă le-aș fi lecturat, neîndoios m-ar fi ajutat să însușesc limba engleză.

Una dintre colege mi-a fost și Polina Antova, o bulgăroaică amabilă și educată. Datorită interesului ei sporit pentru carte am început și eu, pas cu pas, să progresez.

Dar…, am avut și altfel de colegi, un fel de antonime ale Polinei Antova. Unul dintre ei, venit din țările baltice, se afla de peste zece ani în Marea Britanie și nu era apt să pronunțe nici măcar „Bună ziua”! Când l-am văzut, am început „să prind curaj”, parafrazându-l pe Creangă.

Alți trei colegi, aflați de peste jumătate de deceniu la Londra, erau un pic mai răsăriți decât balticul, dar cu nici o jumătate de pas înaintea mea. Toți trei, punându-le câte o suliță în mâini, ai fi zis că sunt indieni. Întrucât nu purtau sulițe, mi-a fost nespus de greu să decid de prin ce junglă veniseră la Londra. Unul dintre tovarășii de bancă îmi spuse că cele trei specimene nu trăiesc mai mult de douăzeci și ceva de ani. Prin urmare, în lipsa unei solide certitudini, am decis că ei erau pigmei.

Întrucât venise o fată nouă în echipa noastră, Julia ne recomandase să o salutăm călduros cu câte un Nice to meet you, Film! Așa o chema pe noua noastră colegă venită tocmai din Thailanda. Toate bune și frumoase până în momentul în care și cei trei pigmei trebuiră s-o salute pe noua noastră colegă.

–          Nice to meet you, Flim, spuse primul.

–          Nice to meet you, Flim, spuse al doilea.

Întrucât și al treilea coleg, pigmeu și el, o numise pe colega noastră tot Flim, Julia Wilson în acel moment înțelesese că la mijloc se ivise o problemă serioasă. Pigmeii nu puteau pronunța sub nicio formă Film, ci numai Flim. Îi pusese pe toți trei să repete după ea câte o literă, poate, într-un sfârșit, îi reușește să scoată, de prin junglele necunoașterii, pe cei trei pigmei.

–           F, spuse profesoara.

–           F, repetaseră cei trei.

–           I, continuă Julia.

–           I, sonorizară în cor și bărbații cu pricina.

–           L!

–           L!

–          M!

–          M!

–           Acum pronunțați Film!

–           Flim, spuseră toți odată cei trei. Pe cât de albă era Julia, pe atât de pământii rămaseră pigmeii.

Râdeam în sinea mea ca un nebun.

„Este greu să scoți jungla dintr-un singur om. Dar când e vorba tocmai de trei, scoaterea ei devine absolut imposibilă”, îmi spusei eu amuzat.

Tot în acea seară, învățaserăm un cuvânt nou în engleză care, brusc, îmi preschimbă zâmbetul într-o amarnică tristețe. Era vorba de lexemul „unfortunately”. Să-i fi văzut pe pigmei cât de frumos și fluent îl pronunțau… Și, în același timp să mă fi văzut pe mine… Să mori, nu alta. Mi se rupea limba în gură. O sucisem și o răsucisem, ba chiar și nod o făcusem la un moment dat, dar să pronunț cuvântul „unfortunately”, tot nu putui.

 

Au trecut mai bine de trei ani de atunci. Probabil că cei trei pigmei au învățat să pronunțe numele acelei fete, iar eu…, ori de câte ori văd cuvântul „unfortunately”, mă apucă plânsul…

Comentarii